Cele mai severe DONT-uri din moda

Daca unele reguli din moda au fost facute pentru a fi incalcate, altele au fost facute pentru a fi respectate, incalcarea carora poate duce la dezastre vestimentare. Urmeaza o lista de DON’T-uri din moda, absolut de necomis, si care constituie adevarate crime impotriva modei. Evita urmatoarele grelesi din moda, pentru a nu fi arestata de Politia Modei!

Mom’s Jeans, sau blugi cu talie inalta. Au fost la moda prin anii 70-80. Marele lor dezavantaj este ca de fapt nu avantajeaza pe nimeni. In realitate, chiar daca au avut pe vremuri hitul lor, nimeni nu arata bine in Mom’s Jeans, nici barbatii, nici femeile. Unele femei ii poarta pe timp de iarna pentru a se proteja mai bine de frig. Nimic condamnabil, doamne fereste. Dar daca Mom’s Jeans devine o piesa fundamentala in garderoba ta de iarna, compromisul ideal este sa-i acoperi cu un pulover gros, care sa le ascunda linia de-asupra taliei. Multi cantareti in voga din anii 80 au purtat acesti blugi (vezi Opus Life is Life pe Youtube), dar daca te uti acum pe acele videoclipuri, iti vine sa te ascunzi sub masa de jena, si sa te gandesti: “Bine ca am fost inspirat(a) sa nu port si eu asa ceva". Anul trecut Jessica Simpson a avut parte de un adevarat linsaj mediatic dupa ce a aparut in public purtand Mom’s Jeans.

Ciorapi negri si rochie alba. Ciorapii negri sunt classy, practici si creeaza iluzia unor picioare mai subtiri. Dar nu mai sunt la fel de classy daca ii combini cu o rochie alba sau deschisa la culoare. Valabil si pentru fuste. Ciorapii negri sunt doar pentru tinutele negre, sau in cel mai rau caz tinute in tonuri inchise. Pentru orice tinuta alba, deschisa la culoare sau in tonuri vii exista ciorapii nude (culoarea pielii).

Pantofi albi si ciorapi negri – un alt DON’T foarte sever in moda. Daca ai o tinuta neagra sau inchisa la culoare, pe care o combini cu ciorapi negri, ei bine, fa efortul pana la capat si ia-ti pantofi negri. Vrei un pic de culoare cu care sa-ti inveseleti tinuta neagra, ca sa nu pari prea sobra? Nu pantofii albi la ciorapi negri sunt solutia, ci accesoriile! Bijuterii, esarfe, posete – ai din plin de unde alege pentru a-ti inviora tinuta, iar ciorapii negri sa-i porti cu pantofi negri. Am vazut-o odata pe Elena Basescu in ciorapi negri si pantofi albi – BRRR! Inainte sa intre in politica, mi-aduc aminte ca Elena Basescu a lucrat in industira modei din Romania, si ar fi trebuit sa stie ca ciorapii negri si pantofii albi nu fac echipa buna.

Radacini brunete si par vopsit blond de mult timp. Niciodata n-am putut sa inteleg mania femeilor ne-blonde de a fi blonde, de unde si vopsirile repetate ale parului. Cu ce e mai urata culoarea ta naturala decat una in contrast total? Nu vopsitul blond in sine este o problema, ci dificultatea de a mentine un par brunet vopsit blond. Vopsitul blond face parte din acele lucruri pe care ori le faci ca lumea, ori nu le mai faci deloc. Nu exista loc de compromis, vopsitul blond trebuie sa fie perfect, ceea ce inseamna ca radacinile negre sunt absolut nepermise. Si daca nu ai timp sau resurse financiare pentru a-ti vopsi radacinile la fiecare 2-3 saptamani, mai bine ramai bruneta decat sa umbli pe strada cu par blond si radacini negre. Mi-aduc aminte de o ospatarita vopsita blonda cu radacinile brunete crescute, care lucra intr-un restaurant pe care obisnuiam sa-l frecventam in acea vreme; a fost intrebata de un tip mai nesimtit de felul lui: “Imi spui si mie cum te-ai vopsit bruneta la radacini? Ca imi place cum arata, si as vrea si eu sa ma vopsesc la fel.” Femeia a ramas fara replica.

Contur de buze negru. Nu stiu cine l-a inventat, dar e vulgar si de mare prost gust. Cred ca fost la moda prin anii ’90. Rujul este indicat sa se combine cu un contur de aceeasi nuanta sau nuanta apropiata, nici intr-un caz negru. Asa, daca vrei contur negru, il combini cu ruj negru, dar exista o singura ocazie pe an cand acest machiaj nu arata deplasat sau vulgar, si anume noaptea de Halloween. In rest, conturul negru este pentru ochi si nu pentru buze.

Fond de ten pe fata, nu si pe gat. Cea mai mare greseala de machiaj pe care o femeie poate sa o faca este sa se machieze cu fond de ten doar pe fata, nu si pe gat pentru o nuanta uniforma, lasandu-se sa se observe linia vizibila dintre tenul machiat si gatul nedat cu fond de ten. Rezultatul este nu un machiaj decent, ci un fel de masca, de parca te-ai pregati sa mergi la bal mascat si nu la munca. Am avut o colega italianca mai demult care facea exact asta – se dadea cu fond de ten pe fata, dar nu si pe gat, si linia aia dintre tenul machiat si gatul nedat cu fond de ten i se vedea de la o posta.

Prea multe culori. Nimeni nu vrea sa arate ca un pom de craciun, sau ca un papagal, asa ca mare grija la cromatica tinutei, caci ce e prea mult strica. Daca outfitul tau are mult de 3 culori, deja devine obositor. Uneori chiar si 3 culori e prea mult, daca acestea sunt in contrast puternic una cu alta. Adopta doua culori, sau trei culori in nuante din aceeasi familie. Exceptie fac, bineinteles, hainele singulare in mai multe culori, de exemplu bluzele inflorate.

Tinuta de ieri. Alta zi, alt outfit, nici intr-un caz tinuta de ieri. Daca vii la job cu aceleasi haine ca si ieri, risti sa fii intrebat de colegi: “Da’ unde ai dormit aseara, ca vad ca n-ai ajuns acasa sa te schimbi?”

Amestecarea stilurilor. Nu este nimic rau in a adopta diferite stiluri de imbracaminte, dar nu cu aceeasi ocazie. Daca azi ai chef sa fii imbracata sport, si maine elegant, e ok. Dar sa combini o haina sport cu una eleganta si sa le porti pe ambele odata nu mai e ok. Pick a side, stay there. Nu combini rochie sau fusta cu pantofi sport, sau pantaloni de trening cu pantofi cu toc, sau fusta cu bluza de trening, si nici nu apari pe plaja in costum de baie si stilettos.

Combinarea bijuteriilor de aur si argint. Este o alta combinatie de evitat in moda. Pick a side, stay there – again. Daca iti plac bijuteriile de aur – bine; daca iti plac cele de argint – iarasi bine; dar acestea nu se poarta impreuna.

Lenjerie la vedere. Ti se pare sexy daca sutienul iti iese din rochie sau bikinii se vad de-asupra blugilor? Nu, nu e sexy, ci vulgar, ca sa nu mai spun ca lenjeria la vedere poate transmite un mesaj pe care poate nici nu aveai intentia sa il transmiti. Si daca faci aceasta greseala, sa nu te miri ca ti se fac advansuri indecente. Ce este intim, trebuie sa ramana intim, si lenjeria intima intra in aceasta categorie.

