S-au incheiat 3 saptamani de cand am inceput noul meu job, si am vrut sa ma impartasesc cateva impresii despre noua mea activitate zilnica.
Compania unde lucrez functioneaza intr-un zgarie-nori de pe Strada Adelaide din centrul Toronto-ului, si ocupa primele patru etaje ale cladirii, iar eu lucrez la etajul 2. In afara de lifturile care servesc intreaga cladire si care se afla la dispozitia tuturor companiilor care isi au sediul in cladirea respectiva, mai avem si 4 escalatoare care leaga cele 4 etaje ale companiei noastre, si care sunt folosite doar de angajatii companiei. In felul acesta majoritatea colegilor mei nu mai folosesc liftul, ci folosesc doar escalatoarele, care sunt “doar pentru noi”, evitand astfel aglomeratia de la lift. Ceea ce este un avantaj destul de mare dupa parerea mea, si folosesc si eu escalatoarele in exclusivitate, chiar din prima zi cand am inceput sa lucrez acolo. Mi se pare foarte convenabil ca dimineata, cand te grabesti la birou, sa poti folosi un mijloc rapid de deplasare pana la etajul unde lucrezi, in afara de lift, cand toti ceilalti trebuie sa astepte liftul. Daca se intampla ca un lift sa fie deschis atunci cand vreau sa urc sau sa cobor din birou, voi folosi liftul; dar altfel, folosesc numai escalatorul.
Programul meu este de la 8 la 4.30. Initial trebuia sa lucrez de la 8.30 la 5, dar pentru ca Alex merge la gradinita si trebuie sa ajung in Whitby la timp ca sa-l iau acasa inainte de inchiderea gradinitei, mi-am mutat programul cu o jumatate de ora mai devreme.
Rutina mea de dimineata este una foarte precisa, pana la minut. Ma trezesc intre 5 si 5.30, in timp ce familia mea inca doarme, si prima jumatate de ora o petrec pentru mine, ca sa ma pregatesc pentru serviciu. Cafeaua de dimineata face parte din rutina mea zilnica; si ca sa-mi eficientizez timpul petrecut acasa dimineata, imi pregatesc cafeaua cu o seara inainte – pun apa, cafeaua si zaharul in filtrul de cafea, iar dimineata cand ma trezesc, primul lucru pe care il fac este sa apas butonul filtrului, dupa care merg la baie; si cand ies de la baie, cafeaua mea este gata. Alex si John se trezesc la 6, iar pana atunci eu deja sunt imbracata si machiata, incat pot sa il pregatesc pe Alex pentru a merge la gradinita. Plec de acasa la 6.25 sharp, si mai intai il duc pe Alex la gradinita. Programul gradinitei incepe la 6.30, si imi ia 5-7 minute cu masina sa ajung la gradinita, la ora deschiderii.
Dupa care merg la gara sa iau trenul GO de suburbie spre Toronto. Cei care lucreaza in centrul Toronto-ului fie merg cu metroul la serviciu (locuitorii din Toronto), fie cu trenul de suburbie (locuitorii din afara Toronto-ului). Sa mergi cu masina la serviciu, atunci cand lucrezi in centru, este cel mai neconvenabil mijloc de deplasare; atat din cauza traficului extrem de greoi din centrul Toronto-ului, cat si din cauza parcarilor scumpe; asa ca toti cei care lucreaza in centru prefera sa mearga la serviciu cu metroul sau cu trenul de suburbie. Cu exceptia primului meu job, toate joburile mele de pana acum au fost in centru, si mergeam la serviciu cu metroul cat am locuit la Toronto, iar acum merg cu trenul, de cand locuiesc la Whitby. Garile sunt dotate cu parcari mari gratuite pentru calatorii de tren, si toata lumea vine la gara cu masina, parcheaza masina langa gara, si ia trenul spre Toronto.
In orele de varf trenul GO circula cu o frecventa de 15 minute, iar in timpul zilei cu o frecventa de jumatate de ora sau o ora. Tot in orele de varf trenurile merg express (nu opresc in toate statiile), iar in afara orelor de varf opresc in toate statiile. Trenul meu obisnuit pleaca din Whitby la 6.53am, si am timp suficient sa ajung de la gradinita la gara (imi ia vreo 10 minute), sa parchez masina si sa iau trenul. Ajung la Toronto la 7.38am, si am 22 minute la dispozitie sa ajung la birou, fara sa ma grabesc. Imi ia 15 minute sa ajung la biroul meu daca merg la pas lejer, si 10 minute daca merg repede. Uneori mi se intampla sa pierd trenul meu obisnuit de la 6.53am (de exemplu traficul a fost mai aglomerat in drumul meu spre gara), si am “un tren de rezerva” la 7.06, care ajunge in Toronto la 7.50, si tot am timp suficient, 10 minute, sa ajung la birou, cu conditia sa ma grabesc. Dar altfel, traseul meu prin centrul Toronto-ului in drum spre birou este unul lejer, nu e nevoie sa ma grabesc, si uneori chiar ma opresc pe drum sa-mi cumpar o briosa sau sa observ magazinele.
