Danielle Steel, subiect versus stil

In ultimii doi ani mi-am completat biblioteca personala cu numeroase volume – diferite genuri literare, diferiti autori si diferite titluri. Romane chic, romane politiste, thrillere. Unii din autorii care se regasesc in biblioteca mea din Toronto sunt Sophie Kinsella/Madeleine Wickham, Lauren Weisberger, Plum Sykes, Emily Giffin, Agatha Christie, Dan Brown, Sidney Sheldon, Paulo Coelho. Acestia sunt doar o parte din autorii pe care ii am pe rafturile bibliotecii mele. Dar am cumparat si 3 carti de Danielle Steel – Bungalow 2, Sisters si Fine Things.

Intr-o perioada obisnuiam sa merg destul de des la librarie pentru shopping de carte, cam o data pe saptamana. Deoarece ajungeam frecvent la raftul lui Sidney Sheldon (unul din autorii mei preferati), nu puteam sa nu observ si locul lui Danielle Steel, de la raftul cu aceeasi litera S. Si nu puteam sa nu observ zecile si zecile de volume semnate Danielle Steel. Waw, ma gandeam, Danielle Steel este o scriitoare foarte fertila, daca are atat de multe romane publicate pana acum. Cred ca publica mai frecvent decat o data pe an… M-am oprit de cateva ori si la raftul ei, si am rasfoit cateva carti. Pana atunci nu mai citisem niciodata nimic de Danielle Steel, desi numele acestei scriitoare imi era familiar. De multe ori ma uit la coperta din spate a unei carti atunci cand vreau sa-mi dau seama cam despre ce ar fi vorba in cartea respectiva, si astfel am descoperit ca subiectele din romanele lui Danielle Steel chiar sunt interesante.

Ei bine, m-am hotarat sa fac o incercare, si am luat o carte, Bungalow 2. Personajul principal din roman este o scriitoare, familia careia se destrama din cauza unui job de scenarist la Hollywood pe care l-a acceptat. Am avut dreptate, subiectul cartii a fost interesant. Dar stilul de scriitoare al lui Danielle Steel mi s-a parut execrabil. Scrie siropos, si de multe ori repeta la infinit aceleasi idei in naratiune si in descrierea evenimentelor din carte. Dar totusi am avut rabdare sa o citesc pana la capat, caci eram curioasa cum se termina povestea scriitoarei de la Hollywood.

La cateva luni dupa ce am citit Bungalow 2, m-am gandit sa-i mai dau o sansa lui Danielle Steel, caci de fiecare data cand treceam pe langa raftul ei la librarie, subiectul unei alte carti sintetizat pe coperta din spate imi atragea atentia. Am sperat ca doar prima carte pe care am citit-o, Bungalow 2, a fost asa de siropoasa, iar alte carti ale ei nu sunt, si ca am fost pur si simplu ghinionista sa nimeresc o carte a carui stil narativ nu m-a impresionat. De data aceasta am ales Sisters, o carte despre 4 surori, una dintre ele suferind un grav accident in urma caruia si-a pierdut vederea, si celelalte 3 mutandu-se cu ea ca s-o ajute sa se adapteze noii ei conditii. Un subiect fain si captivant, nimic de zis. Dar, dezamagire din nou, acelasi stil narativ siropos. Gata, m-am lamurit – asa scrie Danielle Steel, acesta este stilul ei.

A mai trecut ceva timp, si m-am gandit sa mai incerc o data Danielle Steel. De data aceasta am ales Fine Things. Personajul principal este Bernard Fine, un om de afaceri din New York si San Francisco, sotia caruia se imbolnaveste de cancer si moare, iar el ramane singur cu doi copii. Pe vremuri, prin 1996, am vazut o ecranizare a acestei carti. Filmul mi-a placut mult la vremea respectiva, ceea ce mi-a influentat alegerea urmatorului roman de Danielle Steel pe care sa-l citesc. Ba chiar am facut un mic efort sa cumpar aceasta carte, deoarece nu era disponibila la libraria mea obisnuita, si a trebuit sa o comand de la o alta librarie din oras. Ei bine, am citit-o. Si ce credeti? Acelasi stil siropos!!!

Asa ca m-am decis – Fine Things va fi ultima carte a lui Danielle Steel pe care am citit-o, si nu ma mai ating de vreo alta carte de-a ei. Citind cele 3 romane mai sus mentionate, am incercat sa vad dincolo de scrierea siropoasa a autoarei si sa savurez subiectele care chiar mi-au trezit interesul, dar sincer, e prea mult. Este prima scriitoare pe care o citesc, a carei subiecte ma captiveaza, dar nu si stilul ei de a scrie. De obicei daca imi place un autor, ii prefer subiectele cartilor, dar si stilul. Sau, daca nu imi place un autor, este din cauza ca nu-mi plac nici subiectele, si nici stilul literar. In mintea mea, stilul si subiectul merg mana in mana, dar se pare ca Danielle Steel este o exceptie.

Cred ca nici Sandra Brown nu scrie asa de siropos ca ea, ma gandeam in timp ce citeam cele 3 carti, dar spre deosebire de subiectele Sandrei Brown care suna toate la fel, subiectele din cartile lui Danielle Steel chiar sunt captivante, de “m-am prins” in lectura catorva romane de-ale ei. Oare cum reuseste sa vanda milioane de exemplare anual? Pe coperta din spate a fiecarui volum al ei scrie Everybody reads Danielle Steel. Zau, chiar asa? Eu n-am auzit pe nimeni niciodata sa spuna ca ii plac cartile lui Danielle Steel. Pacat de stilul siropos, ca altfel cartile ei ar fi bune.

Din cate stiu, Danielle Steel a lansat si un parfum care ii poarta numele, dar nu am fost niciodata curioasa sa vad cum este. Oare e la fel de siropos ca si cartile ei? In materie de parfumuri, prefer mai degraba Chanel sau Dior.

