Moda gravidelor


Anul trecut am avut una dintre cele mai frumoase experiente din viata mea – sarcina. Pentru mine a fost o experienta cu adevarat unica si inedita, din mai multe puncte de vedere. Este vorba de primul meu copil, si datorita acestui lucru sarcina mea a fost cu atat mai speciala. Baiatul meu s-a nascut in septembrie, si pentru mine a fost o perioada perfecta pentru aparitia lui pe lume. Am avut lunile avansate ale sarcinii in timpul verii, cea mai potrivita si mai comfortabila perioada a anului pentru a purta copilul in pantece. Vara trecuta a fost o vara racoroasa in Toronto, cu temperaturi in medie pana in 30 grade, si am avut norocul sa fiu scutita de canicula insuportabila specifica verilor toronteze din alti ani. Intr-un cuvant, totul a fost perfect, si in fiecare zi aveam motive sa ii multumesc lui Dumnezeu ca avea grija de mine, si literalmente ii simteam mana binecuvantatoare pe crestet, care imi spunea ca cineva acolo sus ma iubeste. Un alt motiv pentru care sarcina mea a fost atat de speciala este faptul ca am fost rasfatata tututor. M-am simtit ca o printesa, si cum sa nu ma simt asa daca toata lumea m-a tratat ca pe o printesa. Nu doar sotul meu mi-a acordat o atentie deosebita in timpul sarcinii, dar si toti prietenii mei, si acum profit de ocazie sa le multumesc pentru asta.

Bineinteles ca in primele luni de sarcina nu am avut nevoie sa fac schimbari in garderoba. Continuam sa port hainele mele obisnuite la birou si la evenimente sociale. Dar incepand cu luna a patra, mi-am dat seama ca nu imi mai vin hainele pe care le aveam, si am facut prima vizita la mall in calitate de femeie insarcinata. In Toronto se gasesc mai multe magazine de specialitate pentru femei gravide, dar cel mai popular brand este Thyme Maternity. Dupa mai multe probe in cabina, m-am ales cu 4 bluze, diferite culori si modele; 3 perechi de pantaloni; o pereche de blugi. A doua zi am si purtat noile mele achizitii. In scurt timp, una din bluzele cumparate a devenit piesa mea favorita, deoarece imi scotea burtica in evidenta cel mai mult. Mai tarziu, am facut inca o vizita la acel magazin. Nici in timpul sarcinii nu am renuntat la placerea cumparaturilor. De data aceasta am ales 2 rochii, 2 bluze, o fusta jeans. In curand am constatat ca inca mai pot purta unele din hainele mele obisnuite – cateva rochii, bluze, topuri si camasi, care, datorita modelului pe care le aveau, imi veneau foarte bine chiar si avand sarcina avansata, asa ca le-am scos la iveala.

In timpul sarcinii am apucat sa merg la coafor de doua ori – prima oara cand eram insarcinata in 4 luni, si a doua oara cu o saptamana inainte sa nasc. Stilistul meu, la care merg de 4 ani, nu contenea sa se minuneze cat de bine arata parul meu, acesta fiind de obicei unul din efectele pozitive ale sarcinii – un par frumos, sanatos, stralucitor.

Faptul ca am avut lunile avansate ale sarcinii in timpul verii a fost un avantaj urias pentru mine. Am putut sa port tinute lejere, si garderoba mea nu a avut nevoie de schimbari dramatice sau prea costisitoare. Daca as fi fost insarcinata in timpul iernii, oare cat m-ar fi costat sa cumpar o haina de iarna pentru gravide? Pe care as fi purtat-o timp de cateva luni… Iar cat priveste incaltamintea, am avut nevoie de pantofi cat mai comozi. La un moment dat nu mai faceam fata pantofilor cu toc, nici macar cu toc mediu; si cand am aruncat un ochi in dulapul meu de incaltaminte, am constatat cu stupoare ca toti pantofii mei sunt cu toc mediu sau inalt, si nu aveam nici macar o singura pereche de pantofi sau sandale fara toc. Asa ca am mai facut o tura de shopping, de data aceasta pentru incaltamante comoda. Cu ce m-am ales? Cu o pereche de pantofi fara toc; cu 3 perechi de balerini; si cu o pereche de sandale, de asemenea fara toc. Si iarasi nu m-am abtinut sa ma gandesc – daca as fi fost insarcinata in timpul iernii, as fi gasit cizme comode pe care sa le pot purta in timpul sarcinii? Gravidele stiu de ce. Nu-i asa ca am fost o norocoasa sa fiu insarcinata in timpul verii?

In timpul sarcinii mi-am continuat acelasi stil de viata ca si inainte. Sunt o persoana activa si am mers la serviciu pana in ultima luna a sarcinii, iar ritmul iesirilor mele in oras a ramas aproape acelasi. Viata mea sociala nu s-a schimbat mai deloc din cauza sarcinii. Vara trecuta au avut loc mai multe evenimente in grupul meu de prieteni din Toronto de la care nu am lipsit. Primul dintre ele a fost un botez, si la acea vreme eram insarcinata in 6 luni. Am purtat o rochie “normala”, dar care imi venea perfect. Si, am purtat pantofi cu toc inalt. Atunci, la acel botez, a fost ultima oara cand am purtat pantofi cu toc inalt in timpul sarcinii, caci dupa aceea am trecut la balerini si la incaltaminte mult mai comoda.

Urmatorul eveniment din grupul nostru a fost nunta unor prieteni. Aveam 7 luni de sarcina. Sambata dupa-amiaza, cateva ore inainte de eveniment. Intrebare: cu ce ma imbrac? Nu am cumparat o rochie de seara noua special pentru acest eveniment, din motive practice – nu as fi avut ocazia sa o mai port si alta data. Atunci, in preajma acelei nunti, m-a lovit paradoxul tinutelor de ocazie versus hainele casual. Rochiile de ocazie, care sunt mai scumpe, sunt purtate o singura data; pe cand tinutele casual, de fiecare zi, care au preturi mai mici, pot fi purtate mult timp. Revenind la nunta la care urma sa particip, am gasit compromisul ideal. Aveam deja in garderoba cele 2 rochii pentru gravide, pe care tocmai le cumparasem de la Thyme Maternity. Ambele erau noi, nu apucasem sa le port, si am gasit tinuta ideala pe care sa o port la acea nunta. Rochia pe care am ales-o pentru acest eveniment nu era tocmai o rochie de seara, era destul de casual, dar am accesorizat-o cu un sacou elegant de satin si cu un sirag de perle naturale, si combinatia a fost una cat se poate de reusita, iar tinuta mi-a fost admirata. Iar doua saptamani mai tarziu, am fost prezenti toti cu mic cu mare la un alt botez in grupul nostru. De data aceasta am purtat cealalta rochie Thyme Maternity pe care o aveam in garderoba, si am accesorizat-o corespunzator.

Si iata ca in septembrie 2009 a avut loc evenimentul mult-asteptat – a venit pe lume bebelusul nostru Alex. Prima perioada dupa nastere am purtat atat hainele mele “normale”, cat si cele maternity. Dar hainele de gravida sunt la fel ca si cele de bebelusi – le porti cat timp ai nevoie de ele, dupa care “le dai mai departe”, ca sa foloseasca si altcuiva. Am daruit garderoba mea de graviduta unei alte femei; la fel cum fac acum si cu hainutele copilului meu, care nu ii mai vin – le poarta un alt copilas, care tocmai s-a nascut.

Janey Wilcox and Other Stories


I read two books by Candace Bushnell recently, Four Blondes and Trading Up. As far as Four Blondes is concerned, this is actually the second time I read it; first time I read this book two years ago. As the title suggests, Four Blondes is a book about four blonde women, and each of them has her own story – the book is a 4-in-1 story. The four blondes are the model Janey Wilcox, the columnist Winney Deeke, the socialite Cecelia Kelly Luxenstein and the writer Minky.

Janey Wilcox is a girl who would do anything to get what she wants. When her story starts in Four Blondes, she is not in the greatest place. She has no money, but she wants a lavish lifestyle, and she is constantly looking for a man who would pay for that. She wants to spend every summer in Hamptons, but she cannot afford it by herself, so she starts a “relationship” with a rich man she would spend the summer in Hamptons with. By the end of summer, any of her Hamptons “relationships” would end with no doubt. As long as she doesn’t expect all these men to marry her, she will always have a good summer in Hamptons, and she is willing to put up with men’s humiliations in order to get a summer house in Hamptons. Every time she is asked about it, she says that she just wants a good summer. There was Peter, there was Zack Manners, there was Harold, there was Redmon Richardly, there was Comstock Dibble. None of these “relationships” were fulfilling for Janey of course, but she doesn’t care, as long as she gets what she wants. It’s just sex and summer in Hamptons. At a certain point she wonders why rich people won’t do more for girls like her, for that amount of money would mean nothing to them. But then, as she realizes herself, rich people don’t like to be used. Of course they don’t want it. Who on earth would like to be taken advantage of, rich or poor?

People think of Janey Wilcox as a slut, or even worse, as a whore; but again, she doesn’t care, as long as she gets what she wants. She is convinced that someday she will meet the perfect man she would fall madly in love with, and marry him.

Her own mother is not like any other normal mothers. She is not loving, she is not understanding, she is not supporting. Janey and her mother hate each other. So Janey is determined “to show” her mother (and everybody else who gives her a hard time) that she can do much better in her life than her unsupporting and unloving mother has ever been able to do. Janey thinks her mother is just frustrated and jealous. The only thing her mother ever says to Janey is that she should take care of her beauty and her weight in order to get a rich man and marry him, otherwise she’s doomed. Her mother thinks Janey shouldn’t work, she thinks that beautiful women don’t have to work, that beautiful women should find themselves rich men to provide for them. She keeps bugging her about marriage. No wonder the two of them don’t get along that well.

And then Comstock Dibble, the movie producer, comes along, who is another of her summer “relationships”. He gives her $20,000 to rent her own summer house in Hamptons. This time, Janey is determined “to do something with her life”, so she attempts to write a screenplay for Comstock Dibble. But of course, Comstock Dibble is not different from any other men Janey Wilcox has met. He fucks her up the butt, so she won’t get pregnant. And at the end of the summer, he introduces her his fiancée, and admits they actually try to get pregnant.

In the end, things get better for Janey. She gets a two-million dollar contract from Victoria’s Secret for four years, and a nice new Porsche Boxster convertible. Not bad for a single woman, she thinks.


The story of Janey Wilcox goes on in Trading Up, the next novel by Candace Bushnell. She is a celebrity now, a well-known Victoria’s Secret model. And yet again, she has to put up with a lot of shit from men around, because she is still not taken as seriously as she would like to. Her ultimate purpose in life is to climb socially. She wants to be invited to the most glamorous parties in Manhattan, to befriend the most influential people, to get into the most selected circles, and of course, to find a rich man who would provide for her. So she would do anything to have it all. She befriends the socialite Mimi Kilroy, the queen of the social scene in Manhattan, but their friendship is far from sincere. She manages to get a rich man and become his wife – MovieTime president Selden Rose. Finally, she got a man who would take care of her, at least so to speak. But the two of them have nothing in common. Their marriage is fake and lacking love. Janey admits to herself that a marriage like hers is nothing else but a luxury prostitution. They fight all the time. Rose gets mad every time Janey tries to show other people how smart she is, when in fact he thinks she is utterly stupid.

Fake marriages are commonly present in Candace Bushnell’s books, just like insecure women characters who are unable to do anything smart in their life like graduate from a good school or find a decent job, and who want men to pay for their rent. Candace Bushnell is not afraid to put her finger on these specifics of Manhattan behavior. She is very sincere and straightforward about Sugar Daddy’s girlfriends and their phony marriages.