Iar dupa-amiaza imi inchei programul la 4.30pm si am trenul spre casa la 4.53pm – iarasi am timp berechet, 23 minute, sa ajung la gara fara sa ma grabesc. De obicei tot eu sunt cea care il ia pe Alex de la gradinita (cu exceptia zilelor cand John ajunge de la serviciu inaintea mea), si ajungem acasa in jurul orei 6.
Revenind la jobul meu, acum sunt in training si invat foarte multe lucruri noi. Saptamana trecuta am avut primele sedinte de training formal, dar voi avea si alte sedinte in perioada imediat urmatoare.
La scurt timp dupa ce m-am angajat, am avut parte si de o surpriza – am aflat ca voi fi colega cu fosta mea sefa de la unul din joburile mele anterioare (si-a inceput jobul cu o saptamana mai tarziu ca mine). Suntem in departamente diferite, si are o functie de manager. Spun ca a fost surpriza, deoarece stiam ca lucreaza la o alta companie din Toronto; dar mi-a spus ca a plecat de acolo deoarece nu mai era fericita la jobul respectiv. Cu toate astea, desi am fost surpinsa sa o vad aici, nu am fost surprinsa in schimb ca a obtinut acest job de manager din exterior, avand in vedere ca are o experienta solida de management la joburile ei anterioare (de exemplu, cand mi-a fost mie sefa, in 2007-2008). In timpul primei noastre sedinte de training a venit la noi in sala presedinta CEO a companiei sa ne salute, sa ne cunoasca si sa ne ureze bun venit in companie. Printre altele, ne-a spus ca una din strategiile de angajare obisnuite ale companiei este sa promoveze din interior in primul rand, si de-abia dupa aceea sa scoata posturi la concurs in exterior, si a tinut sa ne felicite pe toti (eram 7 colegi noi, toti angajati din exterior) cu faptul ca am obtinut aceste joburi, care altfel ar fi fost obtinute din interior, prin promovare, ceea ce era valabil mai ales pentru doua managere de echipe noi (adica fosta mea sefa si inca o colega care are o pozitie similara), care au obtinut aceste joburi de management aplicand din exterior.
Imi place cum e amplasata acum statia mea de lucru (cubicle-ul), pentru mine fiind o pozitie destul de confortabila – aproape de bucatarie (cand vreau sa iau apa sau cafea, sau sa-mi pun pranzul in frigider, si nu trebuie sa traversez toata hala aia), aproape de iesire (nu dureaza minute in sir pana ies din cladire), aproape de baie, si departe de sefa mea. :) Dar pe viitor nu va mai fi asa, caci incepand cu saptamana viitoare departamentul nostru se va muta intr-o alta aripa a cladirii, la acelasi etaj. Voi fi un pic mai aproape de baie, dar mai departe de bucatarie, si imi convenea mai mult cum era pana acum. Dar asta este, ma voi obisnui si cu noua mea locatie in curand, care de altfel va avea avantajele sale, unul dintre ele fiind faptul ca voi fi aproape de o colega de a mea care ma va ajuta la inceput si de la care voi invata multe lucruri noi.
Codul vestimentar la compania noastra este business casual attire, dar unul destul de lejer. Toata lumea poarta haine casual, inclusiv blugi, si nu doar vinerea, cum este politica de “casual Friday” in unele companii, ci in fiecare zi. Este cea mai mare libertate vestimentara pe care o am la un job, de cand am inceput sa lucrez in finante acum 6 ani. Cat am stat acasa in ultimele 7 luni, nu am apucat sa port toate hainele mele din garderoba, din cauza ca, evident, nu ieseam in oras in fiecare zi, caci aveam unele zile cand stateam doar acasa. Un alt motiv ar fi ca nu mi-am purtat toate hainele in aceasta perioada si dintr-o anumita comoditate – purtam unele haine care imi plac mai mult, si le neglijam pe celelalte. Asa ca de cand am inceput noul meu job, m-am gandit sa port toate tinutele mele, pana imi epuizez garderoba in intregime – rochii, bluze, camasi, fuste, sacouri, blugi, pantaloni, etc. Pana acum am repetat doar o fusta si un sacou (dar combinate cu bluze diferite), dar altfel nu m-am imbracat pana acum la serviciu de doua ori la fel.