Charlotte York, Printesa de pe Park Avenue

In unul din articolele mele precedente am scris despre Carrie Bradshaw din Sex and the City, iar de data aceasta vreau sa scriu despre o alta eroina din acest serial si film, si anume Charlotte York, sau printesa de pe Park Avenue, cum ii spun prietenele ei. Trebuie sa recunosc ca nu am avut o admiratie deosebita pentru Charlotte York de-a lungul celor 6 sezoane ale serialului. Daca ar fi sa fac un top al preferintelor mele pentru cele patru fete din Sex and the City, Charlotte este ultima pe lista mea de simpatii. Femei din lumea intreaga au vizionat cu interes serialul, si apoi filmul, si au urmarit soarta celor patru prietene. Nu este neobisnuit sa auzi la o discutie intre femei, atunci cand e vorba despre personajele principale din Sex and the City: “Ma regasesc in Carrie, imi place la ea asta si asta…”, “Ma regasesc in Miranda, o admir pentru urmatoarele calitati…”, “Ma regasesc in Samantha, o simpatizez deoarece…”, “Ma regasesc in Charlotte, m-a cucerit cu asta si asta…” Sau, multe din fanele filmului simt ca au cate ceva in comun cu fiecare dintre cele patru femei, si se regasesc, in parte, in fiecare dintre ele. Si mie, la fel ca si altor femei admiratoare ale acestui serial, imi plac anumite calitati de la fiecare din personajele din Sex and the City. Dar in Charlotte nu ma regasesc, si daca cititi continuarea articolului, veti intelege de ce.

Serialul pune un accent usor negativ pe Charlotte, din punctul meu de vedere. Este o femeie in cautarea fericirii, dar drumul ei spre fericire este batut cu foarte multe obstacole si capcane amagitoare. Trece prin multe experiente umilitoare cu mai multi barbati, nici una din ele aducandu-i ceea ce-si doreste – pe printul din poveste. Este “femeia regulilor”, dar acele reguli nu o ajuta sa fie mai aproape de Charming Prince. Este femeia “needy” si nesigura pe ea, care crede ca singura ei sansa in viata asta cinica si dura este sa se marite. Din punctul ei de vedere, gasirea unui sot este rezolvarea tuturor problemelor ei.

Asa ca in sezonul 3 din serial decide sa se casatoreasca. Ba mai mult de atat, decide sa se marite chiar in acelasi an, si isi propune sa faca tot posibilul sa gaseasca un sot si care sa o ia de nevasta pana la finele acelui an, dupa cum a declarat in fata celor trei prietene, dar si in fata altor cunostinte. Pentru asta, si-a luat o carte Cum sa vanezi un sot si a pornit in cautarea jumatatii. Un dialog din serial dintre Charlotte si un cuplu de prieteni: “Ma casatoresc anul acesta!” “Felicitari!... Cu cine?” “Inca nu stiu…”.Jalnic, nu? Va spun cu sinceritate, mie asa mi s-a parut. Si iata ca l-a intalnit pe Trey, carismaticul chirurg. Si a inceput sa iasa cu el, si foarte repede s-a convins ca el e jumatatea. Si a fost atat de convinsa ca Trey e jumatatea ei, incat la scurt timp dupa ce s-au cunoscut s-a cerut pe sine insasi de sotie, iar chirurgul i-a zis: “Alrighty!” Si mai jalnic, nu? Si de parca asta n-a fost de ajuns, Trey s-a dovedit a fi lipsit de virilitate, dar asta nu a impiedicat-o sa se marite cu el!!! A preferat sa devina Mrs. Soft Trey, decat sa mai stea nemaritata pentru inca o perioada nedeterminata de timp. De-a dreptul jalnic. Si a platit un pret scump pentru titlul de Doamna Trey, caci casnicia cu acesta s-a dovedit a fi un total dezastru (dupa ce ca nici macar nu s-a consumat ca la carte), ducand inevitabil la un divort care a lasat rani adanci. Din toata aceasta experienta Charlotte s-a ales cu o nunta perfecta, dar nu si cu o casnicie perfecta.

Dar inainte sa divorteze, Charlotte si Trey au avut totusi perioada lor fericita (dupa ce au reusit sa-si rezolve problemele din dormitor), in care s-au decis sa aiba un copil. Odata decizia luata, Charlotte si-a si dat demisia de la jobul ei caruia i s-a dedicat ani de zile si care insemna atat de mult pentru ea. Nici nu era bine insarcinata, ca deja si-a luat concediu de maternitate!!! Nu am intalnit niciodata o femeie care sa ia concediu de maternitate inainte sa aiba certitudinea ca i se va naste un copil. Dar in viata reala probabil ca asa ceva nici nu se intampla. Si macar de s-ar fi nascut copilul mult dorit, dar Charlotte a mizat pe o carte gresita, si barza nu a mai venit niciodata la Charlotte si Trey; si din nefericire pentru ea, Charlotte a ramas fara job, si fara copil, si fara Trey.

A urmat Harry, avocatul de divort, de care Charlotte a noastra s-a indragostit lulea. A fost de admirat efortul ei de a avea o relatie perfecta cu Harry, care sa-i aduca un nou inel de logodna, si anume aderarea ei la religia lui Harry. Odata convertita, era convinsa ca nimic nu-i mai statea in calea fericirii, si s-a si apucat de pregatiri de nunta, desi inca nu primise doritul inel, cum ar fi sa faca semnaturi adolescentine Charlotte York Goldenblatt si sa aleaga un restaurant si o data prezumptiva a nuntii. Totul a mers bine pana cand Charlotte intr-un moment de totala pierdere a controlului de sine a dat cu batul in balta si s-a cerut iarasi pe sine insasi de sotie (déjà vu, ha?) si i-a trantit-o in fata lui Harry ca ea e Frumoasa si el e Bestia, ceea ce a dus la o separare a celor doi. Dar doua saptamani mai tarziu Charlotte si Harry s-au intalnit din nou, la sinagoga. Vazandu-l, printesa de pe Park Avenue si-a dat seama ca nu vrea un sot, nu vrea inel de logodna, nunta, casatorie, ci il vrea pe Harry. Urmeaza un moment emotionant care ma face sa plang de fiecare data cand il vad: “I don’t care if you ever marry me, I just want to be with you, and I will be so lucky to have you”. Este discursul cel mai plin de demnitate al lui Charlotte de-a lungul intregului serial, care i-l aduce pe Harry inapoi in bratele ei.