Things take a bad turn for Janey when Comstock Dibble reveals the specifics of their past relationship to the press (including the money he had given her), and suddenly Janey becomes the social leper. Tabloid papers, and then everybody else, call her the model prostitute. She tries to bring herself back on track after such a social disaster, but to no avail. Selden Rose is blackmailed to divorce her, as “he can’t handle women like Janey Wilcox”. Once Janey finds out about her husband’s perspectives, she flies away to Los Angeles to start a new life. And eventually she manages to do just that – she gets her second chance in L.A.

Candace Bushnell’s books are sharp and outrageous, so their happy endings don’t really sound like a cliché. It wasn’t surprising for me that Janey got well in the end. It would have been surprising the other way. Too much is too much, isn’t it? After all she has been through, Janey Wilcox finally finds her way, all by herself. See, didn’t even need a man for that. You can do it, baby.

***************

The next story from Four Blondes is the story of Winnie and James Deeke, both journalists. Another fake marriage. They have nothing in common, they don’t understand each other, they even doubt they love each other anymore. They are very competitive. They can’t talk to each other about their marital issues (or about any issues, for that matter), because their marriage is lacking any sort of communication whatsoever. Sometimes they feel about each other like they are two strangers. Their marriage is nothing else but a social bargain. Why on earth would two people marry just for the social convenience’s sake? It’s not for a foreseeable future like a business, it’s for a lifetime. How are you going to live with a man happily ever after, if the only reason you married him (and took his name) is you expected to become the wife of a famous writer? And if he doesn’t become a famous writer, what then?

***************

Meet Cecelia Kelly Luxenstein, the socialite, and her husband Hubert Luxenstein, the European prince. Yet another fake marriage. Yet another social bargain. Nothing special, nothing romantic, nothing lovely is going on between Prince and Princess Luxenstein. And because of that, Cecelia is depressed, anorexic, almost addicted to drugs, incapable of bringing herself together, intolerant to fame and Page Six (God knows nobody would like the kind of Page Six fame), seeing a shrink who seems unable to help her.

The funniest scene in this story is the scene when right after their marriage, Cecelia asks for money from her husband to buy new clothes, and her husband makes his point to tell her that she’s got a full closet of clothes, and that marrying him has never meant receiving money for clothes.

Although they have been together for four years and married for two, Princess Cecelia realizes they have nothing in common, she knows nothing about her husband, they act like two strangers, they always fight, they are literally from Mars and Venus. Why did they get married again?

***************

The last Blonde from the book is a writer from New York who realizes there are no eligible men in Manhattan anymore. New York is so rotten, it became impossible to get a decent relationship here. So she flies to London, in search for true love, and maybe a husband. But what she discovers, is not what she expected to discover at all. Sex habits of London people are very different from those of New York people, and not in a good way, aka not in a way which would make an American woman happy. So she goes back to New York and meets her love on the plane; and then she realizes that the grass is not greener on the other side of Atlantic after all.

Candace Bushnell, the Gal from New York


One of the best-selling chick-lit authors that are present in my personal library is Candace Bushnell. I’m a great book shopaholic, and I go to my favorite bookstore quite often. I’ve bought several books by this author by now, including Sex and the City, Four Blondes, Trading Up, Lipstick Jungle. I have already read the first three of them, and I am still to read Lipstick Jungle. Also, I didn’t buy two of her newest apparitions yet, One Fifth Avenue and The Carrie Diaries, but surely I will buy them as soon as I have the chance to do so.

The first book by Candace Bushnell I have ever read was Sex and the City. Before becoming a book, then an overly popular TV show, then an acclaimed movie, Sex and the City was a column written by Candace Bushnell in the New York Observer newspaper, just like Carrie Bradshaw’s column in the New York Star fictional paper in the TV show which aired in 1998-2004. If you go to the New York Observer online archive, you can still see some of the original columns written by Candace Bushnell back in the nineties. When I browsed the New York Observer online archive, I actually recognized some of those columns from Sex and the City the book. Candace Bushnell used to write her column about her and her friends’ dating experiences in the city of New York, which was the basic inspiration for Sex and the City the TV show, and which inspired the television characters Carrie Bradshaw, Miranda Hobbes, Samantha Jones and Charlotte York.

I have already read Sex and the City twice. It’s a hilarious and very sincere book, just like the other books written by this author. What I like the most about Candace Bushnell’s books, is their sincerity. She is not afraid to call a spade a spade, and she calls things by their names. The way sex life of people in New York is dissected in this book is sharp and outrageous. Bushnell discusses every single aspect of one’s sex life with a great deal of honesty, which makes this book so hilarious. The fuck word is commonly used in Candace Bushnell’s books. If people in New York and elsewhere use this word on a common basis (although more sensible people, like Charlotte York, prefer the more discreet “the F word” expression), why wouldn’t this word appear in the same way in a book about people in New York?

The book was ultimately the inspiration for the first season of the TV show, with characters and situations from the book which were adapted for the show, although there are many differences between the two. Carrie Bradshaw, Miranda Hobbes, Samantha Jones and Charlotte York from the book are totally different from those in the show. The closest resemblance is in Carrie’s case, who is a columnist both in the book and in the show. Meanwhile, Miranda is a cable executive in the book, but a lawyer in the series; Samantha is a movie producer in the book, but a PR manager in the TV series; Charlotte is an English journalist in the book, but an American WASP in the TV show. Also, the television series stresses out the friendship of the 4 women more than the book does.

The show begins almost the same way as the book – an English journalist comes to New York, meets an eligible bachelor, dates him for several weeks, sees a house with him, and then never hears from him again. But in the book, as opposed to the show, Charlotte York is the English journalist left out by the lying bachelor.

There are also other characters from the book translated into the series, and some of them are adapted differently as well. There is Skipper Johnson, a guy who hangs out in the book, but who is one of Miranda’s boyfriends in the show. The gay Stanford Blatch, screen writer in the book, agent in the show. Barkley, the modelizer. The Bone, the beautiful male model. Amalita Amalfi, the international prostitute. Mr. Marvelous, one of Mr. Big’s friends. And of course, Mr. Big himself.

Quite a few stories from the book are translated into the first season of the TV show. There is the relationship between Carrie and Big. There is the story of the women who have sex like men. There is the story about modelizers. There is the story about the so-called “high-class” hookers, who call themselves “international girlfriends” -- women who don't want to work and seek rich men who would pay for their rent. There is the Secret Sex story. There is the Threesome story. There is the story of Stanford Blatch “proposing” to a straight woman for a convenient social life. There is the Baby Shower story. And last but not least, the story of Carrie and Big’s break up.

What’s next? The upcoming sequel movie Sex and the City-2, from May 2010; then possibly another sequel movie Sex and the City-3, in the near future. And of course, The Carrie Diaries book (already on the market), which focuses on Carrie Bradshaw’s teen years. Looking forward to seeing and reading them all.

Romania si Carcotasii


In Toronto unde locuiesc deja de cativa ani nu am posibilitatea sa urmaresc prea multe posturi TV romanesti. Singurele posturi din Romania la care am acces sunt Antena 3 si Realitatea TV, ambele online. Ma informez de pe aceste doua posturi despre ce se intampla in Romania de ani de zile. De asemenea, am si o emisiune preferata pe care o urmaresc online – Cronica Carcotasilor. Saptamana de saptamana, cei doi Carcotasi isi uploadeaza emisiunea pe site-ul lor, spre deliciul celor din Diaspora, care nu pot urmari Prima TV la fel ca si cei de acasa.

Am inceput sa urmaresc Cronica nu chiar din 2000 de cand s-a lansat, ci de prin 2002-2003, cand mi-a trezit interesul, si a devenit emisiunea mea preferata. Nu am incetat sa o urmaresc nici cand am venit in Canada, si pot sa spun cu certitudine ca nu am ratat pana acum nici o editie. Mentionam mai sus ca urmaresc doar doua posturi TV din Romania, Antena 3 si Realitatea TV, pentru ca sunt singurele transmise online in conditii tehnice satisfacatoare. Dar mi-am dat seama ca nici nu am nevoie sa ma uit si la alte posturi TV. Daca te uiti la Cronica Carcotasilor, vezi tot ce se intampla in Romania, si nu mai ai nevoie sa te uti la alte posturi sau la alte emisiuni. Cronica Carcotasilor s-a consacrat ca o emisiune umoristica, un pamflet care trebuie tratat ca atare, si asa mai departe. Dar atunci cand ma uit la Cronica, de mai multe ori imi vine sa exclam “Cum Dumnezeu este posibil asa ceva?”, decat sa rad. Nici nu merita sa mentionez balbele si greselile gramaticale, ortografice sau de exprimare ale celor din televiziuni, ca sunt inocente pe langa adevaratele bube pe care le vedem la televizor, comise de unii realizatori TV, unele vedete, unele starlete, unii politicieni. Pe care le vedem la unele emisiuni de o anumita categorie, mai dupa ora 10pm asa. Si de fiecare data cand vad o asemenea gogomanie la Carcotasi, nu contenesc sa exclam: “Cum Dumnezeu este posibil...?”. Nu-mi vine sa cred in ce hal s-a manelizat, ieftinit si umplut de kitsch media din Romania. Nu pot sa cred ca emisiuni de genul Acces direct (sau Acces din rect, cum plastic au poreclit-o Carcotasii), Un show pacatos al lui Capatos, show-ul Adrianei Bahmuteanu, orice show realizat de Oana Zavoranu de-a lungul anilor cat s-a perindat pe la diverse televiziuni, orice fel de show de la televiziunea lui Dan Diaconescu (in speta serialul lui de 1001 episoade cu Elodia, daca nu cumva 1001 nu mai e un numar care sa insemne mult), orice show de-al lui Dan Negru au priza la publicul din Romania. Sa mai spun ceva si de personajele care apar la aceste emisiuni? Manelisti, matracuci, pitipoance, oameni lipsiti de orice farama de bun simt care isi spala rufele murdare in public (aka in fata intregii natiuni). De cand am inceput sa observ acest fenomen de manelizare in masa in Romania, nu ma opresc sa ma intreb oare cine urmareste aceste productii TV? Daca n-ar avea audienta, n-ar exista in grila televiziunilor; dar nu este o singura editie a Cronicii in care sa nu le vad pe toate laolalta, cu bazaconiile si bombele de rigoare.

Anul acesta Carcotasii sarbatoresc 10 ani de emisiune. In afara de editia din fiecare miercuri, ma uit si la editia aniversara din fiecare sambata, pentru fiecare an din cei 10 ani de existenta. Pana acum am vazut editiile aniversare ale Cronicii pentru perioada 2000-2003, iar in ultima editie de miercuri seara am vazut si un mic preview al editiei aniversare a anului 2004 (pe care urmeaza sa o vad imediat ce va fi uploadata pe site-ul Carcotasilor). Si urmarind “memoriile” Carcotasilor, imi aduceam aminte si eu, pe rand, de fiecare din acele bombe din primii ani ai Cronicii. Tin minte editia din 2002 in care a aparut la Cronica un anumit domn, reprezentant al Romaniei in UE, care a fost surprins beat de camerele de luat vederi, si care s-a apucat sa vorbeasca licentios in fata acestora, tinand neaparat sa puna un mare accent pe un anumit cuvant din jargon care incepe cu m si se termina cu UE. Nu de alta, dar omul era la UE! Tin minte editia din 2003 in care Adrian Nastase i-a invitat pe toti parlamentarii sa vina la Cornu sa-i numere ouale (de gaina nu va indoiti, cum a fost nevoit dupa aia sa-l scuze Ion Iliescu). Stirea cu ouale lui Nastase a facut inconjorul lumii la vremea respectiva, spre rusinea romanilor. O tin minte pe Andreea Esca Bigudesca surprinsa de Carcotasi cu bigudiurile in cap, vorbind licentios si barfind-o pe o colega de-a ei. Iar cea mai tare bomba din primii ani ai Cronicii a fost fara nici o indoiala Marian Vanghelie, 2004, emisiunea Suta la suta a lui Robert Turcescu, atunci cand Vanghelie nu a fost in stare sa conjuge verbul a fi la prezent. Este de departe cea mai puroioasa buba pe care am vazut-o vreodata la Cronica in toti cei 10 ani de cand exista. Dar nici cu cea cu ouale lui Nastase nu-mi este rusine.