Visible panty line – o greseala de moda enorma pe care multe femei totusi o fac, de cele mai multe ori din comoditate. Dungile diagonale ale lenjeriei intime si hainele mulate sunt o combinatie fatala. Si macar de n-ar exista solutia geniala si simpla, lenjeria tanga. Dar de cand s-a inventat tanga, dungile diagonale vizibile de la lenjeria intima sunt impardonabile. Daca nu vrei sa fii oprita pe strada de Politia Modei care sa-ti spuna “You must go home and change now”, poarta tanga la pantalonii si fustele mulate.

Lacul Ontario

Toronto se afla pe malul unuia dintre cele cinci Mari Lacuri, si anume pe malul Lacului Ontario. De cand m-am mutat la Toronto acum 4 ani, nu am avut ocazia sa vin pe faleza lacului de prea multe ori. Am observat ca e un fenomen care se intampla frecvent. Atunci cand ai un spot turistic fierbinte sau un loc frumos chiar sub nasul tau, amani sa-l vizitezi si sa-l vezi, caci te gandesti ca oricum locuiesti aici, la o azvarlitura de bat, la fata locului, si ai tot timpul de pe lume sa il vezi. Mi-aduc aminte de o prietena de-a mea care s-a stabilit la Paris in anii ‘90, cum imi spunea ca dupa 3 ani petrecuti in orasul de pe Sena inca nu apucase sa viziteze turnul Eiffel, lucru pe care turistii il fac in prima secunda de cand ajung la Paris (lucru pe care l-am facut si eu, cand am vizitat Parisul). Si iata-ma si pe mine in aceeasi postura ca si prietena mea, locuind pe malul lacului Ontario de 4 ani, fara sa il vad de prea multe ori.

Intr-o duminica seara ne-am hotarat sa iesim la o promenada pe faleza Lacului Ontario. Lacul este de o frumusete greu de descris in cuvinte. Apele erau calme, si ma faceau sa respir un aer boem al locului. Cand eram pe faleza, ma gandeam cum de n-am descoperit aceasta frumusete pana cum? Admiram vastul lacului, yacht-urile din larg, portul, gastele de pe lac. Exista si o plaja turistica pe malul torontez al lacului, si pe plaja chiar ca nu am ajuns niciodata. Poate imi fac timp vara asta (cat a mai ramas din ea) sa ajung pe plaja.

Si cum o imagine spune mai mult decat o mie de cuvinte, am sa va las sa admirati splendoarea naturala de care avem privilegiul sa ne bucuram aici la Toronto.

Imagini de pe lac

Faleza Lacului Ontario

Gaste canadiene pe lac

"Parcare" pentru yacht-uri in port

Downtown Toronto vazut de pe lac

Sursa poze: Victoria West

Moda mea de ieri si de azi - Partea a II-a

Voi continua drumul amintirilor despre moda mea de ieri si de azi cu anii mei de maturitate. In anii facultatii stilul meu vestimentar a inceput sa prinda mai mult contur. In facultate, mi-aduc aminte, am devenit mai selectiva la capitolul blugi. Nu ma mai incantau toate turcismele si chinezariile care se gaseau pe piata. Am inceput sa cumpar blugi de firma, si preferatele mele din perioada facultatii au fost Lotus, Little Big, Gass. Erau niste branduri foarte populare in a doua jumatate a anilor ’90 cand am fost studenta. Dintre toti blugii pe care i-am purtat in acea perioada, o pereche Little Big au fost preferatii mei, pe care mi i-am luat in anul 3 de facultate. Erau bleu deschis, cu talie joasa (in acea perioada a venit moda blugilor cu talie joasa), si aratam incredibil de sexy in ei. In acelasi timp, au fost cei mai longevivi blugi pe care i-am avut vreodata, caci i-am purtat mai bine de 4 ani si jumatate.

Cand eram in anul 2 de facultate, a fost moda “tractoarelor”. Poate va amintiti de acei pantofi si sandale cu tocuri inalte si groase, si cu talpa groasa. Erau extrem de comozi. Mi-am luat o pereche de sandale “tractoare”, de piele, albe. Erau atat de comozi, incat puteam sa-i port toata ziua prin oras fara sa obosesc, desi aveau tocul inalt de 10cm.

In vara lui ’99 (eram in anul 4 de facultate) l-am cunoscut pe sotul meu. In seara in care l-am cunoscut, am purtat o rochie lunga de vara, vaporoasa, inflorata, pe care mi-o cumparasem cu doar cateva zile inainte. Era noua mea rochie preferata. Sotul meu m-a placut cum aratam in acea rochie, si a inceput sa ma curteze. La scurt timp dupa aceea am inceput sa iesim impreuna, iar acum avem 8 ani de casnicie si un copil de 10 luni. Port acea rochie si acum, dupa 11 ani de cand am cumparat-o; a devenit o rochie vintage pentru mine. Nu m-am indurat sa renunt la ea dupa atatia ani din cauza valorii sentimentale pe care o are pentru mine, caci a jucat un rol nelipsit de importanta in viata mea de cuplu. Si sunt pregatita sa o mai port si de-acum inainte, caci e intr-o stare la fel de buna ca atunci.

In vara lui 2001 Romania a fost invadata de mov. Vedeam o mare de mov peste tot in oras. Toata lumea purta mov. Era atat de mult mov in jurul meu, incat a devenit obositor. Mi-aduc aminte ca am vazut odata o tipa prin oras imbracata in mov din cap pana in picioare: bluza mov, pantaloni trei sferturi mov, poseta mov, sandale mov, si de parca excesul de mov nu era de ajuns, era vopsita in cap mov. Nu mi-a venit sa cred ca vad asa ceva. In vara movului am avut o reactie de respingere la noua tendinta mov si nu mi-am luat nimic mov. Acel stil a fost in mod clar un trend foarte proeminent care ar deveni demodat si depasit odata cu incheierea sezonului. Si am avut dreptate – in sezonul urmator nu s-a mai purtat mov, si ma bucuram ca am fost inteleapta sa nu cheltui bani pe o haina (sau pe mai multe haine) pe care as fi putut sa le port doar de cateva ori; iar dupa aia, daca ar fi fost sa ies cu ele pe strada, as fi aratat demodata si caraghioasa intr-o tinuta out. Invazia movului din 2001 a fost o lectie foarte importanta pentru stilul meu vestimentar, care m-a invatat sa nu-mi cumpar haine uni-sezon, ci sa urmez modele clasice in vestimentatie pe care sa le pot purta mai mult de un sezon.

Tot in 2001 am cunoscut o croitoreasa foarte talentata, la care mi-am facut la comanda mai multe rochii de seara si costume office. Rochiile de seara le-am purtat la nunti, banchete si alte evenimente asemanatoare, iar costumele office le-am purtat la diverse ocazii de zi. Tinutele custom-made aveau 2 mari avantaje pentru mine – unicitatea lor era unul dintre ele, iar un alt avantaj era pretul per total mai mic decat al rochiilor de seara si al costumelor care se gaseau in magazine la vremea respectiva. In acea perioada ma costa mai ieftin sa imi comand o rochie eleganta decat sa o cumpar de la magazin.