Dar nu vreau sa-mi inchei articolul pana nu ii dau credit lui Charlotte, caci il merita. Charlotte din film este total diferita fata de Charlotte din serial. Odata ce si-a gasit fericirea alaturi de Harry si fetita Lily, isi poate concentra enegriile positive si asupra altor lucruri decat cautarea propriei fericiri, cum ar fi sprijinul si ajutorul acordat prietenelor ei de exemplu. Cu exceptia unui singur moment din film in care o vedem pe Charlotte cea veche (reactia necontrolata la aflarea vestii ca Big si Carrie se vor casatori), pe tot parcursul filmului o vedem pe Charlotte foarte diferita si mult schimbata fata de cum era in serial. Charlotte cea “needy” si nesigura pe ea a disparut, lasand loc unei femei total diferite. Charlotte este cea care ii este alaturi lui Carrie atunci cand cea din urma este parasita la altar de catre Big. Charlote este cea care o prinde in brate pe Carrie in timpul bataii cu buchetul de mireasa. Charlotte este cea care nu-l lasa pe Big sa-si exprime scuzele tardive si fara rost. Charlotte este cea care o gazduieste pe Carrie la ea in casa dupa nunta anulata si face tot posibilul sa-i aline suferinta. Charlotte este cea care o convinge pe Miranda ca nu este un moment potrivit pentru dezvaluirea unui adevar dureros. Charlotte este cea care isi lasa familia in New York pentru cateva zile, ca sa fie alaturi de Carrie in vacanta pre-platita din Mexic. Charlotte este cea care ii trimite lui Carrie o felicitare de Sfantul Valentin, cand stie ca nu exista un barbat in viata acesteia care sa faca acest lucru. Si in sfarsit, Charlotte este cea care il dojeneste pe Big pentru ce i-a facut lui Carrie, ceea ce il impulsioneaza si mai mult pe Big sa reia legatura cu Carrie si sa se impace cu ea.

Daca pe Charlotte din serial nu am apreciat-o foarte mult, lui Charlotte din film ii acord mult mai mult credit. Si, fara nici o legatura cu transformarea prin care a trecut Charlotte, totusi este ceva care mi-a placut la ea tot timpul – stilul ei vestimentar. Are un stil decent si placut; si desi nu este la fel de extravaganta ca si Carrie, tinutele ei sunt alese cu gust, si te fac sa te gandesti: “Asta as purta si eu”.

Odata Charlotte pe calea cea buna, nu ma indoiesc de faptul ca va continua pe acelasi drum si in urmatoarea parte a epopeii, Sex and the City-2 (nu uitati, mai 2010!).

Ma dau in vant dupa cumparaturi

Azi vreau sa scriu despre o carte pe care am savurat-o din plin, Confessions of a Shopaholic de Sophie Kinsella. M-a amuzat atat de mult, incat am citit-o de doua ori deja.

Aventurile prin care trece Rebecca Bloomwood sunt de-a dreptul hilare. Chiar socant de hilare, si le-am perceput asa nu numai in prima carte din seria Shopaholic, dar si de-a lungul tuturor celor cinci carti despre Becky, ceea ce m-a facut sa rad in hohote citind intreaga serie Shopaholic. Autoarea o impinge pe Becky dincolo de orice limita, facand-o de multe ori sa treaca prin niste situatii care frizeaza ridicolul si punand-o nu in cea mai buna lumina. Becky Bloomwood este o fata pentru care cel mai important lucrul este sa fie tot timpul in trend, indiferent de pretul platit. Ii place sa duca o viata glamoroasa, ii place shoppingul (carei femei nu-i place sa mearga la cumparaturi?), ii place sa poarte haine de firma si la moda, ultimul racnet bineinteles. Noroc de prietena bogata Suze, in apartamentul careia locuieste contra unei chirii modice si cu mult sub pretul pietei. Problema este ca nu poate sa-si permita nimic din toate acestea, dar asta nu o impiedica sa cheltuie in nestire, de unde si sursa tuturor dificultatilor ei.

Am ras cu lacrimi citind despre tentativele ei de a-si redresa situatia financiara, fiecare dintre ele dovedindu-se un esec lamentabil. Cum si-a luat un bilet la loto si se si visa castigatoarea marelui pot, facandu-si planuri marete cu milioanele de lire sterline in joc, si cum balonul de sapun i s-a spart in fata de indata ce numerele castigatoare (dar nu si cele de pe biletul ei) au fost anuntate la TV. Cum a incercat sa faca economii (Cut Back project), dar ceea ce reuseste sa faca este sa cheltuie aproape 200 de lire intr-o singura zi, si sa gateasca o cina absolut necomestibila care pe de asupra a si costat-o de zece ori mai mult decat si-a propus. Cum a incercat sa faca mai multi bani (Make More Money project), dar a esuat la fiecare incercare. Cum s-a apucat sa confectioneze rame pentru fotografii dupa un sablon “lucru la domiciliu”, dar s-a dovedit a fi total lipsita de talent, fara sa reuseasca sa asambleze nici macar o singura rama. Cum s-a angajat la un magazin de haine unde sa lucreze in zilele de weekend, dar a fost destituita chiar in prima zi din cauza lipsei de orice etica profesionala si a ignorarii totale a respectului fata de client. Cum si-a inflorit CV-ul cu fluenta in limba finlandeza, si a fugit mancand pamantul de la interviul cu un potential angajator finlandez. Cum a iesit in oras cu Tarquin, varul bogat dar si un pic ciudat al lui Suze, si se si visa Doamna Tarquin, postura in care si-ar fi rezolvat toate problemele financiare intr-o clipa, desi nici macar nu-l placea pe Tarquin, iar cina cu el s-a dovedit a fi un total fiasco, spre ghinionul ei. Cum il evita la nesfarsit pe Derek Smeath, managerul de la banca, invocand tot felul de scuze care mai de care mai puerile, doar-doar sa mai amane discutia cu privire la situatia extrem de precara a conturilor ei bancare si a datoriilor care nu mai pareau sa aiba sfarsit. Cum a mers la shopping intr-o incercare de a scapa de depresia acuta care a apucat-o, si s-a trezit data afara din toate magazinele, deoarece nu mai avea bani sa plateasca acele cumparaturi.