Acum cativa ani Traian Basescu a facut o vizita in Spania si s-a intalnit cu Diaspora romana de acolo. A tinut un discurs cu caracter electoral, dar nu i-a convins pe romanii stabiliti in Spania cu aceeasi usurinta cu care reusea sa-i convinga pe romanii de acasa. Iar un domn a si confirmat-o, cand le-a spus jurnalistilor: “De aici lucurile se vad altfel”. Si asa este, va pot confirma si eu acelasi lucru – de aici, adica din Occident, lucrurile se vad si se percep altfel decat acasa in Romania.

Tocmai am aflat ca Misu Gainusa a publicat o carte, Scandura de frizerie. M-a si tentat sa o cumpar, si am rasfoit site-urile editurilor romanesti pentru a comanda aceasta carte, dar si celelalte carti ale lui Misu Gainusa pe care nu le am in biblioteca. In afara de Scandura de Frizerie, Carcotasul cu dioptrii (cum ii spun prietenii, in speta Serban Huidu) a mai publicat Trialoguri carcotase; Cotcodaceli; Un roman rotund: Fara cap si fara coada; Povestiri mortale. Una dintre ele, Cotcodaceli aparuta in 2004, o am si eu in biblioteca personala.

Am avut ocazia sa-i intalnesc pe Carcotasi la o lansare de album in noiembrie 2005, la mine in oras. Intalnirea a avut loc la unul din cluburile din centrul orasului, si nu am ratat ocazia sa-i vad. Am luat cu mine si cartea Cotcodaceli a lui Misu Gainusa pe care o aveam in biblioteca, si nu am plecat de acolo pana cand nu m-am ales cu autografele celor doi Carcotasi pe prima pagina a cartii.

Iata si cateva poze de la acel eveniment.



































Sursa poze: www.fashionstylebeautyandmore.blogspot.com

Evolutia unei garderobe


M-am mutat in Canada acum 4 ani. Primul meu job din Toronto a fost la un supermarket, un job de casier, pe care l-am obtinut la o luna de cand am venit in America de Nord. Era genul de joburi carora aici li se spune joburi de supravietuire, adica joburi mai accesibile noilor veniti in Canada, joburi unde nu ai nevoie de recomandari, sau de experienta si pregatire profesionala obtinute in Canada.

Sa va povestesc putin despre prima mea experienta profesionala din Canada. Fiind la inceput de drum, si stiind dinainte regulile societatii canadiene, eram constienta ca n-are rost sa pierd timpul cu CV-uri trimise pe la zgarie-norii din downtown Toronto (nu ca nu mi-ar fi placut sa incep un job in unul din acestea). Eram realista in legatura cu perspectivele pe care le aveam atunci, cand inca nici nu apucasem sa invat bine orasul in care tocmai ma mutasem. Asa ca am inceput sa explorez un segment al pietii muncii din Toronto accesibil noilor canadieni, asa cum eram si eu atunci. Se intampla in aprilie 2006. Primul pas pentru a obtine in job in Toronto a fost trimiterea CV-ului la companii din domeniul retail – magazine, mall-uri, supermarketuri. Cel mai mult m-ar fi incantat sa ma angajez intr-un mall, un magazin de haine sau un magazin de cosmetice. Daca tot trebuia sa o iau de la zero, si daca tot eram in postura sa trec prin etapa “jobului sub pregatirea mea”, cel putin imi doream sa fac un lucru care sa imi placa, unde sa-mi desfasor pasiunea pentru moda.

Una din strategiile de a obtine un job in acest domeniu pe care le-am aplicat a fost o vizita la unul din marile mall-uri din Toronto, Yorkdale Mall. Inarmata cu o duzina de CV-uri, am intrat la fiecare magazin din mall unde am vazut anuntul “Angajam”. Am aplicat la Zara, Mango, Tommy Hilfiger, Suzy Shier, si la alte buticuri. Ceream sa vorbesc cu managerii magazinelor, le inmanam CV-ul, le spuneam cateva cuvinte despre mine, le raspundeam la intrebari, si primeam promisiunea ca CV-ul meu va fi revizuit si voi primi un telefon in cazul in care se va lua o decizie in legatura cu aplicatia mea. Unii dintre managerii cu care am vorbit ma intrebau si de recomandari, si atunci mi-am dat seama ca uite dom’le, in Canada cateodata ai nevoie de recomandari ca sa obtii chiar si un job de supravietuire. Dezavantajul meu era ca nu aveam recomandari profesionale canadiene de nici un fel, avand in vedere ca ma aflam in Toronto de mai putin de o luna si nu cunosteam pe nimeni care ar fi putut sa ma recomande pentru un asemenea job (sau pentru oricare alt job), iar recomandarile personale din partea prietenilor nu erau luate in consideratie. Imi aduc aminte ca atunci cand am aplicat la Tommy Hilfiger, managera magazinului m-a intrebat iarasi de recomandari. I-am oferit recomandari profesionale din Romania, pe care dansa le-a refuzat politicos. Am plecat de la Tommy cu aceeasi promisiune ca CV-ul meu fa vi revizuit si eventual voi fi sunata. Ceea ce nu s-a intamplat.

Au trecut mai multe zile, si nu am primit nici macar un singur telefon de la Yorkdale Mall pentru a fi invitata la interviu. A fost o dezamagire, dar nu am fost descurajata, ci am continuat sa trimit CV-uri pentru alte joburi. Prietenii mei cu mai multa experienta in Canada mi-au spus ca motivul pentru care nu am fost sunata de nimeni de la acel mall era ca mi-am mentionat si studiile superioare pe CV, iar angajatorii din acest domeniu prefera oameni fara studii, care nu si-ar da demisia dupa 2 luni pentru un job la un nivel mai inalt, potrivit unei persoane cu studii superioare. In cazul in care m-as fi angajat la acel mall, nu intentionam neaparat sa-mi dau demisia dupa doar doua luni, dar asta nu m-a ajutat sa-mi gasesc un job acolo. Poate ca prietenii mei aveau dreptate, si intr-adevar acesta a fost motivul pentru care nu am fost chemata la nici un interviu la Yorkdale Mall, dar n-am avut ocazia sa aflu daca intr-adevar asa a fost. Am decis totusi sa nu elimin rubrica studiilor din CV-ul meu pentru a aplica in continuare la alte joburi, deoarece nu aveam experienta profesionala canadiana cu care sa fi putut inlocui diploma de licenta pe CV-ul meu.

Urmau sarbatorile de Paste din acel an, si am mers la cumparaturi la unul din supermarket-urile din Toronto. Am vazut si acolo anuntul “Angajam”, si mi-am zis sa imi incerc norocul si aici, daca tot ma aflam la fata locului. Am lasat o aplicatie pentru job, si in urmatoarea jumatate de ora am fost sunata pentru a fi chemata la interviu. In ziua stabilita am avut interviul la supermarket, iar o saptamana mai tarziu am fost sunata din nou, de data aceasta pentru a mi se oferi un job de casier, pe care l-am acceptat. Nu era tocmai un job in domeniul modei, dar totusi am considerat sa-l accept, decat sa mai caut la alte mall-uri, unde nu mi-ar fi acceptat nimeni referintele romanesti.

Am inceput jobul la supermarket la o luna dupa ce am venit la Toronto. Eram foarte incantata de prospectul inceperii unui job nou, mai ales ca s-a intamplat atat de repede. Si culmea, de data aceasta nu am avut nevoie de recomandari, si nu s-a speriat nimeni de studiile mele superioare. Tocmai lasasem in urma 6 ani de invatamant in Romania, asa ca jobul meu la supermarket a fost o schimbare binevenita. Ceea ce m-a incantat cel mai mult la noul meu job a fost elementul schimbarii si al noutatii. Chiar m-am simtit bine “sa schimb mediul”, si nu imi faceam probleme ca deocamdata trebuie sa fac un job sub pregatirea mea. Eram optimista in legatura cu viitorul meu in Canada, si imi spuneam ca toate se vor intampla la timpul lor, inclusiv evolutia mea profesionala. Era doar o etapa, pe care o voi fi depasit la momentul potrivit. Imi aduc aminte si acum de primele zile de la supermarket. Mergeam de placere la noua mea slujba, si nu mi-a displacut sa invat o noua meserie. Chiar era fun sa scanez produsele la casa.

Dar in schimb, nu era un job unde sa experimentezi din punctul de vedere al modei. La supermarket trebuia sa port o uniforma, bluza si pantaloni verzi. Nu prea puteam sa-mi etalez garderoba, decat dimineata cand incepeam programul si seara cand ma schimbam de uniforma. Cu toate astea, garderoba mea nu a trecut neobservata. Colegele au inceput sa-mi admire unele din piesele mele vestimentare, si se aratau dezamagite ca acestea au fost procurate in Romania si nu in Canada. Avand in vedere ca ma aflam in Toronto de mai putin de 2 luni, inca nu apucasem sa fac prea mult shopping canadian, si inca purtam hainele pe care le adusesem cu mine in valiza din Romania. De exemplu, imi aduc aminte ca o colega italianca m-a intrebat de unde mi-am luat o anumita geaca alba de primavara – din Romania sau Canada? I-am raspuns ca din Romania, iar dansa mi-a spus cu o usoara dezamagire in glas: “Toate lucrurile faine sunt in Europa, aici in America de Nord nu gasesti nimic dragut”. Dar sa stiti ca nu este chiar asa. Este adevarat ca unii europeni au resentimentul ca moda din America de Nord este ceva mai “modesta” in ale stilului decat cea europeana, dar va asigur ca nu este asa, cum in curand dupa aceea am avut si eu ocazia sa ma conving. Oferta vestimentara din Toronto este foarte bogata, in masura sa satisfaca pana si cele mai pretentioase gusturi; iar preturile sunt pentru toate buzunarele. Revenind la jobul meu de la supermarket, mi-au fost admirate si multe alte tinute in decursul perioadei cat am lucrat acolo. O alta colega filipineza m-a intrebat odata: “Bluza asta e tot din Romania, nu-i asa?” Iar mai tarziu mi-a spus ca acea bluza ii place cel mai mult si este preferata ei dintre toate pe care le port. Bineinteles ca ma simteam flatata de fiecare data cand primeam un asemenea compliment, care imi scotea in evidenta “my sense of fashion”.

Am lucrat la supermarket timp de 6 luni, dupa care am considerat ca este timpul sa avansez profesional, si mi-am schimbat jobul. Am inceput sa lucrez in finante, si primul meu job din acest domeniu a fost la o banca din downtown Toronto. Finantele din Toronto sunt un domeniu in care lumea se imbraca la 4 ace. In sfarsit, aveam un job unde puteam sa-mi valorific garderoba. Codul vestimentar de la banca unde m-am angajat era office, bineinteles, ca si in oricare alta companie de profil. In prima saptamana de la banca am aruncat un ochi in garderoba mea, si am constatat ca va trebui sa o mai reinnoiesc. Asa ca am facut o vizita la mall, si in urma unei ture de shopping m-am ales cu mai multe sacouri si tinute office. A venit momentul sa-mi scot la iveala bluzele elegante, costumele business, fustele pana la genunchi, pantalonii la dunga, pantofii si cizmele cu toc. Se apropiau si sarbatorile, si am fost prezenti cu totii la petrecerea de Craciun a companiei, la un restaurant select din downtown Toronto, unde tinuta obligatorie a fost black & white smart casual attire, si unde toata lumea a venit care mai de care mai eleganta, iar distractia a fost pe cinste.