In 2003 m-am indragostit de rosu. Sa nu credeti ca purtam rosu din cap pana in picioare, nu. Dar mi-am cumparat multe haine si accesorii rosii – pulovere, bluze, esarfe. Multe dintre ele le am si acum. In acea perioada eram profesor in invatamantul preuniversitar, si o colega de-a mea de la scoala, despre care se stia ca poarta rosu, a remarcat rosul in vestimentatia mea, si intr-un mod neinspirat mi-a dat de inteles ca e geloasa ca port rosu. Am ignorat-o in totalitate, caci mi s-a parut de-a dreptul infantil din partea ei sa se supere pe mine ca am aceleasi preferinte cromatice ca si ea (ca doar nu o imitam, doamne fereste).

In 2005 mi-am luat o haina de primavara culoarea untului de la Asco Bacau. Era foarte eleganta, si am fost foarte incantata cand mi-am cumparat-o. Era o haina care te scotea din anonimat, si care te facea sa fii in centrul atentiei. Cand o purtam prin oras, intorceam privirile dupa mine. Sotul meu era gelos cand vedea alti barbati urmarindu-ma cu privirea. Daca va aduceti aminte de filmul The Devil Wears Prada, unul din outfiturile lui Andy Sachs pe care le-a purtat prin New York (si care mi-a placut cel mai mult) a fost o anumita haina alba Chanel, care era apropiata ca stil si model cu haina mea culoarea untului cumparata din Bacau pe care o aveam si eu in garderoba, motiv pentru care mi-a placut aceasta haina a lui Andy cel mai mult, dintre toate tinutele pe care le-a purtat in film.

Tot in 2005 a fost invazia roz din Romania. La fel ca si cu movul din 2001, toata lumea dintr-o data s-a imbracat in roz. Am avut un deja-vu roz dupa cel mov la 4 ani diferenta. Cand ieseai pe strada, vedeai numai roz in fata ochilor. In speta, s-au purtat foarte mult niste costume roz (sacou si pantaloni) si niste bluze cu volanase roz. S-au mai purtat si pantofi roz, posete roz… Trei colege de-ale mele de cancelarie s-au si grabit sa-si achizitioneze haine roz din noul trend, ca sa fie foarte la moda bineinteles. La festivitatea de incheiere a anului scolar au venit toate trei imbracate la fel, roz din cap pana in picioare. Rozul din 2005 a fost un alt trend uni-sezon, la fel cum s-a intamplat cu movul din 2001. Vazandu-le pe colegele mele purtand roz din cap pana in picioare, ma gandeam oare ce vor face cu aceste tinute in anul urmator, cand rozul va iesi din moda? Le vor purta in continuare, cu riscul ridicolului demodat, sau vor uita de ele? Si mi-am primit raspunsul in anul urmator – nu le-am mai vazut purtand acele costume roz si acele bluze cu volanase roz, lasandu-le probabil sa someze in garderobele lor, dupa ce au cheltuit destul de multi bani pe acele haine uni-sezon. Ca o paranteza, imi aduc aminte ca acele bluze roz cu volanase se vindeau cu 900,000 lei vechi in magazine in acea vara, iar costumele roz au costat si mai mult de atat, bineinteles. In acea vara mi-am cumparat o singura bluza roz, dar un model mult mai simplu decat marea majoritate a bluzelor roz care s-au purtat atunci, astfel incat port si acum acea bluza, datorita faptului ca nu a facut parte din acel trend foarte proeminent din vara lui 2005. In rest am preferat sa nu exagerez cu rozul, ca sa nu ma inec in marea roz care a invadat Romania acum 5 ani.

In vara lui 2005 s-a deschis primul magazin Kenvelo de la mine din oras. Prima oara am fost incantata de noul brand care a venit la noi in urbe, dar in curand am fost demagazita. Majoritatea hainelor Kenvelo nu erau atat de grozave. Multe dintre ele erau chiar urate. Mi-aduc aminte de o colectie Kenvelo care era sub orice critica – nuante spalacite, materiale care se scamoseaza cu usurinta, si alte gogomanii de genul asta. Multe dintre bluzele si topurile din acea colectie aratau mai mult ca niste pijamale decat outfituri cu care sa iesi pe strada. Mi-am luat doar 3 piese de la Kenvelo (un top si doua bluze), caci in rest nu mi-a placut nimic in mod deosebit. Modelele de blugi erau in schimb ceva mai atragatoare. M-a tentat sa-mi iau blugi Kenvelo, dar am auzit foarte multe review-uri proaste despre acestia, ca se deterioreaza repede, ca se decoloreaza denimul, asa ca m-am abtinut sa-mi cumpar blugi Kenvelo. Nu mi-am mai cumparat nimic de la Kenvelo de atunci, si nu am devenit un client fidel Kenvelo.

In schimb, un alt magazin din Bacau unde mi-a facut placere sa fac shopping a fost Dacon Emerald. Poate unii dintre voi stiu ca Dacon Emerald este un brand romanesc, din Iasi, care in 2005 avea magazine in 4 orase din tara – Iasi, Bacau, Oradea si Cluj. Nu stiu daca brandul s-a mai extins de atunci si in alte orase din Romania. E un brand de haine elegante, absolut irezistibile. Mi-am luat in acel an o bluza, un costum, un sacou, doua perechi de pantaloni. Colegele mele de serviciu m-au admirat indelungat pentru noile mele tinute Dacon Emerald. Unele din acele haine le port si acum.

In acea perioada aveam deja stilul vestimentar foarte bine definit. Tinutele mele erau elegante sau office, dar si casual atunci cand era cazul. Odata o eleva de-a mea din clasa a 8-a mi-a spus ca (citez) imi admira foarte mult stilul vestimentar, ca dintre toate profesoarele din scoala sunt cea mai stilata si mai asortata, si ca ii place de mine cel mai mult cum ma imbrac.

In 2006 m-am mutat in Canada. In Toronto am descoperit ca moda de aici este foarte diferita de cea din Romania. In primul rand, aici nu vezi doi oameni imbracati la fel. Nu exista fenomenul modelor de turma. Iar in doilea rand, shopping-ul si moda de aici au o cu totul alta dimensiune fata de Romania. Totul e la un nivel mult mai inalt si mult mai classy decat in Romania. In prima perioada petrecuta in Toronto am purtat hainele aduse din Romania (multe din ele mi-au fost admirate), dar cu timpul am inceput sa descopar magazinele si brandurile din Canada.

N-o sa ma opresc prea mult la habiturile mele de moda din ultimii 4 ani petrecuti in Canada, caci le-am descris deja in articolele mele anterioare. Voi mentiona doar cateva detalii.

Spre sfarsitul anului 2006 am inceput sa lucrez in finante, si acest lucru a avut o oarecare influenta asupra garderobei mele. Am inceput sa port zilnic tinute office, prin natura jobului meu. Vizitele la mall s-au indesit pentru a-mi completa garderoba cu tinute adecvate jobului meu.

In 2007 m-am indragostit de alb. Mi-am cumparat foarte multe haine albe in acea vara, “tot tacamul” – sacou cu maneci scurte, fusta, pantaloni, top, camasa, bluza, pantaloni scurti, geanta, pantofi, sandale. Majoritatea dintre aceste haine le port si acum. Albul face parte din clasic, si va fi oricand in trend pe timp de vara.

Tot in 2007 am facut o pasiune pentru bolerouri, si de atunci mi-am cumparat foarte multe, in diferite modele si culori. Am descoperit un vintage boutique downtown Toronto de unde mi-am cumparat cele mai multe dintre bolerouri. Le gasesc o inventie geniala – pot fi asortate in foarte multe feluri, si de asemenea pot avea un rol de accessoriu – cu un bolero poti schimba o tinuta in totalitate.

