Tilley Endurables
Saptamana aceasta am fost invitata la un eveniment de moda prezentat de Tilley Endurables, un brand canadian de tinute “adventure”. Am primit un email de la reprezentantii PR ai firmei, in care ma invitau sa particip la evenimentul organizat in centrul Toronto-ului, si mi-am confirmat participarea fara sa ezit. Evenimentul a fost conceput de stilista Linda Gaylard, si a prezentat colectia de primavara-vara 2011 Tilley Endurables.
Pana acum acest brand nu imi era cunoscut, dar cu aceasta ocazie mi-am imbogatit atat experienta, cat si cunostintele de moda canadiana. Cand am ajuns acolo, am cunoscut-o pe Linda, stilista Tilley, dar si pe reprezentantele PR ai brandului. Colectia expusa la eveniment a prezentat outfit-uri de primavara-vara, precum si o linie de palarii si accesorii pentru cap.
Linda mi-a facut un tur al colectiei, si mi-a spus cateva cuvinte despre fiecare outfit pe care l-a creat pentru colectie. Conceptul Tilley este unul foarte diferit de felul in care moda este perceputa in general. Standardele Tilley sunt calitate, comoditate, imbracaminte practica si rezistenta, imbracaminte “adventure”. Colectiile Tilley sunt pentru calatorii, vacante, iesiri in natura, weekend-uri la cabane. Cei care poarta Tilley sunt cei care traiesc spiritul de aventura, sunt cei care calatoresc mult, cei care prefera o vacanta cu cortul in sanul naturii, si nu intr-un hotel de 5 stele dintr-o metropola aglomerata si cosmopolita. Dar in acelasi timp, Tilley este un brand de haine urban chic, adaptabile in multe ocazii, de la sport aventurier la elegant.
Si nu numai atat. Hainele Tilley sunt fabricate in totalitate in Canada, este un brand “pur sange” canadian. Cu doar doua exceptii (sosete fabricate in USA si un model de palarie fabricat intr-o alta tara), tinutele Tilley sunt in intregime canadiene. No made in China, no made in India, no made in Bangladesh. De asemenea, brandul ofera garantie pe viata pentru haine, precum si asigurare pentru furt sau pierdere. Daca haina Tilley pe care o porti ti se uzeaza, iti va fi inlocuita pe gratis. Daca o pierzi, vei plati doar 50% pentru a cumpara una noua. De asemenea, hainele Tilley ofera protectie solara – tesaturile din care sunt fabricate produsele Tilley contin SPF 50+.
Inainte sa plec, mi-au facut cadou o sapca Ivy Tilley maro, unisex, foarte chic, dar si comfortabila. Sapca este asigurata pe viata, precum si contra furt/pierdere. La fel ca si toate palariile si accesoriile pentru cap Tilley, are si un buzunar secret in interior. In afara de sapca Ivy, am mai primit o pereche de sosete negre; precum si cataloage Tilley si un memory stick cu poze.
Pentru mai multe informatii accesati Tilley.com.
Colectia pentru femei Tilley:
Colectia pentru barbati Tilley:
Sapca Ivy Tilley pe care am primit-o:
Sursa poze: Tilley Endurables