Urmatorul meu job din finante a fost la o companie de fonduri mutuale din centrul Toronto-ului. Vestimentatia business era obligatorie si aici bineinteles, ba chiar cu reguli ceva mai stricte decat la banca unde lucrasem anterior. DON’T-urile de aici erau bluzele si topurile cu bretele, tricourile, fustele mai scurte de nivelul genunchilor, incaltamintea sport, slapii, balerinii, blugii (decat vinerea, cand aveam Casual Friday la pretul de $2), outfit-urile de piele. Dar regulile stricte de aici nu m-au facut nicidecum sa ma simt incorsetata, ba din contra, ma simteam cat se poate de in elementul meu cu aceste reguli vestimentare. Tinutele office, sacourile si pantofii cu toc erau pentru mine la ordinea zilei. Am participat si aici la petrecerea de Craciun a companiei, iar codul vestimentar de la petrecere a fost business attire, si nu smart casual attire, asa cum fusese la banca unde am lucrat cu un an inainte. Petrecerea a avut loc la cel mai mare hotel din Toronto, si s-a dovedit a fi un eveniment destul de formal. Toata lumea a venit la costume office, nici macar in rochii elegante, cum te-ai gandi ca te-ai imbraca pentru o petrecere. Mai mult s-a discutat (business, nu va indoiti), decat s-a dansat, de aceea spuneam ca evenimentul a fost foarte formal. Caracterul formal al petrecerii a fost rezultatul tinutei formale care a fost adoptata la aceasta petrecere. Cum ai putea sa dansezi la costum si cravata? Dar in schimb, pentru mine a fost o ocazie perfecta de a-mi etala unul din costumele mele preferate din garderoba.

Actualul meu job este la o companie de consultanta financiara, tot in centrul Toronto-ului. Respect aceleasi reguli vestimentare ca si la joburile mele anterioare din finante. Este un domeniu in care ma pot desfasura (aproape) in voie, in ceea ce priveste garderoba si tinutele pe care le adopt, si acest lucru ma coafeaza perfect.

Umorul din Sex and the City - Partea a III-a


SEZONUL 5

5-1, Anchors Away

In timpul unui pranz in oras, Charlotte scoate o perla de-a ei: “Everyone knows we’ve got two great loves in our lives”. Iar reactia prietenelor ei a fost pe masura: “According to your convenient rules?” Cand Charlotte era casatorita, spunea ca poti avea o singura mare iubire in viata; acum, divortata de Trey, o auzim ca spune de doua mari iubiri. Daca ar fi divortata si a doua oara, ar spune si de a treia mare iubire. Cateodata felul pueril al lui Charlotte este debordant.
Miranda este proaspata mamica, si prima mama din grupul celor 4 prietene, lucru cu care Samantha, Carrie si Charlotte inca nu sunt obisnuite pe deplin. Si uneori reactiile lor la noua stare de lucruri este hilara. De exemplu, cand fetele vin cu propunerea sa mearga la shopping, Samantha gaseste repede un taxi pentru Miranda si Brady ca sa-i trimita acasa, altfel stie ca shoppingul nu ar mai fi la fel de fun cu un bebelus plangacios dupa ele; iar Mirandei nu-i ramane altceva de facut decat sa se care acasa, cu regretul ca va trebui sa renunte la unele din bucuriile de alta data, cand era femeie single.
Mai tarziu, Carrie o viziteaza pe Miranda. Se sperie de sanii proaspetei mamici, cand aceasta il alapteaza pe Brady. Este un alt episod in care se pune accent (intr-un mod umoristic de data aceasta) pe diferenta mare dintre persoanele single si persoanele cu familie; cei single nu pot fi pe aceeasi lungime de unda cu familistii, pana cand nu ajung si ei in papucii lor.
Dupa vizita la Miranda, Carrie iese in oras. Incepe sa ploua, sa bata vantul… Carrie se apuca sa tipe pe strada, de parca ar fi lovita cu buldozerul. Ajunge sub o terasa, unde s-a mai adapostit de ploaie un tip. Carrie incepe sa vorbeasca nonsense cu el, si, fara sa realizeze, spune niste bazaconii atat de mari, incat tipul se uita la ea ca la o sarita de pe fix. Iar cand vede ca femeia de langa el nu se mai opreste din vorbit bazaconii, pleaca, preferand sa infrunte ploaia decat sa o mai asculte.

5-2, Unoriginal Sin
Miranda si Steve il boteaza pe Brady. Si in timp ce Carrie este nasa bebelusului, un var de-al lui Steve, Patrick, este nasul lui Brady. Cand toata gasca se aduna la biserica, nasul o ia pe nasa ca si cum i se cuvine, inclusiv atunci cand se fac poze, si nasul Patrick o ia in brate pe nasa Carrie… in mintea lui fiind cel mai normal lucru din lume.

5-5, Plus One Is the Loneliest Number
Charlotte are o alta confruntare cu soacra ei, in timp ce este in apartament cu noua ei achizitie. Si iar o auzim pe Charlotte cu “my apartment”, iar Bunny nu se lasa mai prejos, si ii explica lui Charlotte cum stau lucrurile cu acel apartament.

5-6, Critical Condition
Miranda intampina dificultatile maternitatii. Are nopti albe, copilul ei plange intruna aparent fara motiv... Mai are putin si sare pe geam afara de disperare. Cand urmaream acest episod, ma gandeam ca probabil nici unul din realizatorii episodului nu au copii si habar nu au cum este sa fii mama unui bebelus de cateva luni. Iar daca este asa, cred ca ar fi fost mai bine sa intrebe cateva mamici cum este sa fii mama, si cum te descurci atunci cand iti plange copilul sau in alte situatii critice, inainte sa scrie scenariul episodului. In primul rand, copiii nu plang niciodata fara motiv, ci plang pentru ca au o nevoie care trebuie satisfacuta, si plansul este modalitatea lor de a comunica acest lucru mamei. Iar daca se vroia a transmite ca Miranda este o mama care nu se descurca in postura ei de mamica, ei bine, suna nerealist. Nici o mama nu se descurca atat de rau, oricat de aeriana n-ar fi, sau oricat de nepregatita pentru maternitate n-ar fi atunci cand ramane insarcinata. Nu stai de-asupra patului copilului de cateva luni sa-l intrebi de ce plange si sa-i spui ca nu poti sa-i citesti gandurile, ci il iei in brate sa se linisteasca. Iar daca nici atunci nu se linisteste, incerci sa-ti dai seama ce anume il face sa planga – trebuie schimbat, trebuie hranit, ii este cald, ii este frig, ii este somn… etc.
Carrie o cunoaste pe Nina Katz, care a fost prietena lui Aidan dupa relatia lui cu Carrie, si care o barfeste pe Carrie prin tot orasul pentru cum s-a despartit de Aidan. O mai si ataca pe Carrie cu o fata ofensiva. Fata o bantuie pe Carrie zile in sir. Culmea fetei se intampla atunci cand Carrie se intalneste iarasi cu Nina Katz prin oras, aceasta fiind insotita de actrita Heather Graham, cand are loc un dublu atac. Heather Graham repeta fata ofensiva, iar Nina ii spune lui Carrie: “Ok, one more time, and you’re officially a stalker”. Barfitoarea Nina ar fi meritat o replica pe masura: “Ok Nina, one more face like this, and you’re officially the dirtiest gossiper in town”.


SEZONUL 6

6-3, The Perfect Present

Miranda se supara pe Steve cand ii descopera prezervativele in geanta copilului, si ii tine o lectie de responsabilitate lui Steve. Este atat de indignata (de fapt geloasa pe noua lui prietena), incat este foarte preocupata sa-l faca pe Steve mai responsabil atunci care are grija de copil; si in timp ce ii spune lui Steve “My focus is always 100% on Brady”, nu observa cum Brady aluneca de pe canapea si se loveste cu capul de parchet.

6-6, Hop, Skip and a Week
Charlottte se cearta cu Harry, si in urmatoarele saptamanani doamnele de la sinagoga incearca sa o cupleze cu fiii lor. Una dintre ele, doamna de varsta a 4-a (de o foarte evidenta varsta a 4-a), ii spune lui Charlotte: “I know, I don’t look old enough to have a son your age, but I do”. Actually, you really do look. Nimeni nu le cere doamnelor de varsta a patra sa-si spuna varsta exacta, dar cel putin n-ar trebui sa se comporte ca si cum ar fi un elefant mare roz in camera si sa pretinda ca nu-l observa.

6-8, The Catch
Carrie are o aventura de-o noapte foarte nefericita, in urma careia ramane cu sechele, la propriu, iar tipul se mai si supara ca iubita lui de-o noapte nu vrea sa devina iubita lui de mai multe nopti. Nici nu e de mirare, dupa ce iubita in cauza a avut de suportat o noapte intreaga de iepureala cu rupere de oase. De cand sa faci iepureala este sinonim cu a face dragoste?

6-9, A Woman’s Right to Shoes
In acest episod revine razboiul tacit dintre oamenii cu familie si cei necasatoriti, care, uneori, nu reusesc sa ajunga pe aceeasi lungime de unda. Carrie merge la petrecerea unei prietene familiste Kira, o petrecere la care gazda descalta pe toata lumea, de dragul copiilor. O petrecere la care Carrie ramane fara pantofi (Manolo Blahnik no less), care pur si simplu ii sunt furati! Daca tot insisti ca lumea sa se descalte la tine in casa, macar ai grija sa nu dispara pantofii de la usa, indiferent daca sunt ieftini sau scumpi, for crying out loud! As muri de draci sa-mi fure cineva pantofii Manolo Blahnik. Indignarea lui Carrie este indreptatita, si o face pe Kira sa-i plateasca pantofii; si Kira, vrand-nevrand, bea agheazma.

6-15, Catch-38
Carrie se gandeste la o relatie serioasa cu Petrovscky, dar se simte lezata atunci cand Petrovsky o intreaba cati ani are. Ce e si cu varsta asta, dom’le. Si te mai miri de ce o relatie nu are sorti de izbanda. Comunicarea, oameni buni, comunicarea!

6-19, An American Girl in Paris – 1
Carrie il urmeaza pe Aleksandr Petrovsky la Paris, unde o cunoaste si pe fiica acestuia de 22 de ani, Chloe. Cei trei incep un chat in lobby-ul hotelului; cand Petrovsky ii spune in gluma lui Carrie ca fiica lui e suparata pe prietenul ei, Carrie ii vorbeste lui Chloe ca si cum i-ar vorbi unei adolescente; si in loc de raspuns la intrebarea ei, primeste o privire ca si cum n-ar fi cu totii acasa. Dupa care Chloe schimba subiectul, nesinchisindu-se de intrebarea lui Carrie.

6-20, An American Girl in Paris – 2
Si in sfarsit, ultimul episod al serialului. Carrie si Petrovsky vin la muzeul unde Petrovsky isi deschide expozitia din Paris. Luat de val, Alek o lasa singura pe Carrie in lobby si pleaca sa prezinte expozitia curatorului muzeului. Carrie se simte abandonata si isi scoate o tigara sa fumeze, iar portarul ii spune ca nu are voie sa fumeze in interiorul muzeului. Carrie bolboroseste ceva sub nas: “The only place in Paris you can’t smoke…” Ei cum sa nu. Cum ti-ai imaginat ca ai putea sa fumezi intr-un muzeu, indiferent daca este la Paris, New York sau Guadalajara.

