Este ultima luna a abonamentului meu pentru revista canadiana de moda Flare, iar incepand cu anul viitor o sa ma abonez la revista Fashion, pentru a mai schimba registrul, pentru a ma informa despre moda din Canada si din alte surse, pentru a citi despre moda si din alte puncte de vedere decat cel al revistei Flare.
Pe coperta revistei o vedem pe actrita Kirsten Dunst, intr-o tinuta Giambattista Valli, actuala colectie de toamna-iarna 2011/2012. Pe Kristen Dunst o cunoastem din filme precum Marie Antoinette (preferatul meu in care a jucat), Spider-Man, Mona Lisa Smile, Eternal Sunshine of the Spotless Mind, Melancholia, si altele vreo 50 din 1989 pana astazi. Kirsten Dunst a fost si pe una din copertele de septembrie a revistei Vogue, cea din 2006, imediat dupa succesul rasunator al filmului Marie Antoinette.
Printre tendintele actualului sezon prezentate in acest numar al revistei sunt mantoul de toamna in modele si culori indraznete, geaca “utilitara”, tendinta unisex (un stil vestimentar abordabil atat pentru femei cat si pentru barbati); iar dintre tendintele clasice este mentionat sacoul negru. La capitolul noutati din lumea modei aflam despre lansarea colectiei Versace for H&M care va avea loc in mai putin de 2 saptamani, sambata 19 noiembrie; si aniversarea de 60 ani a casei de moda Max Mara.
Revista Flare a publicat in aceasta toamna o editie speciala Flare Trend Report, $6.95, dedicata tendintelor din sezonul toamna-iarna 2011/2012, precum si saptamanilor de moda din New York, Londra, Milan Paris si Toronto in cadrul carora au fost prezentate noile colectii de toamna-iarna din acest an.
Culoarea, sau Color Blocking, este de departe cel mai iubit fashion trend din acest an. Am recunoscut in acest ghid multe din tinutele care au defilat la saptamanile modei mai sus mentionate si care au fost presentate in toate revistele de moda din America de Nord in ultimele 3 luni. De asemenea, am recunoscut unele tinute din colectia de toamna-iarna a creatoarei de moda canadiene Pink Tartan pe care le-am vazut pe podium in decursul Saptamanii Modei Toronto din martie-aprilie 2011, cum ar fi cele 3 de mai jos.
Una din modelele canadiene care a defilat pe podium la show-ul lui Pink Tartan la Saptamana Modei Toronto (si nu numai la show-ul lui Pink Tratan, dar si la show-urile altor designeri) este Naro Lokuruka, despre care am scris in unul din articolele mele precedente (un pictorial al sau a fost publicat in numarul de septembrie al revistei Flare). Am vazut-o odata prin oras, in metrou. Pentru o clipa am avut intentia sa o opresc, sa o salut, sa stau putin de vorba ea, dar am vazut ca lua metroul in directia opusa, iar eu ma grabeam si nu puteam sa zabovesc prea mult, asa ca nu am mai deranjat-o. In cele doua poze de mai jos, Naro Lokuruka poarta doua din tinutele lui Pink Tartan din colectia de toamna-iarna 2011/2012 prezentate la Toronto Fashion Week, martie-aprilie 2011.
Ghidul Flare Trend Report va fi disponibil la chioscurile din Toronto pana la 31 decembrie 2011, si va fi publicat si in urmatoarele sezoane.