Iar urmatoarele 4 carti din seria Shopaholic ne dezvaluie alte “minunatii” pe care le comite Becky, mai hilare de atat, daca va vine sa credeti. Citind seria Shopaholic, de multe ori ma trezeam gandindu-ma: “Becky e haioasa, e amuzanta, razi in hohote de experientele ei hilare, dar nu este o persoana despre care ai spune ca e foarte inteligenta, altfel ar fi in stare sa evite toate aceste situatii critice, nu sa se afunde in dificultati tot mai mari de la o zi la alta. Slava domnului ca e un personaj fictiv si nu o persoana reala. N-as putea sa cred vreodata ca o persoana din viata reala ar putea fi atat de dezorganizata si de messy ca Becky Bloomwood (ma mananca limba sa folosesc termeni ceva mai duri, dar de dragul articolului nu o fac). Si pentru Dumnezeu, cat de shopaholica poate fi o persoana??? Se pare ca termenul shopaholic nu are limite, ha?”. Pe de alta parte, daca autoarea ar fi creat-o ceva mai cu scaun la cap, cartea n-ar mai avea acelasi farmec, si n-am mai avea prilejul sa radem in hohote lecturand-o.

Dar totul e bine cand se termina cu bine, si ca o compensatie pentru gogomaniile comise de acest comic personaj, fiecare din cele 5 carti din seria Shopaholic are un happy end (nu ca nu era de asteptat, caci ar fi fost prea de tot). Oricat de imposibil n-ar parea si oricat de afundata in datorii si in propriile ei minciuni n-ar fi, Becky Bloomwood gaseste de fiecare data o cale sa-si rezolve problemele financiare si de orice alta natura.

Am vazut si filmul Confessions of a Shopaholic aparut pe marile ecrane anul trecut, dar ecranizarea nici pe departe nu face dreptate cartii. Subiectul este mult schimbat, multe detalii din carte sunt alterate, si per total da impresia ca nici nu a fost inspirat din cartea lui Sophie Kinsella. In afara de titlu, filmul si cartea nu au mare lucru in comun. Dar chiar si asa, l-am vizionat cu placere, ca sa nu mai mentionez ca a fost un film asteptat de toti fanii lui Sophie Kinsella. Ca pentru unii a fost dezamagitor, asta e alta poveste.

Anul acesta va aparea si cea de-a 6-a carte din celebra serie, Mini Shopaholic, si de-abia astept sa o citesc. Se pare ca va fi despre viata de familie a lui Becky, alaturi de sotul Luke si fetita Minnie. Poate-poate ii vine mintea la cap si va lua ceva mai in serios problema cheltuitului nesabuit – sa vedem ce surprize ne pregateste de data aceasta Sophie Kinsella.

I Heart Toronto

M-am mutat in Toronto acum 4 ani. Inca imi aduc aminte de starea de confuzie pe care am avut-o zile in sir dupa ce am aterizat la aeroportul Pearson; imi aduc aminte de socul cultural pe care l-am avut in prima perioada petrecuta in Toronto; imi aduc aminte cum totul mi s-a parut diferit fata de ce lasasem in urma, pe malul stang al Atlanticului; imi aduc aminte cat de speriata eram de faptul ca totul in jurul meu era necunoscut si nefamiliar; si imi aduc aminte cat de asaltata ma simteam de volumul enorm de informatii cu care eram bombardata din toate partile.

Au trecut primele zile, apoi primele saptamani, apoi si primele luni. Intre timp mi-am revenit din buleversarea diferentei mari de fus orar si din confuzia de la inceput, si incetul cu incetul am inceput sa vad peisajul din jurul meu cu ochi mai clari. Am inceput sa ma orientez in spatiu, sa cunosc orasul, sa vizitez diverse locuri, sa ma familiarizez cu noul meu stil de viata caruia urma sa ma adaptez. Am inceput sa descopar diferentele dintre Toronto si Europa, dintre noua si vechea mea viata. Inregistram totul in mintea mea, si faceam comparatii cu Romania, pana cand mi-am dat seama ca n-are rost sa mai compar nimic cu Romania, pentru ca oricum nimic nu este la fel ca acasa; si cand am incetat sa compar tot ce se petrecea in jurul meu cu ce lasasem pe partea cealalta a oceanului, am inceput sa le iau ca atare.

La mai putin de o luna petrecuta in Toronto am invatat transportul public. Am invatat traseiele metroului, autobuzelor, tramvaielor. Am invatat harta orasului, care este un accesoriu de nelipsit pentru noii canadieni, si care la inceput se afla in poseta mea tot timpul, alaturi de chei, telefon mobil si portofel. Am invatat in curand felul in care este structurat orasul, cu strazile paralele si perpendiculare, de la Nord la Sud si de la Vest la Est. Harta Toronto-ului arata ca o foaie de caiet de matematica, dar cu patratelele mari. Mi-am dat seama ca este foarte usor sa te orientezi intr-un oras cu o asemenea infrastructura. Nici pe departe haosul strazilor intortocheate din Bucuresti sau alte orase europene. Este imposibil sa te ratacesti la Toronto. Si foarte curand mi-am dat seama cat de mult imi place acest lucru.