Sper ca v-ati distrat.
That’s all folks!

Umorul din Sex and the City - Partea a II-a


Sezonul 3

3-1, Where There’s Smoke…
Fetele merg la o petrecere a pompierilor, si Samantha este atrasa de unul dintre ei. Desi pompierul in cauza e un tip foarte atragator (a se citi pachet de muschi), e cam… prostut. Nu conteaza, atata timp cat sexul e bun. Asa ca Samantha nu-l lasa sa vorbeasca prea mult nonsense si il cara direct la ea in dormitor. Urmatoarea lor intalnire are loc la statia de pompieri, caci Samantha nu se poate abtine sa nu se joace cu focul. Ceea ce incepe ca o fantezie de salvare se transforma in realitatea salvarii, nu una pe gustul Samanthei, cand se trezeste intr-o postura foarte jenanta pentru ea – toti pompierii din statie o surprind in lenjerie intima atunci cand suna o alarma de incendiu.
La aceeasi petrecere, Carrie a cunoscut un politician, Bill. Cand iese in oras cu el prima oara, se plange de frig, si asta in timp ce poarta sandale pe piciorul gol. Hello, s-au inventat ciorapii, la care poti sa porti si altfel de pantofi decat sandalele.

3-2, Politically Erect
Carrie continua relatia ei cu Bill politicianul, care are o fantezie sexuala mai kinky: vrea ca in timp ce sunt impreuna la dus, Carrie sa faca pee pe el. Carrie nu e tocmai confortabila cu o asemenea exprimare a sexualitatii; si desi s-a gandit mult la rugamintea lui Bill, pana la urma ii spune ca nu poate sa o faca. Bill in schimb ii spune ca nu mai poate sa se vada cu ea, avand in vedere ca ea scrie despre sex, ceea ce nu este tocmai o bila alba pentru campania lui electorala. Carrie, uimita, ii spune: “You’re the one who wants people to pee on you!” Raspunsul lui Bill? “Nimeni nu stie despre asta.” A, nu stie nimeni? Las-ca are fata grija sa stie toata lumea. Asa ca urmatorul articol din New York Star al lui Carrie il vizeaza fix pe politicianul care vrea pee in timpul sexului. Carrie nu i-a folosit numele real al lui Bill in articolul sau, dar nici nu ar fi fost nevoie, caci “prietenii stiu”.

3-3, Attack of the Five-Foot-Ten-Inch Woman
Miranda o angajeaza pe Magda, femeie in casa. Doamna cu traditii, Magda se gandeste sa-i rearanjeze viata Mirandei asa cum considera ea de cuviinta, adica se apuca sa-i faca ordine Mirandei in lucrurile intime – vibrator, preservative, chestii. Cinica asa cum o stim, Miranda pune piciorul in prag si ii lasa Magdei foarte putin loc de interpretare in legatura cu jobul pentru care este platita.
Carrie se simte subminata de Natasha, din mai multe motive – ca e maritata cu ex-ul ei, ca e mai frumoasa, mai inalta, ca are parul mai stralucitor, ca e femeia perfecta, etc. Pana la urma, spre bucuria ei, isi da seama ca nu are motive sa se simta in inferioritate Natashei, atunci cand descopera ca Natasha este o agramata, care nu stie cand se scrie “there” si cand se scrie “their”.

3-5, No Ifs, Ands or Butts
Miranda uita pentru o clipa ca are un prieten Steve (cu care se impacase de ceva vreme), cand ea si Carrie vorbeau despre “pe cine mi s-a mai pus pata in ultimul timp”: “Oh, God, I forgot I have a boyfriend, is that normal?”

3-6, Are We Sluts?
Este un episod plin de scene haioase. Charlotte are o experienta amara cu tipul cu care se vede, care in timpul sexului ii spune whore. Se plange prietenelor in timpul unei mese in oras, si Samantha, ca sa o linisteasca, ii spune intr-un mod retoric: “If you’re a whore, what does it make me?” Pentru Samantha era o intrebare retorica, in sensul invers al cuvantului, adica in sensul pozitiv pentru ea. A spus aceasta fraza cu voce tare doar pentru ca n-ar crede ca prietenele ei i-ar spune pe fata: “Yes, you’re a whore!” Dar s-a inselat, caci Miranda si Carrie si-au ascuns fetele in farfurii, pentru ca nu vroiau sa o priveasca pe Samantha in ochi in timp ce expresia lor ar fi tradat faptul ca ele nu sunt tocmai de acord cu stilul de viata al Samanthei. Dar Samanthei nu-i scapa tacerea plina de subintelesuri ale prietenelor ei, si se simte foarte ofensata.
Miranda se trezeste ca are Chlamydia, si urmeaza ceva si mai jenant – trebuie sa-i sune pe toti barbatii cu care s-a culcat vreodata ca sa le spuna sa-si faca si ei cate un test medical. Dar mai intai trebuie sa faca lista cu respectivii, lista care s-a dovedit a fi destul de lunga, si destul de greu de compilat, caci Miranda are dificultati sa-si aduca aminte de toti barbatii din viata ei. O vedem pe lista cum scrie “who else?”, apoi urmeaza “the guy from deli”, adica un barbat a carui nume Miranda nu si-l mai aduce aminte, sau poate ca nici nu l-a stiut vreodata.
Toate aceste intamplari prin care trec cele 4 prietene in decursul acestui episod o fac pe Carrie sa se intrebe daca nu cumva exista o limita pe care o femeie n-ar trebui sa o depaseasca?

3-8, The Big Time
Unul din subiectele sensibile in cultura nord-americana este varsta. In America de Nord este considerat inoportun (a se citi lipsit de bune maniere) sa intrebi pe cineva cati ani are, indiferent daca e femeie sau barbat. De multe ori ma intrebam ce e asa de sensibil cand vine vorba despre varsta? E un fapt ca oricare altul si atata tot. Doar nu s-o prabusi cerul pe tine daca iti afla cineva varsta reala. Nu si in mintea Samanthei. Niciodata nu a fost confortabila ca altii sa-i cunoasca varsta exacta, nici macar prietenele ei (metaforic sau nu). De-abia si-a facut curajul sa recunoasca de fata cu prietenele ei ca “e un pic mai in varsta ca ele”, de parca recunostea o crima. “Problema” varstei apare si in alte episoade pe parcursul serialului.
Steve si Miranda se cearta mai mereu, asa ca Steve, in speranta sa imbunatateasca mersul relatiei, o convinge pe Miranda sa adopte un catel. Numai ca, l-a adoptat si atat. Desi i-a promis Mirandei sa aiba grija de catel, nici de gand sa o faca in realitate. Si in timp ce Steve doarme dus si nu se sinchiseste de scancetele catelului, Miranda nu mai poate de nervi. Rezultatul? Cei doi se despart. Morala: nu va luati catei daca nu puteti avea grija de ei, face rau relatiei.

3-10, All or Nothing
Charlotte a inceput pregatirile de nunta cu Trey, iar Trey ii da un contract prenuptial nu tocmai pe placul lui Charlotte. Si pe buna dreptate, avand in vedere cat de cinic suna clauzele contractului. Pentru a pastra iluzia romantismului, Charlotte renegociaza contractul prenuptial cu mama lui Trey; dar pana la urma tot o hartie insensibila semneaza.

3-11, Running with Scissors
Samantha face un test HIV, care nu este tocmai cea mai placuta experienta din viata ei, mai ales cand trebuie sa raspunda la intrebarea asistentei medicale: “How many men…?” Este o intrebare imposibil de raspuns pentru Samantha, cand incearca sa faca un calcul mental cati au fost, sau macar cati au fost in decursul acelui an, but to no avail.
Natasha o surprinde pe Carrie in apartamentul lui Big. In timp ce Carrie incearca sa evadeze din casa, Natasha striga din urma ei: “I knew you were having an affair, but now in my house?!” Ei nu zau? Afirmatii de genul asta ma fac sa exclam: “Mars ba de-aici!” Sa te mariti la totul de-a gata fara sa aduci nici o contributie personala nu inseamna “casa mea”.

3-12, Don’t Ask, Don’t Tell
Fetele o ajuta pe Charlotte in pregatirile de nunta. Charlotte este atat de incantata de prospectul casatoriei cu Trey MacDougal, incat ii scapa exprimarea “This is my week!”. Miranda o pune imediat la punct: “It’s your day. You’ve got a day, not a week”.

3-14, Sex and Another City
Fetele sunt intr-o vacanta in Los Angeles. Carrie cunoaste un tip Keith (interpretat de Vince Vaughn), care se prezinta drept agentul lui Matt Damon. Cei doi merg sa vada o casa de 3,4 milioane pe care Keith ar vrea sa o cumpere, apoi merg acasa la Keith unde au o aventura. Sunt surprinsi de scriitoarea Carrie Fisher (care joaca propriul sau rol), si atunci iese la iveala faptul ca agentul lui Matt Damon, Keith, nu este nici un fel de agent de vedete, ci un house sitter; iar casa de 3,4 milioane nu era pentru el, ci pentru una din celebritatile de la Hollywood; si nici casa in care Keith si Carrie fac sex nu este a lui Keith. Carrie Fisher este foarte indignata sa-i surprinda in casa pe cei doi intr-o postura intima, si nu o mai scoate pe Carrie Bradshaw din apelativul prostitute. Waw, de cand sa fii scriitoare in New York inseamna sa fii prostitute? Ce, femeile normale (a se citi scriitoare) nu pot face sex fara sa fie catalogate drept prostituate? Nici macar faptul ca au acelasi nume si aceeasi ocupatie nu o imbuna pe Carrie Fisher sa nu-i vorbeasca asa de urat lui Carrie Bradshaw.
Miranda se vede in Los Angeles cu o cunostinta mai veche, scriitorul Lew. Fost newyorkez, mutat la Los Angeles, Lew declara ca este foarte fericit in Orasul Ingerilor. Si arata mai bine, dupa ce a slabit vreo 15 kilograme. Fericirea lui tine pana in momentul in care cei doi merg la un restaurant, si Lew in loc sa-si savureze friptura de vita, doar o mesteca si o scuipa, fara sa o inghita. Cand Miranda il intreaba de ce face asta, Lew cel fericit isi iese din pepeni si ii spune ca n-ar putea supravietui in lumea showbiz-ului din Los Angeles daca ar manca si ar fi mai gras decat este. Ei na, se pare ca problema anorexiei exista si la barbati, nu numai la femei. Si eu care credeam ca doar modelele de pe catwalk si asistentele din The Devil Wears Prada (va mai aduceti aminte de Emily?) sunt anorexice, care nu mananca nimic, iar cand simt ca mai au putin si lesina, mananca un cubulet de branza.

3-15, Hot Child in the City
Carrie se vede cu un tip Wayne care, spre surprinderea ei, inca locuieste cu parintii lui. Intr-o seara cand cei doi sunt la Carrie acasa, mama lui Wayne il suna acolo, spre disperarea amandurora. Wayne, jenat, raspunde la telefon; si cand Carrie aproape ca pune receptorul in furca, Wayne ii spune ca Doamna Adams vrea sa vorbeasca la telefon si cu ea. Well, Carrie ar fi trebuit totusi sa puna receptorul in furca din inertie, si dupa aia sa spuna: “Really, chiar vroia sa vorbeasca si cu mine? Scuze, apucasem sa inchid”. N-ar fi fost mai funny?