In 2008 am inceput sa practic shopping-ul online. Inca nu am curajul sa cumpar haine online de teama sa nu nimeresc masurile potrivite, dar am cumparat pana acum fara sa ezit costume de baie, lenjerie, posete, bijuterii, pantofi, cadouri, filme, carti, si altele. Si mai ales, de cand sunt in concediu de maternitate si am grija de copil, nu mai am timp sa merg la mall-uri la fel ca inainte, asa ca shopping-ul online a devenit o alternativa foarte buna pentru mine.

Iar in 2010 am inceput sa scriu despre toate acestea.

Moda mea de ieri si de azi

Prietena mea Americanca mi-a lansat o provocare, si am acceptat-o. La indemul ei, m-am hotarat sa fac un drum in trecut, pentru a-mi aduce aminte si a impartasi cu cititorii mei unele din habiturile mele de moda pe care le-am avut de cand eram copil si pana la maturitate.

Am sa incerc sa-mi depan amintirile in ordine cronologica. Dintotdeauna mi-a placut sa port rochii (chiar si atunci cand eram la gradinita), si acest lucru imi place si acum. Rochia este outfitul meu preferat, si port rochie aproape tot timpul; aleg pantaloni sau blugi doar atunci cand este necesar.

Pana la varsta adolescentei mama se ocupa de garderoba mea. Ea imi cumpara si imi alegea hainele, si de cele mai multe ori imi placeau alegerile ei. Cand am depasit pragul copilariei am inceput sa colind magazinele si sa-mi aleg hainele singura. In anii adolescentei inca nu aveam un simt al modei foarte definit (acesta mi s-a dezvoltat ceva mai tarziu), dar incercam si eu sa fac ce pot ca sa am o garderoba atragatoare.

Rochiile copilariei mele au fost din acelea cu volanase si fundite, foarte girly, pe care le-am iubit foarte mult, si in care ma simteam foarte speciala atunci cand le purtam. Prima dintre ele de care imi aduc aminte era una galbena, pe care am avut-o pe la 5-6 ani. Imi aduc aminte ca mi-a fost cumparata pentru a o purta la o nunta in familie, si m-am simtit tare tantosa in rochia mea noua la acea nunta. O alta rochie a fost una roz, cu nelipsitele volanase si fundite. Cred ca aveam 6 ani cand am purtat-o, si imi placea la nebunie. Imi mai aduc aminte de o rochie bleu, custom-made, pe care am purtat-o cam in aceeasi perioada ca si cea roz mai sus mentionata.

Cand am implinit 9 ani, am primit de la parintii mei de ziua mea o rochie superba, pe care am indragit-o foarte mult, si am purtat-o atat cat s-a putut. Era o rochie albastra, intr-un model foarte girly (cu un fermoar lung la spate), care la acea varsta m-a facut sa ma indragostesc de ea. O purtam la ocazii speciale cum ar fi vizite, teatru (parintii mei tocmai incepusera “sa ma scoata in lume” la teatru si alte evenimente sociale), nunti, precum si alte ocazii asemanatoare.

Cand am implinit 10 ani, parintii mi-au facut cadou de ziua mea primul meu ceas de mana. Colegii mei de clasa incepusera deja sa poarte ceasuri, si imi doream si eu sa am ceas de mana. Asa ca parintii mei mi-au facut hatarul si de ziua mea la 10 ani am primit primul meu ceas.

Tot la 10 ani, mi-aduc aminte de o pereche de sandale rosii pe care le-am avut, si care imi placeau la nebunie. Imi placeau atat de mult, incat nu-mi mai venea sa le scot din picioare.

Sora mea mai mare s-a casatorit cand aveam 11 ani. Mama mi-a cumparat o rochie verde spre turcoaz pentru nunta surorii mele. Atat culoarea, cat si modelul rochiei mi se pareau foarte trendy, astfel incat a devenit outfitul meu preferat. La fel ca si rochia albastra de la 9 ani, si aceasta am purtat-o foarte mult, caci imi era tare draga.

Cand aveam 13 ani, am purtat o geaca de culoarea crem, fabricata in Polonia. Se intampla imediat dupa ‘90, cand au inceput sa intre pe piata hainele de import. Eram foarte mandra de geaca mea Made in Poland, care pe de asupra avea si un model foarte reusit. Odata cu hainele de import intrate pe piata noastra locala, a venit si fudulia hainelor din strainatate, si toata lumea a fost atinsa de acest microb. Era reactia la scuturarea sistemului comunist de pe umerii nostri, un sistem in care o pereche de blugi de firma era Nirvana. Mi-aduc aminte ca eu si colegele mele de clasa ne dadeam mari una in fata alteia care mai de care: “Geaca mea e importata de acolo”, “Rochia mea e adusa de dincolo”, “Fusta mea e Made in…”, si tot asa.

Tot in perioada aparitiei hainelor de import, dupa ’90, au inceput sa apara si modele de turma. Cum aparea ceva in magazine, cum se umplea tot orasul de acele outfituri. Am fost si eu marcata de trendurile de turma de atunci, la fel ca si toata lumea din jurul meu. Mi-aduc aminte de leggings cei negri luciosi, care au aparut pe piata prin ’92 daca imi aduc aminte bine. Toata lumea purta leggings cu fusta sau cu rochii-tricou, rochii-pulover, etc. Erau leggings de toate culorile posibile – negru, alb, galben, rosu, verde, albastru… Am purtat si eu leggings din aia negri la acea vreme. Si vreti sa va spun ca au revenit in moda acum? Acei leggings sunt acum in magazinele din Toronto, identici cu cei care s-au purtat la inceputul anilor ’90. Mi-am luat si eu de curand o pereche, si ii port cu fuste si rochii scurte. Un exemplu clar ca moda revine si se reinventeaza; niciodata n-as fi crezut ca voi purta o haina pe care am mai purtat-o o data cu aproape 20 de ani urma. Diferenta fata de atunci este ca la Toronto nu vezi pe toata lumea imbracata la fel, asa cum se intampla atunci, cand eram acasa. In afara de aceasta, acel model de leggings luciosi care se purtau atunci in toate culorile, acum e disponibil in magazinele din Toronto doar pe negru.

O alta moda de turma din anii ’90 a fost moda diferitor tipuri de blugi care s-au perindat unul dupa altul. Blugi elastici, blugi skinny (o alta moda care s-a reinventat acum, dupa mai bine de 15 ani), blugi evazati, si alte stiluri de blugi carora nu mai tin minte cum li se spunea atunci. Cum aparea un model nou de blugi pe piata, cum imi luam si eu. Nu conta ca mai cunosteam 15 fete care purtau blugi identici – daca imi placeau, ii luam; mai ales ca la acea vreme inca nu aveam simtul modei definit.

In clasa a 8-a am purtat pentru prima oara pantofi cu toc. Primii mei pantofi cu toc au fost de fapt o pereche de sandale cu toc mic. In ultimii ani de scoala generala si in liceu am purtat doar pantofi cu toc mic sau mediu, iar tocuri inalte am inceput sa port ceva mai tarziu.