Imi place ca sunt multe spatii verzi la Toronto. Canadienii nu se zgarcesc la amenajarea si intretinerea spatiilor verzi in metropole. Aici se gasesc parcuri mai mici si mai mari, pentru toate gusturile. A, si am inceput sa vorbesc despre parcuri si despre spatii verzi deoarece am vrut de fapt sa ajung la animalele care se gasesc la Toronto, in habitatul lor natural. Cine a spus ca poti vedea animale salbatice numai in lumea salbatica sau la Zoo? Se intalnesc si in spatii civilizate. Suntem concitadini cu veverite, gaste salbatice, ratoni, sconcsi. Veveritele in Canada sunt ca vrabiile in Romania – le vezi peste tot, nu le este frica de prezenta umana, se urca pe balcoane, iar daca lasi usa deschisa de la balcon, iti intra si in casa. Gastele salbatice sunt un simbol national canadian si sunt protejate de lege. Li se mai zice loonies, si le vezi nu numai prin parcurile din oras si in spatiile verzi din fata cladirilor, dar si pe moneda de $1. Iar atunci cand un card de gaste cu pui traverseaza strada, masinile opresc si traficul nu se misca din loc pana cand gastele si puii lor nu au traversat in siguranta. Ratonii sunt ceva mai “solitari” si mai retrasi, nu se trag de sireturi cu oamenii asa cum fac veveritele, dar ii mai vezi pe ici pe colo. Au niste mutrite foarte haioase si chiar ii gasesc simpatici, dar devin agresivi daca se simt amenintati. Sconcsii sunt o mostenire a canadienilor pe care acestia din urma sunt nevoiti sa o tolereze. Trebuie sa convietuim si cu ei, n-avem ce face. Atata timp cat nu esti atins de “arma” sconcsului, esti bine. Dar daca doamne fereste ai avut o intalnire in privat cu Mr. Sconcs… nu te mai speli de mirosul lui o luna, la propriu!

Ma fascineaza diversitatea umana din Canada. Multi numesc Toronto cel mai divers oras din lume. Aici intalnesti nationalitati si rase din toate colturile lumii. Cand locuiam in Romania, nici nu constientizam cat de diferiti sunt oamenii din lumea intreaga. But yes, we people are very different.

Si multe alte lucruri pe care le-am descoperit cu timpul aici in Toronto, pe care le gasesc foarte “civilizate” si care ma fac sa ma simt fericita ca am privilegiul sa ma bucur de aceste lucruri aici, in aceasta parte a lumii. In fiecare zi inveti ceva nou in acest oras, dar si despre acest oras. Toronto a devenit casa mea, caminul meu, familia mea. Obisnuiam sa impartasesc cu prieteneii mei de aici: “Iubesc Toronto, iubesc orasul asta pana la personificare”. Si unul din prieteni glumea: “Da’ cine-i tipu’ asta Toronto?” Oh, that’s a really nice guy, and I love him". Odata ce vii aici, fie in vizita, fie in vacanta, fie sa-ti construiesti un nou camin, este imposibil sa nu te indragostesti de acest oras.

Lumea modei in carti

Pana acum am scris despre filme inspirate din carti chic, dar de data aceasta vreau sa va impartasesc gandurile mele despre literatura chic per se. Este un gen literar care imi place la fel de mult ca si filmele pentru care e o sursa de inspiratie. Stiu ca romanele chic nu sunt considerate “carti serioase” sau “capodopere”, nu sunt genul de carti studiate in scoli, licee si facultati, dar lecturarea cartilor chic este o buna modalitate de relaxare in vacanta, sau duminica, sau intr-o dupa-amiaza libera. Iar unele dintre ele chiar sunt reusite.

Prima oara “am facut cunostinta” cu acest gen literar acum 2 ani. Rasfoiam diverse forumuri cu audienta feminina, si de multe ori poposeam la rubricile destinate cartilor si literaturii, unde imi placea sa impartasec pareri si impresii despre cartile citite, cu celelalte forumiste. Multe din postari se refereau la un gen literar care mie nu imi era familiar pana atunci, dar din ce scriau forumistele, suna captivant, ceea ce mi-a trezit curiozitatea. Cel mai frecvent nume de autor pe care il intalneam pe forumurile despre carti era Sophie Kinsella, iar cartile cele mai des mentionate in postarile forumistelor erau cele din seria Shopaholic ale acestei autoare. Si astfel “am aflat” de acest gen literar care isi gaseste cei mai multi cititori printre femei de toate varstele si categoriile sociale, un gen literar in care lumea modei ocupa un loc de frunte, un gen literar in care eroinele merg la shopping si petreceri, poarta haine si accesorii de firma, duc o viata glamoroasa.

Gata, m-am hotarat! La scurt timp dupa aceea m-am infiintat la libraria mea preferata pentru shopping de carte, si m-am dus direct la raftul lui Sophie Kinsella. Confessions of a Shopaholic a fost prima carte chic pe care am citit-o. A fost o lectura usoara si relaxanta, care m-a destins si m-a binedispus. M-au amuzat copios trasnaile inimaginabile ale lui Becky Bloomwood, asa ca m-am convins sa cumpar si celelate 4 carti din seria Shopaholic. Apoi am cumparat si toate celelalte carti ale acestei scriitoare -- Can You Keep a Secret, The Undomestic Goddess, Remember me. Le-am citit pe toate dintr-o rasuflare, si chiar m-am distrat citindu-le, a.k.a. am ras in hohote. Iar vara trecuta am citit cea mai recenta carte publicata de Sophie Kinsella, Twenties Girl, pe care m-am grabit sa o cumpar chiar in ziua lansarii pe piata, fiind foarte incantata de prospectul unei noi lecturi savuroase, si chiar asa si a fost.

Intre timp mi-am imbogatit biblioteca si cu alte autoare si titluri de carti chic, printre care Madeleine Wickham (care de fapt este numele real al lui Sophie Kinsella, a semnat carti cu ambele nume), Candace Bushnell (autoarea Sex and the City), Lauren Weisberger (autoarea The Devil Wears Prada), Bridie Clark, Helen Fielding, Emily Giffin, Jane Green, Oksana Robski, Plum Sykes. Unele dintre aceste carti mi-au placut mai mult, iar altele mi s-au parut mai putin captivante. Una din autoarele mele preferate a devenit si Emily Giffin, o scriitoare americana, si cel mai mult mi-au placut doua dintre cartile ei – Something Borrowed si Something Blue. In aceste doua carti personajele principale sunt doua prietene din copilarie, Rachel si Darcy. Autoarea a folosit o tehnica literara pe care nu am mai intalnit-o pana acum. Daca prima carte este scrisa din perspectiva lui Rachel, cea de-a doua e scrisa din perspectiva prietenei sale Darcy. Desi cele doua prietene trec prin aceleasi experiente si sunt partase la aceleasi evenimente, fiecare dintre ele le percepe in mod diferit, evident. Si pe masura ce citesti cele doua carti, ajungi sa o simpatizezi mai intai pe Rachel, apoi pe Darcy.