3-16, Frenemies
Samantha si Charlotte se cearta din cauza diferentelor de opinii in ceea ce priveste viata sexuala care (nu) depaseste limitele decentei; ca pana la urma Charlotte, atunci cand se intalneste cu niste vechi prietene din colegiu, doamne tiponate, sa-si descopere si etaleze Samantha din interior. Bine macar ca si-a dat seama la timp ca Samantha are si ea partile ei bune, si s-a impacat cu ea.

3-17, What Goes Around Comes Around
Carrie si Natasha se intalnesc intr-un restaurant, si Natasha, dezgustata, se intoarce si pleaca. Lui Carrie nu-i vine sa creada cat de mult o uraste Natasha. Pai ce-ai crezut, ca iti va zambi si va veni la masa ta sa-ti spuna “Buna, ce mai faci?” Parca i-ai distrus casnicia, nu?
Carrie e pradata in plina strada, si ramane pana si fara pantofi. Miranda vine sa o salveze, si ii aduce in punga niste pantofi de-a dreptul hidosi. Nu ca Miranda ar fi facut-o intentionat, doamne fereste, dar contrastul dintre pantofii ei frumosi si pantofii aia urati pe care i-a adus pentru Carrie, si care pe de asupra ii erau mari lui Carrie, este hilar.
Charlotte tot incearca sa-si rezolve problemele din dormitor pe care le are cu Trey, dar nu reuseste sa se apropie de o solutie multumitoare nici macar cu un centimetru. Apoi il intalneste pe gradinarul familiei MacDougal, un barbat tanar, atragator, si aparent foarte viril. Charlotte il viseaza pe gradinar si aproape ca are orgasm in somn; iar nesimtitul de Trey o trezeste, crezand ca Charlotte are un cosmar; cand de fapt Charlotte avea un vis din care ar fi vrut sa nu se mai trezeasca si ii venea sa-l pocneasca pe Trey ca nu a lasat-o sa-si vada visul (si orgasmul) pana la capat.
Carrie a cautat-o in oras pe Natasha ca sa-i spuna ca ii pare rau pentru tot ce s-a intamplat. Well, this is the road not taken. You just don’t do this. Nu mergi la sotia barbatului a carui amanta ai fost, ca sa-ti ceri scuze ca i-ai distrus casnicia. Este un gest atat de ipocrit, incat mai bine sa nu o faci. Si desi Carrie a avut cele mai bune intentii si a fost cat se poate de sincera atunci cand i-a zis Natashei “I’m sorry”, bineinteles ca Natasha nu a crezut-o. Cine ar fi crezut-o in locul ei? Si nu pentru ca nu si-ar fi dorit sa o creada pe Carrie, ci pentru ca, atunci cand esti in postura femeii inselate, iti este imposibil sa o crezi pe amanta ca ar fi sincera.
Nici Natasha nu rateaza ocazia sa-i reproseze lui Carrie toata povestea cu aventura si inselatul. Si iar se apuca sa spuna “my apartment” (mai lasa-ma cu apartamentul tau, ca nu-i al tau), si ii reproseaza lui Carrie ca i-a distrus nu numai casnicia, dar si pranzul. Ei, na – pe langa o casnicie ruinata, ce mai conteaza un pranz?


SEZONUL 4

4-1, The Agony and the “Ex”-Tacy

Fetele merg la o petrecere de logodna, si Charlotte se trezeste ca vorbeste prea mult despre casnicia ei. Atat de mult, incat le sperie pe celelalte femei prezente, si le face sa o evite.
La aceeasi petrecere, Miranda nu mai suporta privirile pline de mila ale femeilor maritate si logodite, si la intrebarea “Anyone special?” raspunde brutal: “No, but I am seeing a whole bunch of UNspecial guys”. Mai tarziu se intalneste cu o veche prietena prin oras, si ii transmite acelasi mesaj, dar nu la fel de brutal; ci prefera sa spuna adevarul ca nu crede in soul mates. Iar prietena ei, pusa in fata unei asemenea sinceritati, simte nevoia sa faca haz de necaz pe seama faptului ca nu poate avea copii.
Este ziua lui Carrie, si fetele i-au pregatit o mica petrecere in oras. Dar, spre dezamagirea ei, nici una din ele nu reuseste sa ajunga la timp la acel restaurant. Carrie isi trage fundul plictisit acasa si intra direct sub dus; cateva minute mai tarziu este surprinsa de Charlotte in baie, in timp ce avea rimelul intins la ochi: “Ce naiba faci in baia mea?”. De cand a devenit de bun simt sa vii neanuntata la prietena ta si sa intri peste ea in baie?

4-5, Ghost Town
Charlotte isi reface casatoria cu Trey, si cei doi se muta din nou impreuna. Iar Bunny, mama lui Trey, este o prezenta prea persistenta in apartamentul lor. Atat de persistenta, incat intr-o dimineata vine peste ei si ii surprinde in timp ce fac dragoste, fara sa-si anunte vizita, fara sa bata la usa, nimic. Hello, inca mai sunt oameni pe lumea asta care si-au trait viata in intregime si tot n-au invatat ca trebuie sa bata la o usa inainte sa intre?

4-9, Sex and the Country
Carrie de-abia se lasa convinsa de Aidan sa mearga in weekend la casa lui de la tara. Este o casa rustica si lipsita de comfort, care nu este pe placul lui Carrie din prima. Probabil din lipsa de inspiratie, o da in bara si cu outfit-ul. Desi vazuse cum arata casa in poze, vine la tara in pantofi de lux, cand curtea casei e plina de noroi. Se mai si sperie de o veverita de la geam, si incepe sa tipe prin casa ca un copil de 6 ani care a vazut un monstru, de parca acea veverita ar fi amenintarea lumii.
In acelasi timp, si clanul MacDougal este la tara (dar la o tara ceva mai luxoasa). Charlotte este foarte indignata cand o surprinde pe Bunny stand de vorba cu Trey in baie, in timp ce Trey face baie. Damn, this is sick. De cand e normal ca mamele sa stea de vorba cu fiii lor de 40 de ani in baie, in timp ce acestia fac baie?

4-11, Coulda, Woulda, Shoulda
Miranda ramane insarcinata cu Steve, deoacere nu a folosit un prezervativ. De cand prezervativul a ramas singura metoda anticonceptionala de incredere? Si de cand sa faci sex fara prezervativ inseamna neaparat sa ramai insarcinata? Ce a fost in capul Mirandei sa nu foloseasca un prezervativ, dar nici o alta metoda anticonceptionala?
Daca Miranda a ramas insarcinata fara sa vrea, Charlotte nu reuseste sa ramana insarcinata, desi vrea. “How could you do this to me?”, o intreaba Charlotte pe Miranda, de parca ar fi vina Mirandei ca bebelusul dorit a gresit uterul, si de parca ar fi fost un atac personal la adresa lui Charlotte.

4-12, Just Say Yes
Charlotte se gandeste si la alte optiuni de a avea un copil, si se inscrie pe o lista de asteptare de adoptie a unui copil chinez. Ii spune lui Trey ca datorita faptului ca ambii sunt bruneti, oamenii nu-si vor da seama de la inceput ca nu este copilul lor. Cum dumnezeu sa nu-si dea seama? De cand oamenii nu mai deosebesc rasa asiatica de cea europeana? S-au schimbat trasaturile asiaticilor in ultimii 20 de ani si nu mi-am dat eu seama sau Charlotte nu stie cum ar arata un copil chinez? Altfel nu-mi explic ignoranta ei.
Iar Bunny este la fel de bagareata ca si inainte, si confunda istoria clanului MacDougal cu intimitatea familiei Trey MacDougal.

4-15, Change of a Dress
Carrie uita mereu ca este logodita. Mai mult decat atat, toata lumea este incantata pentru ea ca este logodita si ca se va casatori, numai Carrie nu este. Cand se intalneste in oras cu o veche prietena Susan Sharon, aceasta nu mai poate de incantare la aflarea vestii ca Aidan si Carrie sunt logoditi. O copleseste pe Carrie cu intrebari: “Esti logodita?! Te casatoresti?! Cand faci nunta? Va fi o nunta de primavara, vara…? Unde faci nunta? Cand incepi pregatirile?” Fiecare din aceste intrebari sunt ca niste bate luate in cap pentru Carrie, incat mai are putin si se ascunde sub masa.
Miranda are o reactie asemanatoare in legatura cu sarcina ei. Toata lumea pare foarte incantata ca va avea copil, ca va fi baietel, numai ea nu este. Pentru Miranda nu este atat de important ca i se va naste un baiat (merge pe principiul “nu conteaza daca e fata sau baiat, important sa fie sanatos”), dar toata lumea asteapta de la ea sa nu mai poata de fericire ca va avea baiat. Si trebuie sa simuleze aceasta bucurie de atat de multe ori, incat o doare capul. Anul trecut eram insarcinata, si la un moment dat in timpul sarcinii am aflat si eu ca voi avea baiat. Ma gandeam oare toti cei din jurul meu vor astepta acelasi lucru de la mine, sa sar in sus de bucurie ca voi avea baiat, asa cum i s-a intamplat Mirandei din Sex and the City? Si am constatat ca in viata reala asa ceva nu se intampla. Nimeni nu a facut fetele alea care sa astepte de la mine sa sar in sus de fericire, toata lumea a avut o reactie cat se poate de normala la aflarea sexului copilului meu.
Miranda in schimb este o femeie insarcinata foarte frumoasa, arata grozav. Acea aura despre care ii spune toata lumea (Steve & co) dar in care ea nu crede, chiar se vede la Miranda. Este cea mai frumoasa femeie insarcinata pe care am vazut-o vreodata, in filme si in viata reala.