Tot in clasa 8-a mi-am luat o haina scurta de blana faux-fur, culoarea verde deschis spre turcoaz. Aceste haine de iarna aveau mare succes la vremea respectiva, si se purtau la greu. Cand am cumparat-o, era de fapt sfarsit de sezon de iarna (prin aprilie), si am gasit-o la un pret foarte bun. Mi-a placut foarte mult acea haina, si chiar daca era faux-fur, era foarte eleganta si chic, iar culoarea imi placea la nebunie. Deoarece am cumparat-o in aprilie, nu am avut ocazia sa o port imediat, caci primavara se instalase de-a binelea si se incalzise deja afara. Speram sa mai fie zile reci in perioada imediat urmatoare, ca sa pot purta noua mea haina, dar am avut ghinion din acest punct de vedere, si a trebuit sa astept urmatorul sezon rece pentru a o imbraca. Si ce credeti? Cum a venit toamna urmatoare, de-abia am asteptat sa o port chiar din primele zile reci. O alta haina de iarna pe care am purtat-o in acea perioada, si care a fost printre preferatele mele, a fost un cojocel cu blana interioara, genul acela de cojoace de piele intoarsa pe exterior si cu blana pe interior care s-au purtat in Romania in anii ’80 si ’90.

In clasa a 9-a am descoperit sacourile, si mi-am dat seama cat de bine ma avantajeaza un sacou bine croit. Spuneam intr-un articol precedent de-al meu ca imi plac tinutele office, si atunci cred ca a fost prima oara cand am inceput sa port sacouri si costume office (sacou si fusta, sacou si pantaloni). Tot cam in aceeasi perioada cand am purtat primul meu sacou, mi-am facut si o coafura frantuzeasca. Dintr-o data am venit la scoala cu un look total nou – coafura noua si tinuta noua, care ma faceau sa arat foarte diferit (si mult mai bine) ca pana atunci. Mi-aduc aminte ca profesoara mea de engleza nu inceta sa ma complimenteze pentru noul meu look, si pentru cat de bine aratam in noile mele tinute.

In liceu m-am indragostit de negru. Aveam bluze negre, fuste negre, pantaloni negri, malete negre, pulovere negre, pantofi negri. Apreciam si aspectul practic al negrului, si usurinta de a combina negrul cu alte culori, caci aproape orice culoare merge bine cu negru. Am continuat sa port negru si la facultate, dar si mai traziu. Port si acum negru, dar intr-o masura mai mica decat in alti ani.

(Va urma.)

Reinvent Your Wardrobe

For the last 10 months I have been on maternity leave, and since then I didn’t have that much time to go shopping, as my baby keeps me really busy. I tried to go shopping in the mall with the baby a couple of times, but honestly, it’s fairly more difficult to do that than it used to be before his birth.

However, I still go out on weekends – visiting my friends, going to parties, going to museums, to picnics, to barbeques, and so on. One of my wardrobe rules is “never ever wear the same shirt in the same place”. My friends don’t really have the chance to see me wearing the same outfit for the second time. After the birth of my son I realized I went shopping less frequently than I used to go before, although online shopping became a good alternative for me now. And what I also realized is that if I wanted to keep my habit to never ever wear the same shirt in the same place, I needed to prove creativity and be inventive.

So, I had a closer look at my wardrobe. I started thinking that it was a good idea to reinvent my wardrobe – to wear and accessorize clothes and outfits I didn’t have the opportunity to wear for a long time. So I started digging, and I realized I had quite a few outfits which I didn’t wear for years, and now it was a good time to wear them again. Two big advantages were on my side. First of all, when I buy a new outfit, I choose a garment which is not a part of a very prominent trend. I make my outfit choices following some more classical styles, and this way I can wear them years long. I avoid buying clothes from very specific trends which would go out of style the next fashion season. Instead, all my clothes are wearable for a long time, which saves me money, time and imagination efforts, when it comes to what I should wear tonight. The other advantage was the very fact that I didn’t show off these older clothes of mine for a long time, so I could wear them with no worries again now. Sometimes new fashion is actually newly discovered old fashion, and an old dress can be just as good as a new one.

My newest experience of this kind was a birthday party I attended recently. I decided to wear a Suzy Shier summer floral dress which I bought 3 years ago. I only wore it two times before for other occasions, and last time it happened that very summer when I bought it. Since then, it just hung in my walking closed. So I decided to wear it again. I was complimented for it, and nobody even realized it was not a new dress.

Another similar experience was with another dress, which is much older – 11 years. I bought it when I still was a university student, but its classical and simple style resisted throughout the years. For me, it’s a vintage dress, and I still enjoy wearing it. I happen to wear it approximately once per year, and last time I took it out when visiting some friends, just a couple of weeks ago. One of my friends, who knows me for many years, told me that he remembered this dress. The story of this dress is a bit more special, as it has a sentimental value for me – I was wearing it when I first met my husband (and some of his friends), and he liked me how I looked in that dress. Shortly after that we started dating. That’s why I kept the dress for so many wears, while I didn’t keep other dresses and garments as old as this one. So it didn’t surprise me when my friend recognized my dress which I also wore 11 years ago.

Another old outfit in my wardrobe which I thought worth to be reinvented is a dark blue little suit from Le Chateau. I bought it 4 years ago, and I wore it about 3 times during that year, but after that I somehow forgot about it and neglected to wear it since then. I rediscovered it in my wardrobe a few months ago and figured I should wear it again, which I most certainly did, to a birthday party, and then to a Christmas party.

I also love to accessorize my old and new outfits alike. Sometimes a piece of jewelry, or a scarf, or another accessory will completely change an outfit, making it look totally different.

White for Summer

I love white for summer. It’s not only a comfortable color to wear during the hot season, but I also find it stylish, fashionable and never out of trends. White is a part of classic, and one will always be able to wear white for summer, no matter what the current trends are.

This being said, luckily my wardrobe doesn’t lack white at all. I fell in love with white 3 years ago, when I decided I should complete my wardrobe with white outfits for the summer. So I went shopping, and I ended up at Dynamite where I bought quite a few white garments – a short-sleeved blazer, a top, a shirt, and a handbag (I already had a white clutch at home). I completed my white wardrobe with pants, pumps, shorts, a skirt and a blouse from Suzy Shier. Then I bought a pair of white stiletto sandals from Spring, and voila – my white wardrobe got completed. I was able to wear my white outfits at work, at parties, going shopping, visiting friends, and I still do, as any classical fashion garment like a white outfit is wearable for so many occasions. And I like to refresh my white outfits by styling them up with different accessories and jewelry pieces each time, so they won’t look the same.

Recently I figured the only white garment I don’t have in my closet is a white dress. Somehow, after purchasing all those white clothes, shoes and purses, I overlooked to buy a white dress. And the dress is my favorite outfit. I like to wear dresses for summer the most, so it’s really strange that I missed this one. But summer is at its peak right now, so I still have enough time to wear a white dress this summer if I choose to. So, next time when I go shopping, I will probably buy a new white dress for summer. And if I decide to purchase one, I’m thinking with combining it with tribal trends from Aldo (sandals, clutches and accessories), which are very in now. A white summer dress would perfectly go with a clutch and a pair of sandals from this Aldo collection.

Rochiile de domnisoara de onoare la nuntile americane

Am citit de curand un articol pe blogul prietenei mele Americanca, intitulat The American Wedding. Americanca spune despre o recenta experienta de-a ei, si anume despre participarea ei la o nunta din America.