Obisnuiam sa rasfoiesc site-ul editurii Polirom, si imi placea sa ma uit la Colectia Chic in cautarea unor titluri noi. Acolo am gasit multe din titlurile de carti pe care ulterior le-am procurat pentru propria mea biblioteca. Si ca veni vorba de titluri noi, Sophie Kinsella ne pregateste o surpriza -- in septembrie 2010 va fi lansata cea de-a 6-a carte din seria Shopaholic, si deja se stie ca se va numi Mini Shopaholic. Sunt foarte nerabdatoare sa o citesc!

Pentru iubitoarele de literatura chic, recomand urmatoarele titluri:

Sophie Kinsella
Confessions of a Shopaholic
Shopaholic Takes Manhattan
Shopaholic Ties the Knot
Shopaholic and Sister
Shopaholic and Baby
Mini Shopaholic
Can You Keep a Secret?
Remember Me?
Twenties Girl
The Undomestic Goddess

Madeleine Wickham
Cocktails for Three
The Gatecrasher
The Wedding Girl

Bridie Clark
Because She Can

Emily Giffin
Baby Proof
Something Borrowed
Something Blue

Jane Green
Swapping Lives

Oksana Robski
Casual

Plum Sykes
Bergdorf Blondes
The Debutante Divorcée

Lauren Weisberger
Chasing Harry Winston
Everyone Worth Knowing

Lectura placuta!

Carrie Bradshaw, un stil de invidiat

Imi place mult stilul Carrie Bradshaw. Nu doar pentru ca a marcat moda mondiala din ultimul deceniu si mai bine, dar si pentru ca e atat de dulce si unic. De multe ori ma inspira in alegerea tinutelor, si o consider o icoana a modei. Unul din motivele pentru care imi place sa ma uit la Sex and the City este moda din Sex and the City. M-am indragostit de stilul adoptat in film (gratie Patriciei Field, costume designer pentru Sex and the City) -- designer fashion for every day, adica haine elegante si/sau semnate de celebri creatori de moda nu doar pentru ocazii speciale, dar si pentru fiecare zi. Patricia Field este cea care a creat acest concept, si imi place ideea la nebunie. Ador faptul ca cele 4 prietene se imbraca elegant nu doar cand merg la petreceri si alte ocazii speciale, dar si la lunch, la coafor, la doctor, la shopping, in vizita una la alta.



Am in biblioteca personala doua carti scrise de Amy Sohn. Una este despre cum a fost facut serialul (Sex and the City: Kiss and Tell), si cealalta despre film (Sex and the City the Movie), cu poze si comentarii ale celor 4 actrite, Michael Patrick King regizorul, Patricia Field costume designer, si alte figuri importante de pe platourile de filmare. Le-am rasfoit indelung, si am admirat pozele cu tinutele prezente in film, brandul fiecareia dintre ele, detalii despre fiecare dintre ele, si asa mai departe. Poate nu tineam minte neaparat toate costumele care au defilat in serial si in film; dar cand am citit cartile, uitandu-ma la fiecare poza, imi aduceam aminte de fiecare tinuta si scena in care a fost purtata.


Mi-au placut majoritatea tinutelor lui Carrie, atat din serial, cat si din film. Una dintre preferatele mele este rochia alba vintage accesorizata cu o floare imensa ("Hot dress!") pe care a purtat-o la inceputul filmului. M-a incantat si show-ul rochiilor de mireasa din film. Fiecare dintre ele este unica in felul ei. Daca ar fi sa fiu mireasa din nou, si daca as avea ocazia, as alege oricare din acele rochii. Ooh, si m-am indragostit de pantofii albastri Manolo Blahnik, Blue Satin, care, probabil ca stiti, au fost creati de maestrul Blahnik special pentru acest film. De departe sunt vedeta filmului la capitolul incaltaminte, sunt pantofi Must Have.

Sex and the City, un film nu doar despre sex

In articolul meu precedent scriam ca imi plac filmele inspirate din literatura chic, si Sex and the City este un alt film de acest gen care se afla printre preferatele mele. Si cand spun Sex and the City, ma refer atat la serial, cat si la filmul care a aparut pe marile ecrane acum 2 ani. Nu fac rabat de la filmele mele favorite, asa ca si acesta se gaseste in colectia mea de acasa, in intregime – cele sase sezoane complete ale serialului, precum si filmul de lung metraj. N-are rost sa mai mentionez ca le-am urmarit pe toate mai mult de o data, si ca le stiu pe toate pe de rost. Uneori mi se intampla sa am o zi mai mohorata sau un moment mai putin placut, si ma uit la un episod al serialului care ma face sa ma simt mai bine. E ca un fel de terapie pentru suflet.

Ce anume imi place la acest film? Cu siguranta cel mai mult imi place prietenia care le leaga pe cele patru eroine, Carrie, Miranda, Samantha si Charlotte. Este o prietenie perfecta. Au incredere una in alta, si se pot baza oricand una pe alta. Cand oricare dintre ele este la liman, celelalte trei ii sunt tot timpul alaturi, neconditionat. Niciodata nu se judeca si nu se critica una pe alta, si isi acorda sprijinul si intelegerea, fara sa astepte sa fie recompensate pentru asta. La fel ca si iubirea perfecta, multi ar fi tentati sa creada ca o asemenea prietenie perfecta este imposibila in viata reala. Dar eu stiu ca nu este asa, si stiu asta deoarece am norocul sa ma bucur de o asemenea prietenie. Am doua prietene de care sunt la fel de legata ca si Carrie de cele trei prietene ale ei din New York. Suntem trei, nu patru ca fetele din Sex and the City, dar asta nu face prietenia noastra mai putin speciala sau mai putin profunda. Acum intelegeti de ce imi place filmul Sex and the City…

Imi place comunicarea dintre cele patru femei, imi place cum isi impartasesc gandurile, experientele, succesele si esecurile in relatiile cu barbatii. Imi place ca vorbesc deschis despre subiecte pe care unii le gasesc dificile de discutat, cum ar fi discutii despre fericire, dragoste, sex, relatii in New York, barbatii din Manhattan, moda, frumusete, joburi, cariera, casatorie, maternitate, copii, homosexualitate, divort, avort, cancer. Imi place ca nici una din ele nu renunta la iubire. Fiecare dintre ele este in cautarea iubirii, poate nu iubirea ideala, dar acea iubire care sa le faca fericite; si spre final, fiecare dintre ele isi gaseste fericirea, chiar daca fericirea pentru fiecare dintre cele patru inseamna ceva diferit. Si mai presus de toate, imi place ca sunt in cautarea impacarii cu sine, si nu renunta pana cand nu o ating.

