Pentru mine ceasul de mana nu este atat un accesoriu de moda, cat un lucru util si practic. Sunt una din acele persoane care nu iese din casa fara ceasul la mana. Fiind dreptace, port ceasul la mana stanga. Daca mi se intampla sa imi uit ceasul atunci cand plec in oras, ma simt ca si cum mi-am uitat mana acasa. Prefer sa ma uit la ceas sa vad cat e ora, decat la telefonul mobil de exemplu; ma simt mult mai comoda sa ma uit la ceasul de pe mana decat sa-mi scot telefonul din geanta. De asemenea, nu sunt omul care sa detina o colectie intreaga de ceasuri, ca parfumurile sau bijuteriile; nu schimb ceasurile in fiecare zi la fel ca bluzele – dintotdeauna am folosit doar cate un ceas intr-o anumita perioada de timp, niciodata nu am avut doua ceasuri de mana in acelasi timp. Sunt genul de persoana care nu isi pierde niciodata orientarea in timp; nu ma simt bine daca nu stiu cat e ora. Intr-un cuvant, ceasul pentru mine este de nelipsit si nu pot sa imi imaginez viata fara el.
Primul ceas de mana pe care l-am avut a fost un ceas mecanic pentru copii, pe care l-am primit de ziua mea de la parintii mei cand am implinit 10 ani. Colegii mei de clasa incepusera deja sa poarte ceasuri de mana. Imi doream si eu un ceas de mana, iar parintii mi-au facut hatarul si la ziua mea am primit primul meu ceas. Am purtat acel ceas timp de 6 ani, si in acei ani ceasul meu, fiind mecanic, a ajuns de cateva ori la ceasornicar pentru reparatii; de asemenea, i-am schimbat mai multe bratari. Dupa 6 ani l-am pierdut, in drum spre casa de la bunici.
In romanul lui Dan Brown Codul lui Da Vinci, personajul principal, profesorul Robert Langdon, poarta un ceas de mana cu Mickey Mouse pe care l-a primit cadou de la parintii lui cand era copil. Robert Langdon a ajuns la maturitate purtand acel ceas; avand o valoare sentimentala pentru el, si fiind si un ceas de buna calitate, nu s-a indurat sa renunte la el nici cand era barbat in toata firea, in ciuda faptului ca unele persoane malitioase faceau misto de ceasul sau pentru copii; dar lui Robert Langdon nu ii pasa, ci isi purta ceasul de la parinti cu mandrie.
Pentru mine acel ceas de la 10 ani a avut aproape aceeasi valoare ca si ceasul cu Mickey Mouse al lui Robert Langdon, cu singura diferenta ca nu l-am purtat la fel de multi ani. In afara de aceasta, acel ceas a fost singurul ceas mecanic pe care l-am avut vreodata; dupa aia a venit era ceasurilor cu baterie, iar cele mecanice au devenit istorie. Acum nu mai vezi nicaieri ceasuri mecanice in magazine; iar daca vezi, le vezi doar in magazinele vintage, la preturi enorme, considerate piese de colectie.
In anii urmatori am avut mai multe ceasuri de diferite modele, cu cadran electronic sau clasic, mai mult sau mai putin rezistente, care ma tineau in medie un an – doi, dupa care trebuiau schimbate. Unul din ele a fost un ceas electronic pe care l-am purtat in facultate, care “se grabea”. Dar mie imi convenea ca ceasul meu sa fie un pic inainte, decat sa fie in urma, ceea ce ma asigura ca nu intarzii la cursuri. Nu eram adepta ceasurilor fancy si foarte scumpe (poate si din cauza ca fiind studenta, nici nu imi permiteam un ceas foarte scump), ma multumeam doar sa am un ceas obisnuit, ca sa stiu cat e ora si nu ca sa ma laud cu un accesoriu scump – practicaliatea ceasului de mana pentru mine era pe primul loc si atunci, la fel ca acum.