4-16, Ring a Ding Ding
Oooo, este un alt episod plin de momente funny. Incepe cu despartirea dintre Carrie si Aidan, cand Aidan se muta din apartament. Inainte sa plece cu ultimul bagaj, Aidan ii lasa un plic pe noptiera lui Carrie. Carrie crede ca este o scrisoare de adio de la Aidan, una romantica si cu vorbe frumoase. Ia plicul in mana, se cuibareste in fotoliu, pune cutia de servetele langa ea si se pregateste sa planga la lectura scrisorii de adio a lui Aidan. Si cand colo, nu e nici un fel de scrisoare romantica de la fostul ei prieten, ci o instiintare seaca de la avocatii acestuia, in legatura cu apartamentul. Avand in vedere ca Aidan apucase sa cumpere acel aprtament, Carrie are de ales intre a-l rascumpara si a se muta in alta parte.
Carrie se intalneste cu prietenele in oras, si se plange de situatia in care se afla. Avocata Miranda incearca sa o consoleze ca oferta lui Aidan este una cat se poate de onesta, dar Carrie nu simte la fel. Si este de inteles in cazul ei, caci nu are bani sa cumpere apartamentul. In afara de asta, spune prietenelor ca nu ar interesa-o sa cumpere apartament intr-un oras in care toata lumea inchiriaza. Si atunci cele 3 prietene ale ei ii spun ca ele nu inchiriaza: “I don’t!”, “I don’t!”, “I don’t!”. Inclusiv o auzim pe Charlotte cum spune “I don’t!” si cum se bate cu pumnul in piept ca nu inchiriaza, ci sta in apartamentul ei (adica in apartamentul de pe Park Avenue pe care i l-a lasat Trey in urma separarii). Cand Carrie ii atrage atentia ca nu a platit pentru acel apartament, ci l-a primit de la Trey, Charlotte se burzuluieste la ea: “Oh, I paid for that apartment!” Numai ca… nu era vorba de platit sentimente, ci era vorba de platit bani pentru apartament. Charlotte a pus suflet in acel apartament, l-a schimbat si l-a decorat, dar tot Trey a fost cel care a platit facturile din salariul lui de chirurg, si nu Charlotte dupa ce isi daduse demisia de la job, era casnica si nu mai avea propria ei sursa de venit. Asa ca, ceva nu se leaga. Desi ea se considera stapana in acel apartament, de fapt este intru totul meritul fostului ei sot, si nu al ei.
In continuare Carrie recunoaste ca i-a dat inapoi inelul de logodna lui Aidan, si o intreaba pe Charlotte daca vrea sa faca la fel. In realitate, Charlotte este indreptatita sa pastreze acel inel. Desi casatoria ei cu Trey s-a incheiat lamentabil, totusi a fost sotia lui, deci nu este nimic iesit din comun sa vrea sa pastreze acel inel.
Carrie merge la banca sa ceara un imprumut pentru a-si rascumpara apartamentul, dar imprumutul nu ii este acordat, pe motiv de labilitate financiara. Functionara bancara o intreaba daca are si alte surse de venit in afara de rubrica de la ziar, daca are proprietati, actiuni, obligatiuni, si alte securitati financiare. Raspunsul este nu. Functionarii bancari tot timpul pun aceasta intrebare celor care solicita imprumuturi. Din punctul meu de vedere este o intrebare lipsita de sens, ca sa nu spun stupida. Daca un client care vine la banca sa ceara un imprumut ar avea proprietati, actiuni sau obligatiuni, de fapt n-ar mai avea nevoie sa vina la banca sa ceara acel imprumut, caci ar fi intr-o pozitie financiara suficienta pentru a-si rezolva singur problema, fara imprumutul de la banca.
Carrie incearca sa o imbune pe functionara bancara, poate-poate o convinge sa-i acorde imprumutul, explicandu-i mai pe indelete situatia in care se afla. Ii spune mai intai ca tocmai s-a despartit de logodnicul ei. Well, this is funny. Cat timp a fost logodnica lui Aidan, niciodata nu avea comfortul sa o spuna cu voce tare, iar cand venea vorba de eventuala casatorie, reactiona ca si cum lua un pumn in freza. Si acum, la banca, dintr-o data este vorba de fiancé, cand acel fiancé nici macar nu mai exista in peisaj.
Dupa care, ii spune ca are de ales intre a cumpara apartamentul cu pricina, sau de a ramane pe strada. A spus-o din acelasi motiv, sa puna emfaza pe situatia in care se afla, dar lucrurile nu erau chiar atat de tragice, nu-i asa? Daca nu mai putea locui in acel apartament, putea inchiria un altul, nicidecum nu era vorba sa ramana pe strada, ca doar nu s-a terminat piata imobiliara din New York la apartamentul ei.
Mai tarziu merge cu Miranda la un magazin de pantofi, si sufera ca nu isi permite sa-si cumpere pantofi noi. Dar nu se da in laturi sa incerce pantofii din magazin. Ii spune unui asistent ca vrea sa incerce vreo 7 perechi de pantofi, fara sa-i cumpere, ca ii probeaza “just for fun”. Asistentul nu o refuza, dar nici nu ezita sa fie ironic: “How… fun for me!” Ceea ce o contrariaza pe Carrie, bieninteles. Pai ce-ai crezut, probezi atat de multi pantofi fara sa cumperi nici o pereche, si te mai miri ca asistentii din magazin iti arata ca nu sunt tocmai incantati?

4-17, A Vogue Idea
Charlotte organizeaza un baby shower pentru Miranda. In timpul acestuia una din mamicile de la baby shower ii da Mirandei copilul ei sa-l tina, cu scopul ca Miranda sa inceapa sa se obisnuiasca de pe acum cu noua ei postura de mamica. Numai ca, Miranda nu se sinchiseste cand primeste un asemenea mesaj. Ia copilul in brate ca pe un obiect, il pune pe canapea langa ea ca pe un obiect, si il lasa sa cada de pe canapea ca un obiect. Unele mamici fac greseala sa creada ca tuturor femeilor le face placere “din oficiu” sa se joace cu copiii, dar nu este asa. Nu poti sa astepti asa ceva de la o femeie care (inca) nu are copii, cum e cazul Mirandei. Daca vrei ca baietelul tau sa nu cada, sa nu se loveasca, sau sa nu se zgarie, ai grija pe cine rogi sa il supravegheze cat timp esti la baie.

(Va urma.)

Umorul din Sex and the City


M-am gandit sa mai scriu un articol inspirat din serialul meu preferat, Sex and the City. Sper ca nu v-am plictisit cu atat de multe articole despre acest film, dar motivul pentru care scriu atat de des despre Sex and the City, pe langa faptul ca e un film care imi place, este si faptul ca e o grozava sursa de inspiratie, si imi ofera multe oportunitati de a aborda diferite subiecte legate de acest film, avand in vedere ca e o poveste cu o actiune complexa care s-a intins pe 10 ani, ca sa nu mai spun ca urmeaza si Sex and the City-2 (iar conform unor zvonuri recente, ar urma si Sex and the City-3 in viitorul apropiat).

Fiind un serial de comedie, Sex and the City m-a facut sa rad de multe ori de-a lungul celor 6 sezoane. Este un umor subtil, pe care trebuie sa stii sa-l gusti. Unele secvente din serial par rupte de realitate (cel putin de realitatea mea, si de felul in care eu insami percep anumite lucruri), dar pline de subintelesuri fine. Si acest amestec de irealitate si subintelesuri subtile face aceste secvente atat de hilare care m-au facut sa rad, momente “funny”, pe care promit sa le tratez cu toleranta.

Ceea ce mi-am propus astazi este sa fac o disectie a umorului din Sex and the City, cu toate momentele nastrusnice, si uneori jenante din punctul meu de vedere, prin care trec personajele din Sex and the City.


SEZONUL 1

1-2, Models and Mortals

In acest episod este vorba despre obsesia unora dintre barbati de a avea relatii doar cu modele. Intr-o seara cele 4 prietene Carrie, Miranda Samantha si Charlotte discuta despre frumusetea modelelor versus frumusetea "femeilor obisnuite". Fiecare dintre ele ajunge sa se planga de cate un defect fizic pe care il are – Charlotte se plange de picioarele ei, Miranda de barba, iar Carrie de forma nasului ei. In urma acestor confesiuni cele 3 isi indreapta privirea spre Samantha si se asteapta ca si Samantha sa le impartaseasca ce anume nu-i place la ea, dar Samantha nici de gand, si in loc sa se planga de vreun defect de-al ei, declara ca ii place cum arata, nefacandu-le pe plac prietenelor ei cu micile lor complexe.
In episod se pune mare accent pe lipsa de inteligenta a modelelor. Una dintre modele care apare in episod se crede inteligenta si citita doar pentru ca e in stare sa citeasca o revista de moda de la cap la coada.
Un alt personaj care apare in acest episod este Barkley, un amic al lui Carrie, care intretine relatii doar cu modele (a total modalizer), si care pe de asupra le filmeaza in secret in timpul partidelor sexuale. Le numeste "things", adica nici macar nu le considera persoane umane cu creier, ci doar "chestii" cu care sa se distreze. Samantha afla despre "hobby-ul" lui Barkley, si tine neaparat sa aiba o aventura cu el, pretinzand ca ar fi model; iar Barkley, desi ii face placerea Samanthei si o trateaza ca pe un model (aka o filmeaza in timpul partidei de sex), nu se sfieste sa-i dea de inteles foarte clar ca treaba cu modelele e una, si cea cu "femeile obisnuite" e cu totul altceva.

1-6, Secret Sex
Carrie are prima intalnire “oficiala” cu Big, si iese in oras cu el purtand o rochie careia in limbajul modei i se spune “naked dress”. Numai ca rochia aia arata mai mult ca o camasa de noapte decat ca o tinuta in care sa iesi pe strada. Niciodata nu mi-a placut acest gen de rochii, care te face sa te intrebi: “Ce-i asta, rochie de cocktail sau pijama? O imbrac la restaurant sau la culcare?” Este si rochia pe care Carrie a purtat-o in reclama pentru rubrica ei pe care o scrie saptamanal la ziarul New York Star, iar afisul publicitar este pus pe o linie de autobus din New York. Dupa lansarea afisului publicitar in New York, cele 4 prietene vin intr-o statie de autobuz cu sampanie, sa astepte autobuzul cu afisul pe el si sa o sarbatoreasca pe Carrie. Numai ca le asteapta o surpriza neplacuta – cineva a desenat un penis pe afis, indreptat spre gura lui Carrie. Carrie isi exprima indignarea pentru profanarea afisului ei publicitar folosind expresia “a penis on my head”, cand de fapt era “a penis in her mouth” de-a binelea. Fie Carrie a fost prea jenata sa spuna “a penis in my mouth”, fie realizatorii filmului au considerat ca e o expresie prea dura si au optat pentru “a penis on my head”, dar oricum n-ar fi, cine a vrut sa o insulte pe Carrie cu acel desen pe autobuz, a reusit din plin.

1-8, Three’s a Crowd
Charlotte se vede cu un barbat Jack, a carui cea mai mare fantezie sexuala este sex in trei – el, ea, si inca o ea. Ca sa-si transforme fantezia in realitate, se apuca sa-i toarne baliverne lui Charlotte de genul “Vai ce sexy esti” doar-doar o convinge pe Charlotte sa faca parte din fantezia lui, iar Charlotte chiar pune botul la balivernele lui. Nu ca Charlotte n-ar fi o femeie sexy si frumoasa, dar urmarirea interesului lui Jack miroase de la o posta, ceea ce devine si mai evident in momentul in care Charlotte accepta o partida de sex in trei, partida in care a treia persoana devine cea mai importanta, iar Charlotte este neglijata si lasata balta.

1-10, The Baby Shower
In acest episod este reluat razboiul tacit dintre femeile single si femeile casatorite. Cele 4 fete merg la un baby shower al unei vechi prietene de-ale lor, Laney. Laney a fost pe vremuri o mare petrecareata, si stilul ei de viata petrecaret a mers pana atat de departe incat de multe ori si-a riscat sanatatea feminina. Iar acum fetele o gasesc in postura de femeie maritata, insarcinata, stabilita in suburbie, adica total schimbata. Carrie, Miranda, Samantha si Charlotte merg imbracate in negru la baby shower, cu intentia evidenta de a face si mai mare discordanta cu femeile maritate si cu copii pe care se asteapta sa le vada la Laney in casa. Una din mamicile de la baby shower spune ca viata ei o face fericita, si spune asta in timp ce schimba pampersul copilului. Bineinteles ca pentru persoanele necasatorite si care nu au copii este de necrezut ca o femeie ar putea fi sincera atunci cand spune ca e fericita sa schimbe pampersii copilului, asa cum vrea sa denote acea scena din episod. Si, recunosc, inainte de a avea copil, credeam si eu la fel. Dar de cand mi s-a nascut copilul, mi-am schimbat parerea. Maternitatea chiar te face fericita, si compenseaza din plin faptul ca trebuie sa schimbi si pampersi.
Charlotte se supara pe Laney ca aceasta i-a furat numele copilului, Shayla, desi nici macar nu este insarcinata si desi in acel moment nici nu are certitudinea daca va avea sau nu vreodata o fiica pe care sa o numeasca Shayla. Waw, ce pueril. Dar asa este Charlotte, infantila de multe ori. Iar cand Charlotte ajunge acasa dupa acel baby shower, vedem ca este si mai infantila de atat, cand vedem ditamai femeia de 32 de ani care isi scoate din dulap “cutiuta cu vise”, unde tine poze din reviste cu tipul de barbat ideal pe care spera sa-l intalneasca, poze cu casa de vis, etc.