Imi place moda din Sex and the City. Imi place faptul ca cele patru eroine se imbraca tot timpul elegant, cu creatii semnate de designeri celebri, chiar si atunci cand se intalnesc pentru o ocazie atat de obisnuita cum ar fi un pranz in oras, ziua in amiaza mare. Imi place ca isi poarta tinutele frumoase si elegante la vedere, si nu le tin in dulap “pentru vreo ocazie speciala care cine stie cand va urma”. Preferata mea este Carrie Bradshaw, am o mare admiratie pentru stilul ei. Una din destinatiile mele de vacanta unde vreau sa ajung in viitorul apropiat este New Yorkul. Vreau sa vad cu ochii mei daca New Yorkul din realitate este la fel de cosmopolit si elegant ca New Yorkul din Sex and the City. Daca femeile de acolo chiar obisnuiesc sa se imbrace elegant in fiecare zi, la fel cum fac femeile din Sex and the City. Iar daca nu, imi voi lua oricum rochii elegante in valiza, si voi avea scuza ca sunt in vacanta.

Imi place ca scenele erotice din Sex and the City sunt decente. E un film in care se vorbeste mai mult despre sex decat se face sex. Daca sexul in acest film ar fi mai explicit, probabil ca ar fura din farmecul celorlalte componente importante ale filmului. Si meditand asupra tuturor acestor lucruri, imi dau seama ca Sex and the City este un film nu (doar) despre sex, ci un film despre prietenie, iubire, relatii, moda, si nu in ultimul rand despre New York, fabulosul oras in care toate acestea au devenit posibile pentru cele patru eroine.

Astept cu nerabdare premiera filmului Sex and the City-2, in mai 2010; astept cu nerabdare sa vad noile experiente ale lui Carrie, Miranda, Samantha si Charlotte; sunt curioasa ce tinute noi vor purta (fabuloase fara nici o indoiala); si sunt convinsa ca cel de-al doilea film imi va placea la fel de mult ca si serialul si primul film.

Diavolul poarta Prada, nu se imbraca de la Prada

Fiind o femeie pasionata de moda, imi plac foarte mult filmele inspirate din cartile chic, filmele in care moda e un personaj aparte. Unul din filmele mele preferate de acest gen este The Devil Wears Prada. Prima oara l-am vazut acum 3 ani, iar un an mai tarziu am citit si cartea care l-a inspirat.

Filmul mi-a placut foarte mult. M-a fascinat lumea modei din film, studiata la microscop, intr-o maniera pseudo-fictiva. Am fost incantata de defilarea atator tinute elegante si cu nume sonore ale celor care le-au creat. Recunosc ca am urmarit filmul de foarte multe ori, cred ca de vreo 30 de ori (nu exagerez), si il am in colectia mea personala de acasa. Chiar daca l-am vazut de multe ori, nu m-a plictisit defel. Unul din efectele faptului ca l-am vazut de multe ori, este ca stiu pe de rost dialoguri intregi din film (fara sa fi facut vreun efort sa le retin). Dialoguri dintre Andrea Sachs si Miranda Priestly, Andrea si Nate, Andrea si Nigel, Andrea si Emily, etc. M-au fascinat tinutele pe care Andy le-a purtat in film, dupa ce Nigel a transformat-o din ratusca cea urata in lebada cea gratioasa, cum era “inainte” si cum era “dupa”. Cand ma uitam la film, chiar faceam un mic exercitiu – cate tinute “de dupa” a purtat Andrea in film? Din cate imi aduc aminte, vreo 14, si cel mai mult mi-a placut o anumita haina alba Chanel pe care a purtat-o prin New York la scurt timp dupa magica transformare.

Dupa ce am vazut prima oara filmul, m-a inspirat atat de mult, incat mi-am schimbat stilul vetsimentar. Pana atunci nu prea aveam curaj in vestimentatie, aveam un stil vestimentar simplu, care nu iesea in evidenta cu mai nimic, si care ma facea sa fiu de neobservat. Dar dupa ce am vazut prima oara The Devil Wears Prada, am inceput sa dau dovada de mai mult curaj in vestimentatie, sa abordez unele tinute mai extravagante, si nu regret acest lucru deloc. Chiar mi-aduc aminte de un episod amuzant, care s-a intamplat acum 3 ani. Dupa ce am vazut The Devil Wears Prada, am fost la o tura de shopping si, inspirata de filmul despre moda proaspat vazut, mi-am cumparat cateva tinute noi, mai extravagante decat cumparam de obicei, si care ma scoteau din anonimat. A doua zi dimineata cand urma sa plec la serviciu, am si imbracat noile mele achizitii. Sotul meu obisnuia sa mearga la serviciu cu vreo jumatate de ora mai tarziu ca mine, si la ora la care eu ma imbracam si ma pregateam sa plec la birou, el inca dormea. Intre timp s-a trezit, si cu ochii inca semi-inchisi, m-a vazut in noua mea tinuta, inspirata din film, si m-a complimentat, spunandu-mi ca arat foarte bine. Asta in conditiile in care el nici nu se trezise bine, nici nu apucase sa deschida bine ochii, ca a si observat diferenta dintre tinuta mea din acea dimineata si stilul meu vestimentar de pana atunci. Bineinteles ca m-am simtit flatata, si de atunci am avut si mai mult curaj sa abordez un nou stil vestimentar, mult diferit fata de cum ma imbracam inainte. Iar la cateva zile dupa acest episod, cand sotul a observat ca noul meu stil vestimentar a devenit ceva constant si nu sporadic, m-a intrebat: “Te imbracai asa si inainte sau ti-ai schimbat stilul dupa ce ai vazut filmul ala The Devil Wears Prada?”.