Citind articolul prietenei mele, m-am gandit si eu la nuntile americane, si la traditiile nuptiale din America. Nu stiu prea multe despre obiceiurile de nunta din America, decat din filme. N-am nici un dubiu ca sunt multe diferente intre nuntile americane si cele romanesti, si este de asteptat acest lucru. Dar una din caracteristicile nuntilor americane despre care vreau sa scriu in acest articol este rolul pe care il joaca domnisoara de onoare la o nunta in America.

Imi imaginez ca nuntile canadiene nu sunt foarte diferite de cele americane (la fel ca si multe alte lucruri in comun din societatea americana si cea canadiana), desi nu am avut niciodata ocazia sa ma conving de acest lucru. In Canada am participat pana acum la 2 nunti, dar ambele de romani, si ambele cupluri au urmat mai mult sau mai putin traditiile nuptiale romanesti. Nu stiu nimic despre nuntile nord-americane din proprie experienta.

Din filmele americane pe care le-am vazut pana acum, mi-am dat seama ca domnisoara de onoare are un rol ingrat la o nunta. Mai exact, desi domnisoara de onoare se presupune a fi o prietena apropiata a miresei, sau chiar o ruda apropiata (sora, verisoara), si desi domnisoara de onoare este cea care o ajuta cel mai mult pe mireasa in pregatirile pentru nunta, prezenta ei este pusa intr-o umbra neflatanta la marele eveniment. In multe filme am vazut ca mireasa alege o rochie pentru domnisoara de onoare care nu o favorizeaza pe cea din urma. Nu stiu in ce masura se intampla acest lucru si in realitate, dar in filme acest lucru arata grotesc.

Cel mai recent exemplu pe care pot sa-l dau este filmul Confessions of a Shopaholic aparut in 2009, bazat pe celebra serie Shopaholic scrisa de Sophie Kinsella. Rolul lui Becky Bloomwood, personajul principal, este interpretat de Isla Fisher. Prietena lui Becky, Suze, se casatoreste in film, iar Becky urmeaza sa-i fie domnisoara de onoare la nunta, alaturi de alte 3 fete. Rochiile pe care mireasa le-a ales pentru domnisoarele de onoare, una dintre ele fiind prietena ei cea mai buna, sunt de-a dreptul hidoase. Modelele erau identice, dar culorile diferite, pentru fiecare dintre domnisoare. Becky s-a ales cu o rochie roz turbat. Reactia lui Becky la vederea rochiei pe care urma sa o poarte la nunta lui Suze a fost una de soc si de indignare. Nu-i venea sa creada ca prietena ei cea mai buna ar obliga-o sa poarte o rochie atat de oribila. Dar Suze s-a facut ca ploua, si a pretins ca reactia lui Becky a fost una pozitiva si a preferat sa creada ca lui Becky i-a placut rochia si ca ii va face o placere extrema sa o poarte la nunta ei. Din punctul meu de vedere, gestul lui Suze a fost unul de o rautate crunta, sa insiste ca prietena ei cea mai buna, dupa ce ca o ajuta in pregatirile de nunta in calitate de domnisoara de onoare, sa poarte acea rochie hidoasa. Pe Becky nu a lasat-o inima sa-i spuna lui Suze ca de fapt uraste acea rochie, si Suze a profitat de aceasta situatie, astfel afacerea cu rochia oribila ramanand batuta in cuie. Dar gestul lui Suze m-a enervat la culmea. Cum dumnezeu poti da dovada de atata insensibilitate sa astepti de la prietena ta cea mai buna sa poarte o rochie atat de urata la nunta ta si pe de asupra sa crezi ca ii va face placere?

Un alt film despre nunti, mirese si domnisoare de onoare de care imi aduc aminte este 27 Dresses, 2008, cu Katherine Heigl in rolul principal. Jane este o domnisoara de onoare profesionista, care a participat la 27 nunti, si toate cele 27 mirese au obligat-o sa poarte rochii oribile la nuntile lor, bineinteles, ca nu cumva domnisoara de onoare sa fie mai frumoasa decat mireasa. Multe dintre ele, ca sa sa nu se simta vinovate fata de Jane ca o forteaza sa poarte acea rochie la nunta lor, tot incercau sa ii bage in cap ideea ca “rochia poate fi scurtata si purtata cu succes si in alte ocazii”. Jane dadea politicos din cap ca da, dar nici pe departe nu era asa, caci nici una din cele 27 rochii nu era purtabila pentru o alta ocazie, indiferent de modificarile prin care ar trece. Absolut toate cele 27 rochii erau de-a dreptul hidoase. Dar culmea nesimtirii a venit din partea unei mirese indience, care a avut o nunta traditionala indiana, si care a purtat o rochie de mireasa traditionala indiana cu sari. Si bineinteles, Jane, in calitate de domnisoara de onoare la o nunta indiana, a fost nevoita sa poarte o rochie indiana. Iar nesimtirea miresei indience a mers atat de departe, incat nu a ezitat sa-i spuna lui Jane ca dupa nunta poate sa-si scurteze rochia si sa o poarte ca o rochie normala. Ei, na. Mireasa aia indianca era ori de-a dreptul lipsita de orice scrupule, ori proasta fara margini, sa-si imagineze ca o americanca ar modifica o rochie indiana si ar purta-o ca pe o tinuta occidentala.

Dar experientele amare ale lui Jane in calitate de domnisoara de onoare nerespectata nu s-au oprit aici. Urmeaza nunta surorii ei Tess, care vroia sa se casatoreasca nici mai mult nici mai putin decat cu barbatul de care Jane era indragostita in secret. Urmeaza pregatirile de nunta, in care Tess a implicat-o pe Jane. Va dati seama de resentimentele pe care le are Jane sa organizeze nunta surorii ei mai mici si a barbatului de care este indragostita, si la care urmeaza sa fie domnisoara de onoare. Am vazut si scenele eliminate din film. Una dintre ele este scena cu rochia de domnisoara de onoare pe care Tess o alege pentru sora ei Jane – o rochie hidoasa, neagra cu funda alba la spate, care nu ar incanta-o nici macar pe o scolarita care inca nu si-a dezvoltat simtul modei. Si Tess a fost atat de nesimtita sa-i ceara propriei ei surori sa poarte o rochie atat de hidoasa la nunta ei, in calitate de domnisoara de onoare! Dupa ce ca Jane i-a organizat nunta de la cap la coada, si intr-un timp foarte scurt! Cum poti fi atat de nesimtita, insensibila si rautacioasa sa-ti injosesti si umilesti propria ta sora? Jane s-a abtinut sa-i spuna lui Tess ca uraste rochia, dar dezamagirea ei a fost fara margini. Numai ca regizorul a decis sa nu mai includa aceasta scena in film, desi ar fi fost haioasa rau de tot.

Un alt film despre nunti si rochii pe care vreau sa-l amintesc este Sex and the City, mai exact episodul din sezonul 3 al serialului in care Charlotte se casatoreste cu Trey MacDougal. Carrie, Miranda si Samantha au fost domnisoarele de onoare ale lui Charlotte si au purtat rochii (aproape) identice ca model, culoare, lungime. Dar cel putin Charlotte a avut bunul simt sa nu le oblige pe prietenele ei sa poarte rochii hidoase la nunta ei. Rochiile fetelor au fost identice, dar macar au fost frumoase. Oricum, nimeni nu putea sa o eclipseze pe Charlotte in rochia ei de mireasa Vera Wang de $14,000, oricat de frumos n-ar fi fost imbracat. Carrie era cu Aidan in acel sezon, si urmau sa mearga impreuna la nunta lui Charlotte. Cand Aidan a vazut-o pe Carrie cat de bine arata in rochia ei de domnisoara de onoare, si-a exprimat nedumerirea in legatura cu acea rochie, caci el stia ca la o nunta domnisoarele de onoare sunt cel mai urat imbracate la insistentele miresei. “It’s not that kind of wedding”, i-a explicat Carrie.