1-11, The Drought
Un vant accidental o convinge pe Carrie ca relatia ei cu Big este compromisa. Waw, ce dramatic. Greu cu relatiile astea, ha? Cand de fapt nu trasaturile umane sunt cele care definesc o relatie, ci nivelul de comunicare si cunoastere dintre cei doi parteneri, nu-i asa? Si daca acestea lipsesc… nu mai conteaza daca dai vanturi sau nu.
Charlotte se bate cu pumnul in piept ca nu sexul este cel mai important intr-o relatie, pana cand ajunge sa aiba o relatie lipsita de sex, si isi da seama ca de fapt n-ar putea trai fara sex.


SEZONUL 2

2-4, They Shoot Single People, Don’t They?

Carrie este pacalita sa faca un photo shoot pentru revista New York, “Single and Fabulous!”, cand de fapt coperta revistei spune “Single and Fabulous?”, urmat de un articol umilitor la adresa femeilor single. Prietenele lui Carrie sustin pe fata ca acel articol nu are nimic in comun cu ele, 4 femei “Single and Fabulous!”, iar pe la spate se sperie atat de tare de stigmatul “Single and Fabulous?”, incat intr-o saptamana isi gasesc de urgenta cate un prieten; ceea ce demosntreaza ca oricat de mult nu le-ar placea viata lor de femei single & fabulous in New York, fiecare dintre ele isi doreste in adancul sufletului sa-si gaseasca sufletul pereche.

2-5, Four Women and a Funeral
Miranda isi cumpara un apartament, si cand semneaza actele pentru acesta, brokerului nu-i vine sa creada ca o femeie cumpara un apartament singura. Si tot o intreaba: “Just you? Father? Boyfriend?” Mai are putin si o intreaba: “Sugar Daddy?” Nu dom’le! Femeia a cumparat singura apartamentul ala! Greu de crezut, ha? Feminismul in New York e doar o iluzie, pentru ca in realitate nimeni nu crede in feminism, nimeni nu crede ca o femeie este in stare sa aiba un job bun, o cariera de succes, un cont bancar gras, fara umbra unui barbat in spate, fie el iubit, sot, tata sau sugar daddy.

2-7, The Chicken Dance
Miranda se simte atrasa de un prieten al ei, dar acesta ii este furat chiar de sub nas de catre designerul interior pe care Miranda a angajat-o. Ba mai mult de atat, cei doi se casatoresc foarte curand, exasperand-o pe Miranda care se simte invizibila. E atat de invizibila, incat nici portarul de la blocul ei nu pare sa retina ca Miranda locuieste in acel bloc. Iar nunta celor doi li se pare o sarada celor 4 prietene, care nu cred ca dragostea la prima vedere poate sa dainuie pana la adanci batraneti.
Samantha are un déjà fuck, si realizeaza ca s-a cam culcat cu toti barbatii din New York, si acum fie trebuie sa-i ia pe toti la rand de la capat (cum s-a intamplat cu déjà fuck), fie sa se marite, fie sa se mute din New York.
In timpul nuntii “de la prima vedere”, Charlotte trece printr-o intreaga relatie in miniatura, adica traverseaza toate etapele unei relatii in decursul unei seri cat a durat nunta: a cunoscut un tip, a cinat si a dansat cu el, a facut sex cu el, i-a cunoscut parintii, si s-a despartit de el. Totul in decurs de 4 ore si jumatate.
Si cel mai funny moment al acestui episod a fost, fara indoiala, aruncarea buchetului de mireasa de la nunta. Cand mireasa arunca buchetul spre domnisoare (si sunt multe doritoare sa-l prinda), acesta aterizeaza la picioarele lui Carrie, Miranda, Samantha si Charlotte. Nici una din ele nu schiteaza nici cel mai mic gest sa-l prinda, probabil din cauza ca sarada jucata la aceasta nunta le-a cam racorit pentru ceva timp de ideea casatoriei. Nici macar Charlotte, care isi doreste cel mai mult dintre toate 4 sa se marite, nu incearca sa prinda buchetul de mireasa; dar se pare ca “relatia” de 4,5 ore prin care a trecut la aceasta nunta, a racorit-o si pe ea.

2-10, The Caste System
Este prima oara cand Carrie si Big isi spun unul altuia “I love you”, dupa atata timp de cand sunt impreuna. Si damn, ce greu le-a mai fost amandurora sa spuna aceasta fraza cu voce tare. Problema comunicarii (sau mai exact, lipsa ei) intr-un cuplu este reluata in acest episod, care ii afecteaza pe Carrie si Big, si care ar afecta orice cuplu. Cum vrei sa ai o relatie reusita daca nu esti in stare sa comunici cu partenerul tau?
Miranda se desparte de Steve, din cauza diferentelor de clasa sociala. Ea un avocat de succes, el un bartender fara ambitii, o poveste clasica. Diferenta de clasa dintre Miranda si Steve devine si mai acuta (si hilara in acelasi timp) cand Miranda il invita pe Steve la banchetul anual de la firma de avocatura unde lucreaza, dar fara sacoul corduroy (singurul sacou pe care il are Steve in dotare): “I don’t have enough time to tell you what’s wrong with corduroy!”

2-11, Evolution
Carrie se chinuie sa lase cateva lucruri in apartamentul lui Big, cum ar fi un uscator de par, o periuta de dinti, un demachiant, etc., ca sa-si faca diminetile mai confortabile dupa noptile petrecute cu Big la el acasa; iar Big n-ar lasa-o sa aiba un raftulet cu lucruri de-ale ei la el in casa nici sa-l pici cu ceara, si i le aduce pe toate inapoi. Egoismul lui Big iese la suprafata, si Big ii arata fara menajamente lui Carrie ca nu este dispus sa faca pentru ea nici cele mai mici compromisuri. Well, that is funny. Funny, dar si revoltator in acelasi timp. E clar ca cei doi nu sunt pe aceeasi lungime de unda, chiar daca atractia fizica dintre ei este de nezdruncinat. Cand urmaream acest episod, ma gandeam oare este hilar sau dezgustator faptul ca Big este atat de egoist si o trateaza cu acest fel de indiferenta pe Carrie, si nu o lasa sa intre in casa si in viata lui, decat pentru noptile pasionale de amor? Sa nu care cumva sa-si lase rujul in baie!

2-18, Ex and the City
Samantha cunoaste un barbat care o abordeaza pe strada fara prea mult preambul, astfel incat o face pe Samantha sa-l numeasca Mr. Cocky. Si, in mod ironic, o asteapta o mare surpriza, atunci cand Samantha descopera in dormitor ca Mr. Cocky isi merita pe deplin numele de Mr. Cocky! E atat de cocky, incat Samantha literalmente nu-i face fata, desi este mare amatoare de barbati cocky. Size does matter, in ambele sensuri.
Big ii spune lui Carrie ca se casatoreste cu Natasha Nijinsky or something. Daca prenumele este rusesc, si numele probabil este tot rusesc, nu? Si este de inteles cand Carrie are nevoie de un umar pe care sa planga, umarul lui Charlotte. Cele doua se intalnesc la un hipodrom, pentru doua scopuri – Charlotte vrea sa incerce calarie din nou, iar Carrie simte nevoia sa-si planga amarul. Fiind atat de suparata, Carrie nici nu realizeaza ca poarta pantofii potriviti la locul nepotrivit, aka isi compromite pantofii de $300 intr-un grajd de cai, mai exact in balega din grajd. Carrie are o mare pasiune pentru pantofi de lux, si iubirea ei pentru pantofi o face cateodata sa comita gafe vestimentare, adica sa poarte pantofi nepotriviti in anumite locuri si situatii, lucru care i se intampla si in alte episoade pe parcursul serialului.

(Va urma.)

Saptamana Modei Toronto 2010


Intre 28 martie si 1 aprilie 2010 a avut loc Saptamana Modei Toronto 2010. LG Fashion Week este cel mai important eveniment din industria modei canadiene, care are loc bi-anual in capitala modei din Canada, Toronto. Motto-ul Saptamanii Modei Toronto 2010 a fost The Power of Style. Pe 30 martie am mers cu o prietena la unul din show-urile de moda participante la Saptamana Modei de anul acesta, si anume la show-ul Lindei Lundstrom, o creatoare de moda canadiana. Show-ul a prezentat outfit-uri pentru colectia toamna-iarna 2010-2011: haine de stofa, gulere de blana, geci, paltoane, mantouri. De asemenea, colectia Lindei Lundstrom a prezentat tinute office si rochii de seara. Culorile predominante in aceasta colectie au fost gri, negru, crem, dar si rosu si nuante de rosu. A fost o colectie pret-a-porter, si fiecare din tinutele care au defilat pe podium ar face furori in orice magazin de lux.

Este prima oara cand am avut ocazia sa asist la un show de moda in cadrul unei saptamani de moda. In trecut am mai vazut show-uri de moda, dar organizate intr-un mediu mult mai “casual”, si unde nu a fost vorba de runway. Iar show-ul Lindei Lundstrom pe care l-am vazut marti seara a fost unul de exceptie. Sala a fost arhiplina, dar nici nu m-a surprins sa fie asa. Cred ca mai mult de jumatate din cei prezenti in sala au fost reprezentanti media si ai industriei modei. Cum oaspetii de onoare ai show-ului au avut locurile rezervate in the front row, bineinteles, iar vizitatorii au ocupat locurile din spate, am preferat sa ma asez pe ultimul rand (au fost 6 randuri pe o parte a podiumului si 6 randuri pe cealalta), ca sa pot sa ma ridic in picioare pentru a face poze, fara sa deranjez pe cineva in spatele meu. Si decizia mea s-a dovedit a fi una inspirata. La un show de moda cel mai indicat este sa stai fie in primul rand unde evident ai cea mai buna vedere, fie in ultimul rand unde poti sa stai in picioare ca sa vezi mai bine, dar unde nu deranjezi pe altii. Orice loc din mijloc nu mai este la fel de bun. Toti cei care au stat pe acelasi rand cu mine au avut avantajul de a admira show-ul ridicandu-se in picioare, astfel avand o vedere mai buna decat cei asezati in mijlocul salii.


As fi preferat sa merg la show-ul lui David Dixon, care si-a castigat cea mai mare notorietate printre designerii canadieni si care este cel mai important creator de moda din Canada; dar biletele pentru show-ul acestuia s-au vandut cu viteza luminii (nici nu ma mira), asa ca am ales sa merg la show-ul Lindei Lundstrom. Intentionez sa mai merg si pe viitor la Saptamana Modei din Toronto. Nu voi mai rata ocazia si voi merge sa vad show-ul lui David Dixon la urmatoarea saptamana a modei, si nu voi mai lasa procurarea biletului de intrare pe ultima suta de metri, asa cum am facut de data aceasta. Urmatorul eveniment din cadrul LG Fashion Week Toronto ar trebui sa fie in octombrie 2010. Daca de data aceasta am mers la Saptamana Modei in calitate de vizitator, data viitoare am de gand sa ma inscriu in calitate de reprezentant media, cu conditia ca blogul meu sa se califice drept sursa media, bineinteles.

Si cum o imagine spune mai mult decat o mie de cuvinte, am sa va las pe voi sa vedeti ce s-a intamplat la Saptamana Modei Toronto 2010 si sa admirati colectia Lindei Lundstrom.

LG Fashion Week insights


















Colectia Linda Lundstrom, toamna-iarna 2010-2011

































Sursa poze:
www.fashionstylebeautyandmore.blogspot.com
www.fashionmagazine.com