La intrare in birou avem si un televizor, care de obicei este deschis pe un canal de stiri din Toronto, si in timp ce lucram, ascultam in surdina stirile la televizor. Dar de cand a inceput Campionatul European de Fotbal, televizorul e setat pe un post TV care transmite campionatul. Distractie mare cu meciurile de fotbal. :) Baietii tot dau iama pe la televizor in pauza si in ora de pranz, sa vada cate o secventa de meci. Joi dupa-amiaza a jucat Spania cu Irlanda in grupe, si Spania a castigat meciul contra Irlandei cu un scor de 4:0. Fernando Torres este fotbalistul meu preferat, motiv pentru care tin cu Spania la campionatele eropene si mondiale de fotbal (din 2008 incoace). Mai tineti minte ca Spania este campion eropean din 2008 si mondial din 2010, nu? Si la acest meci Spania a fost la inaltime, iar Fernando Torres a marcat doua goluri, cate unul in fiecare repriza. Cand mi-am terminat programul joi la 4.30pm, se incheia si meciul Spania – Irlanda, si inainte sa plec spre casa, am mai stat in fata televizorului sa vad ultimele 5 minute ale meciului. Voi urmari evolutia Spaniei la campionat si in saptamanile care urmeaza, pe masura ce imi va permite timpul; dar in mod sigur voi urmari finala, si sper ca Spania sa ajunga in finala.
Vinerea trecuta eram in pauza afara in spatele cladirii, si mi-a atras atentia unul din angajatii de la intretinere care uda un copac plantat intr-un fel de ghiveci mare, in forma de piedestal. Cand m-am uitat mai bine la copac (sunt trei copaci din acestia, plantati in acelasi fel, in spatele cladirii), am vazut ca are si un fel de cadru de metal, in forma de cilindru cu 4 bare inalte care sa sprijine crengile. Dar in acelasi timp, din cauza ca o parte din crengi sunt tinute in interiorul acelui cadru de metal, mi-a dat impresia ca pomul creste restrans de acest cadru si nu are libertatea de care un copac ar avea nevoie ca sa creasca intr-un mediu natural. L-am intrebat pe baiatul care se ocupa de intretinerea pomilor: “Oare cardul asta de metal nu restrange copacul?” “Ba da”, mi-a raspuns, “Dar ce pot sa fac, nu depinde de mine, caci nu sunt in masura sa iau decizii in legatura cu felul in care sa fie intretinuti acesti copaci”. Si i-am spus, “Inainteaza o sugestie managementului tau, poate vor decide sa schimbe ceva in sensul asta, cadrul asta pare prea inalt pentru cresterea armonioasa a copacului”. Si mi-a spus ca a facut-o deja, dar nu s-a schimbat nimic. Copacul intr-adevar arata cuidat asa, cu crengile alea inghesuite in cadru, aici a fost de acord cu mine; dar desi a discutat despre asta cu superiorii sai, deocamdata nu s-a schimbat nimic, iar ceilalti doi copaci care fac parte din decor sunt in aceeasi situatie.
Si atunci m-am gandit sa vin si eu cu aceeasi sugestie. Doua voci sunt mai sonore decat una singura, nu-i asa? M-am hotarat ca imediat ce imi inchei pauza si revin in birou, sa ma interesez de modalitatea de a inainta sugestii conducerii companiei, si sa le scriu un mesaj despre acesti copaci si despre cum ar putea fi imbunatatita intretinerea lor. Dar pe urma mi-am dat seama ca de fapt nu compania de IT unde lucrez eu este responsabila de intretinerea copacilor, ci compania care asigura managementul cladirii unde functioneaza si compania noastra, si o asemenea sugestie nu poate veni din partea mea. Eu si baiatul respectiv nu suntem colegi, caci nu lucram pentru aceeasi companie, ci pentru doua companii diferite. Asa ca deocamdata am lasat-o balta, desi gandul la acei trei copaci incatusati nu-mi da pace nici acum.
Maine incep o saptamana noua, si ma asteapta un program destul de incarcat, cu training intensiv si un proiect de lunga durata in care voi fi implicata.
Va doresc si voua o saptamana cat mai reusita!