Frica unor mirese americane ca nu cumva altcineva sa arate mai bine la nunta lor este dusa la extrem, de unde si aceste rochii hidoase pentru domnisoarele de onoare. Slava domnului ca in Romania nu exista acest obicei nesimtit, si domnisoarele de onoare de la nuntile romanesti au libertatea sa-si aleaga tinuta. Singura restrictie de bun simt, atat la nuntile americane, cat si la cele romanesti, este ca nici domnisoara de onoare, nici alta femeie prezenta la eveniment, nu ar trebui sa poarte alb. Mireasa este singura persoana care ar trebui sa poarte alb la nunta ei.

Cat despre rochiile hidoase pentru domnisoare de onoare… Daca vreodata as fi fost in postura lui Becky din Confessions of a Shopaholic sau Jane din 27 Dresses, in care prietena mea mireasa ar astepta de la mine sa port o rochie hidoasa in calitate de domnisoara de onoare la nunta ei, pentru mine prietenia cu acea femeie s-ar incheia atunci si acolo.

Africa de Sud 2010

Tocmai s-a incheiat Campionatul Mondial de Fotbal South Africa 2010. Nu sunt o mare amatoare de fotbal sau de sporturi in general, dar imi place sa urmaresc la TV campionatele europene si mondiale de fotbal, precum si jocurile olimpice. In acest campionat am tinut cu Spania. Fotbalistul meu preferat, Fernando Torres, este spaniol, motiv pentru care am tinut cu echipa sa nationala. Avand in vedere ca Romania nu a reusit sa se califice pentru Campionatul Mondial 2010, si nici Canada nu participa la campionate de fotbal, m-am simtit usurata sa tin cu echipa nationala a fotbalistului meu favorit.

Spania a avut o evolutie cel putin curioasa in istoria fotbalului din ultimii 100 de ani. Acum 2 ani, in Campionatul European din 2008, a castigat cupa europeana invingand in finala echipa Germaniei. A fost detinatoarea cupei europene pentru a doua oara, dupa 44 ani de la Campionatul European 1964. Fernando Torres a fost cel care a adus cupa europeana echipei Spaniei in 2008, marcand golul decisiv in meciul final contra Germaniei.

Si acum, la Campionatul Mondial din Africa de Sud, performanta Spaniei a fost la fel de plina de surprize. Este prima echipa din istoria Cupei Mondiale de fotbal care a pierdut meciul de grupe, dar care a mers mai departe in campionat pana in finala, castigand cupa.

N-am urmarit campionatul de la inceput, si nici nu m-am uitat la toate meciurile. Dar am urmarit evolutia Spaniei in campionat – Spania versus Portugalia, apoi Spania versus Paraguay in sferturi, apoi Spania versus Germania in semi-finala, si in sfarsit Spania versus Olanda in finala. Nici una din aceste victorii ale Spaniei nu a fost usoara. Si totusi, au ajuns in varf, castigand cupa. In timp ce urmaream fiecare din aceste meciuri, saream de pe canapea de fiecare data cand spaniolii aveau oportunitatea de a da gol, sau cand erau momente tensionate in timpul meciurilor. Ultimele 2 meciuri mai ales, cel din semi-finala si finala, au fost foarte tensionate. Fernando Torres, cel care castigat cupa europeana pentru spanioli in 2008, a fost numit atunci cel mai bun fotbalist al anului. Dar in acest campionat mondial El Nino nu a mai fost la fel de in forma ca acum 2 ani. Cand a inceput campionatul, nici nu ma indoiam ca Fernando Torres va marca cel putin cate un gol in fiecare meci pentru Spania, dar nu a fost asa. Spre dezamagirea multora din lumea fotbalului, nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor in acest campionat mondial. Unul din motive ar fi ca a suferit o interventie chirurgicala la genunchi acum cateva luni, in urma careia inca nu s-ar fi recuperat in intregime. In meciul contra Portugaliei, precum si in meciul din sferturi contra Paraguay, a fost inlocuit cu o rezerva in timpul jocului; iar in semi-finala si finala nici macar nu a intrat pe teren de la inceputul meciului, ci a stat pe banca de rezerva pentru a inlocui alti jucatori in timpul celor doua meciuri decisive.

Dar lipsa lui Fernando Torres de pe terenul de fotbal in acest campionat nu i-a impiedicat pe spanioli sa castige cupa mondiala. Inainte de semi-finala cu Germania, aveam emotii pentru Spania, caci urmau sa joace contra unei echipe puternice care literalmente si-a distrus adversarii din etapele anterioare ale campionatului, marcandu-le cate 4 goluri in poarta. Dar in acelasi timp, ma gandeam ca totusi Spania are sanse reale sa-i bata pe nemti si sa mearga mai departe in finala. Nemtii nu uitaseara ca Spania i-a batut in finala din 2008. In afara de aceasta, Spania avea o aparare de exceptie in persoana portarului Iker Casillas, care literalmente a salvat echipa iberica in multe momente de criza din timpul campionatului, si despre care comentatorii sportivi de la campionat spuneau ca “este probabil cel mai bun portar din lume”. Si intuitia nu m-a inselat – desi Germania a marcat si cate 4 goluri altor echipe adverse in timpul acestui campionat, nu a castigat semi-finala contra Spaniei (nici macar nu le-a dat vreun gol spaniolilor).

Pe 11 iulie, duminica, a avut loc finala dintre Olanda si Spania. Festivitatea de incheiere a campionatului a precedat meciul final. Inainte de inceperea meciului, cupa mondiala a fost adusa pe teren intr-un case Louis Vuitton. A fost cel mai tensionat meci din tot campionatul. La incheierea celor 2 reprize, dupa 90 minute de joc plus prelungiri, nici un gol nu a fost marcat. Au urmat alte 2 reprize a cate 15 minute fiecare, timp in care spectatori din lumea intreaga asteptau cu sufletul la gura sa vada cine va fi campionul mondial. Andres Iniesta a fost cel care a dat golul decisiv in poarta olandezilor, in minutul 116 (dupa ce mingea i-a fost pasata de catre Fernando Torres), aducand astfel cupa mondiala echipei Spaniei.

Astfel, Spania a castigat titlul mondial in timp ce este si campioana europeana. Este a doua tara care atinge aceasta performanta. Prima a fost Germania (de Vest), care a castigat cupa mondiala in 1974, cand era deja campioana europeana.

Presedintele FIFA si presedintele Africii de Sud au inmanat medaliile, precum si cupa mondiala, echipei Spaniei. Portarul Iker Casillas a fost cel care a primit cupa. Dupa meci, am vazut imagini din Toronto, Madrid si Amsterdam, unde miile de sustinatori ai celor 2 echipe urmarisera meciul cu sufletul la gura. Daca madrilenii si spaniolii din Toronto erau in extaz, olandezii erau dezamagiti si in tacere (nu-i condamn). Si daca Spania este campioana mondiala pentru prima oara, Olanda pierde cupa in finala pentru a treia oara.