Cand eram in anul intai de facultate, un coleg din anul patru (aka avand mai multa experienta de viata decat aveam eu, o boboaca), a ras de ceasul meu electronic foarte modest; el purtand un ceas de o calitate mult mai buna ca al meu. Iar eu i-am raspuns cu mandrie ca nu ma intereseaza sa port un ceas scump si fancy (ca al lui), ca nu sunt o snoaba in ale ceasurilor, ca ma interesa doar sa stiu cat e ora, si ca pentru mine ceasul nu era un accesoriu, ci un lucru util. La vreo trei ani dupa acea conversatie, m-am intalnit din nou cu el, si i-am adus aminte, in incercarea de a insinua ca este un snob: “Mai tii minte cand radeai de ceasul meu?” Ghiciti ce mi-a raspuns! “Da’ mai porti ceasul ala?” Si atunci am inghitit galusca si am tacut din gura, pentru ca aici avea dreptate – eu nu mai purtam ceasul meu din anul intai, pentru ca nu a fost atat de bun si nu a rezistat dupa 3 ani; iar el purta in continuare ceasul sau fancy si scump pe care il avea si cu 3 ani inainte.
In primul meu an de casatorie am primit un ceas de ziua mea de la cumnatul meu – fratele sotului meu. Era un ceas elegant si discret, care mi-a placut foarte mult. Dar un an mai tarziu, in urma unui mic accident, i s-a stricat cadranul si nu am mai putut sa-l port.
Un alt ceas la care am tinut mult a fost unul pe care l-am avut in 2005-2006. In 2005 inca locuiam in Romania; un prieten de-al meu care emigrase in Canada a revenit in acel an in Romania sa-si viziteze familia. Mi-a facut cadou un ceas superb, cu cadran verde-marin, de care m-am indragostit intr-o clipita. Ceea ce mi-a placut cel mai mult la acel ceas era bratara sa flexibila, care permitea sa pui si sa scoti ceasul de pe mana intr-o singura miscare rapida – foarte practic si comod. Acel model de ceas, cu bratara flexibila, se gasea in Canada (de unde mi l-a luat prietenul meu), dar nu si in Romania. De cand am primit acel ceas, am inceput sa apreciez aspectul practic al acestui tip de bratari pentru ceasuri pe care le pui usor pe mana, fara sa pierzi prea mult timp cu incheierea si descheierea bratarii, ca in cazul unor modele traditionale. Am purtat cu drag acel ceas aproximativ doi ani, inclusiv cand am plecat si eu in Canada, pana cand i s-a consumat bateria. Il am si acum pe undeva prin casetele mele cu bijuterii; nu m-am indurat sa-l arunc, desi nu l-am mai purtat. Iar data urmatoare cand mi-am cumparat un ceas nou (locuind in Canada deja), mi-am luat un model asemanator de ceas, cu acelasi tip de bratara flexibila.
Acum port un ceas Citizen, pe care il am de 3 ani si pe care il iubesc. Cand am mers la shopping sa cumpar un ceas nou, dupa ce bateria celui de dinainte i s-a consumat, ma gandeam ca de data aceasta vreau sa-mi iau un ceas mai “serios”, care sa ma tina mai mult de 2-3 ani decat ceasurile mele precedente. Nu mai avusesem un ceas “de firma” niciodata pana atunci, toate ceasurile pe care le purtasem inainte au fost “simple”, no-name. In acelasi timp, nu vroiam un ceas de firma pur si simplu, ci de la o marca de ceasuri per se. De exemplu, Guess care este un brand de haine, face si ceasuri; dar nu vroiam un ceas de la un brand de haine, ci un ceas de la un brand de ceasuri, si m-am hotarat sa-mi iau un Citizen, care imi inspira mai multa incredere. Am ales un model simplu si elegant, si mai important de atat, am ales un model cu o bratara stainless steel care se incheie si se descheie usor. Cand l-am cumparat, ma gandeam ca va fi un lucru bun daca ma va tine cel putin 10 ani. Acum, cand i se consuma bateria, nu mai schimb ceasul asa cum faceam inainte, ci merg la ceasornicar sa ii pun baterie noua. Pana acum i-am schimbat bateria o singura data, iar noua mea baterie are garantie de un an.
Voi ce fel de ceasuri purtati?