Am citit si cartea pe care s-a bazat filmul, dar sincer filmul mi-a placut mai mult. Este unul din putinele ecranizari pe care le-am vazut vreodata, care sunt mai reusite decat cartea sursa. Cartea mi s-a parut o insiruire haotica de intamplari fara cap si fara coada narate de autoare, intamplari fara nici o legatura intre ele; pe cand scenariul filmului mi s-a parut mult mai bine construit si legat, iar evenimentele decurgeau unul din altul. De exemplu, in carte scena cu Harry Potter este una din multele intamplari prin care trece eroina, fara vreo legatura cu ce s-a intamplat inainte sau dupa; pe cand in film Miranda o pune pe Andrea sa-i faca rost de noua carte Harry Potter ca s-o pedepseasca pentru ca a deranjat-o acasa. Bineinteles, ca in orice alta ecranizare, multe detalii din carte nu au fost incluse in film; dar acele detalii din roman care au fost lasate pe dinafara mi s-au parut atat de fara nici o noima, incat nu ma mir ca regizorul filmului a decis sa “sara” peste ele. Si eu as fi facut la fel in locul lui. Daca filmul il revad cu placere iar si iar, cartea nu ma mai atrage s-o citesc a doua oara.

Am vazut filmul in engleza, si inainte de a afla ca a rulat si in cinematografele din Romania, nici prin cap nu mi-a trecut ca ar putea fi tradus altfel decat Diavolul poarta Prada. Din punctul meu de vedere Diavolul se imbraca de la Prada e o traducere neinspirata si explicita pentru cei care habar nu au ce-i aia Prada si cu ce se mananca, dar sunt fashionablewannabe.

Efect 30 sau Totul despre sex de pe meleagurile mioritice

Marea premiera a serialului romanesc Efect 30 a avut loc la Prima TV pe 25 octombrie 2009 cu mult tam-tam si asteptari inalte. Videoclipul promo de la Prima TV a si fost lansat pe Youtube in timp util, spre deliciul celor care asteptau cu nerabdare inceperea serialului, iar un alt mare promo a putut fi vazut in Bucuresti, pe fatada magazinului Cocor. Asa cum a si urmarit, promo-ul de pe magazinul Cocor a atras atentia bucurestenilor, trezindu-le interesul si curiozitatea, astfel incat multi s-au hotarat sa urmareasca serialul. Eroinele sunt patru femei in jurul varstei de 30 de ani, Andreea, Vava, Laura si Ruxandra, prietene apropiate. Andreea Raicu merita mentionarea faptului ca este interpreta personajului principal, Andreea Zabava, beauty editor la o revista. Nu ca n-ati sti deja toate aceste detalii, dar o fac de dragul jurnalismului. Patru femei, o singura prietenie. Hmm, parca am mai auzit asta undeva… N-aveti senzatia de déjà vu? Ba da, cum sa nu!!! Izbitor de Sex and the City! Patru femei, patru prietene, varsta in jur de 30 de ani. Stiu ca nu sunt prima care scrie pe net despre Efect 30 si izbitoarea sa asemanare cu Sex and the City, dar credeti-ma, nu ma pot abtine. Cele patru femei sunt prezente in Efect 30 si Sex and the City, prietene nedespartite. Sunt in jurul varstei de 30 de ani, cat aveau si Carrie, Miranda, Samantha si Charlotte atunci cand a inceput serialul american de pe HBO. Andreea Zabava este beauty editor la o revista, Carrie Bradshaw este columnist la un ziar newyorkez, cu alte cuvinte, ambele sunt scriitoare. Vava ramane insarcinata si se decide asupra unui avort, dar se razgandeste in ultima clipa, la fel cum a facut Miranda in sezonul 4 din Sex and the City. Cele patru actrite din Efect 30 poarta rochii rosii pentru promo-ul serialului, la fel ca si cele din Sex and the City, purtand toate patru rochii negre (little black dresses) pentru imagini promo prezente pe copertele DVD-urilor. Si melodia din promo Efect 30, You’ve Got the Love a lui Florence and The Machine, este cea pe care o auzi de fapt in Sex and the City, la sfarsitul serialului (sezonul 6, ultimul episod, cand Carrie se intoarce cu Big de la Paris). Am rasfoit blogul personal al Andreei Raicu, si am lasat acolo cateva comentarii despre serial. Mi-am mentinut parerea ca Efect 30 este o copie Sex and the City, am dat si exemple de ce cred asta, iar Andreea nu si nu, ca nu este o copie a serialului american, ca e un proiect independent adus din Olanda, bla-bla. Zau? Si stiti care e faza pe care o gasesc cea mai haioasa? Nici macar n-am vazut vreun episod al serialului. Desi mi-ar placea, nu am posibilitatea sa urmaresc serialul de pe Prima TV, avand in vedere ca nu locuiesc in Romania. Am incercat sa vad daca Efect 30 poate fi urmarit pe net, dar nu. Mi-am dat seama de toate aceste asemanari dintre cele doua seriale fara sa vad un singur episod Efect 30, ci doar din ce s-a mai postat pe Youtube, pe Prima TV, si din ce s-a comentat despre serial pe diverse forumuri. In afara de asta, am vazut ca s-a scris ca noul serial romanesc ar fi plictisitor si de slaba calitate, iar performanta actritelor din rolurile principale nu este perfecta. Ca s-au strecurat multe gafe in filmarea serialului, si asa mai departe. Ei, avand in vedere ca n-am vazut nici un episod, nu pot comenta referitor la calitatea realizarii serialului. Dar chiar si asa, tot mi-ar placea sa vad serialul daca as avea aceasta posibilitate, macar sa ma conving de una singura de ce se scrie pe net despre Efect 30, daca nu din alt motiv.