Paul, caracatita din Germania, a pronosticat cu precizie resultatul fiecarui meci din acest campionat, inclusiv rezultatul finalei dintre Spania si Olanda cand a pronosticat victoria Spaniei.

In timpul acestui campionat ma gandeam cu amaraciune ca o tara africana ne-a luat-o inainte la organizarea unor evenimente sportive internationale precum campionatul mondial de fotbal. Romania, o tara membra a Uniunii Europene, nu este in stare sa gazduiasca jocuri olimpice sau campionate de fotbal, pe cand Africa de Sud a fost in stare sa faca acest lucru. Mai mult de atat, Romania nici macar nu reuseste sa se califice la majoritatea campionatelor mondiale sau europene de fotbal. Expresia “Fotbalul romanesc nu mai este ce-a fost” a devenit deja un cliseu. Era fotbalului romanesc s-a incheiat odata cu iesirea lui Gica Hagi de pe terenul de fotbal. Nici Briliantul, nici Cristi Chivu nu s-au ridicat vreodata la performanta lui Gica Hagi. Din pacate, fotbalul civilizat este un capitol incheiat in viata sportiva a Romaniei. Manelismul, golanimea si gigibecalismul din fotbalul romanesc de azi nu fac decat sa infunde si mai mult in mocirla acest sport frumos, care in Europa si in lume este exquisite, iar in Romania este jegos si vulgar.

Inundatii si pantofi cu toc

Tot vad la stirile Antena 3 si Realitatea din ultimele zile reportaje zguduitoare despre inundatiile care s-au abatut asupra Moldovei. Cea mai calamitata localitate este comuna Saucesti din judetul Bacau. Din cate am mai vazut pe la stiri, intreaga comuna a fost evacuata, casele si gospodariile oamenilor au fost luate de ape, iar locuitorii comunei au ramas fara agoniselile lor de-o viata. Am mai auzit si o cifra de 22 de morti, si nu mai stiu cati disparuti. Acelasi spectacol sordid al inundatiilor din Romania se intampla an de an, fara sa se schimbe nimic si fara sa se ia masuri eficiente in lupta cu inundatiile. Singurul lucru care se schimba in fiecare an este zona tarii care sufera in urma pagubelor provocate de furia naturii.

Ei bine, si ce vad in dimineata asta la Realitatea? Elena Udrea face o vizita televizata in comuna calamitata Saucesti sa imparta ajutoare sinistratilor. Le-a adus pantofi cu toc, in cutii si pungi frumoase. Una din localnicele din Saucesti care a primit o pereche de pantofi a spus ca “nu stie daca o sa-i vina pantofii”. Pana la urma i-a pastrat. Elena Udrea a mai impartit ciocolata copiilor din Saucesti, dar si ghete, sosete, si alte ajutoare.

N-am crezut vreodata ca voi scrie despre moda in context de criza. Criza mondiala, criza economica din Romania care a falimentat tara, criza inundatiilor din regiunea Moldovei. Tara arde, si baba e la moda. Ce naiba a fost in capul Elenei Udrea cand a impartit pantofii aia negri eleganti cu toc numai buni de bal, in loc de paturi si produse alimentare, nu stiu. Chiar incercam sa-mi explic gestul ei, si singura concluzie pertinenta la care am putut sa ajung a fost ca vreo prietena de-a Elenei Udrea care are magazin de pantofi si nu si-a vandut stocul s-a hotarat sa o sprijine pe prietena ministreasa in campania de ajutororare a sinistratilor din Saucesti cu ce a putut si ea – cu pantofi cu toc. Unbelievable. Unbelievable! Unbelievable!!!

Oana Mizil este o alta politiciana din Romania care a combinat moda cu inundatiile si care a fost luata la vizor pentru asta de Realitatea TV. S-a prezentat in una din zonele calamitate din Romania purtand rochie si pantofi cu toc. A facut poze cu localnicii sinistrati pe care le-a pus pe blogul ei si pe Facebook. Sper ca nu si-a murdarit rochia de noroi si nu i-au ramas tocurile in malul din localitatea inundata.

Sursa: Realitatea TV

Prietena mea Candace Bushnell

Candace Bushnell este una din scriitoarele mele preferate, care m-a cucerit cu romanele ei de literatura chic de la prima lectura. Este autoarea a 6 carti:

Sex and the City, 1996
Four Blondes, 2000
Trading Up, 2003
Lipstick Jungle, 2005
One Fifth Avenue, 2008
The Carrie Diaries, 2010

Primele 2 carti, Sex and the City si Four Blondes, le-am citit prima oara acum 2 ani. Dar anul acesta mi-am indreptat atentia spre cartile lui Candace Bushnell din nou, si le-am citit pe toate 6, una dupa alta, dintr-o singura rasuflare. De fiecare data cand incepeam sa citesc o carte de Candace Bushnell, inclusiv atunci cand am recitit primele ei 2 carti (care nu m-au facut sa ma plictisesc), intorceam pagina dupa pagina, si nu lasam cartea din mana pana nu ajungeam la ultima fraza – atat de captivante erau. Ca sa nu mai spun de umorul incisiv si picant.

Ceea ce-mi place cel mai mult in cartile lui Candace Bushnell este sinceritatea cu care scrie. Felul in care scriitoarea spune lucrurilor pe nume este debordant. Candace Bushnell devoaleaza unele habituri sociale ale newyorkezilor care nu le fac cinste neaparat, dar scriitoarei nu ii este jena sa le scoata la iveala, chiar daca si ea insasi este newyorkeza.

De curand am descoperit comunitatea online a lui Candace Bushnell, la CandaceBushnell.ning.com, si nu am ezitat sa ma alatur acesteia. Membrii comunitati sunt fanii lui Candace Bushnell din toata lumea, posteaza articole, interactioneaza prin imtermediul mesajelor si al comentariilor, un fel de FaceBook in miniatura. Primul lucru pe care l-am facut atunci cand am mi-am creat cont a fost sa-i trimit invitatie de prietenie lui Candace Bushnell, iar dansa a fost foarte draguta si mi-a acceptat invitatia foarte curand. Am publicat cateva articole pe site, care au trecut prin procesul de aprobare a scriitoarei. Dupa ce mi-a aprobat primul articol, mi-a scris un email in care m-a amuntat ca articolul meu a fost publicat pe site si ca acesta i-a placut. Am fost foarte incantata.

Stiu ca internetul si era informatiei au schimbat mult fata civilizatiei umane in ultimii 15-20 ani, stiu ca toata lumea comunica virtual cu toata lumea, stiu ca totul se intampla online acum, dar chiar si asa, sunt foarte incantata de noua mea experienta de freelance writer. Sunt foarte incantata ca pot sa spun ca o cunosc (fie si doar virtual) pe una din scriitoarele mele preferate, Candace Bushnell; ca am primit de la ea personal “o nota buna”, un lucru foarte important pentru mine; si ca pot sa o numesc prietena mea.

Candace Bushnell a vizitat Toronto in 2008, pentru lansarea cartii One Fifth Avenue, aparuta in acel an. N-am reusit sa ajung la acea intalnire; dar cand mai vine la Toronto, voi fi cu siguranta acolo, sa o cunosc si personal, nu doar virtual. De-abia astept si urmatoarea ei carte, care va fi continuarea The Carrie Diaries si va fi publicata in 2011.